Sremska Mitrovica, orașul care a purtat numele Sirmium și a contat la marginea și în inima imperiilor

Pe malul Savei, în regiunea Sirmia, se află astăzi un oraș sârbesc cu un nume care pare să poarte deja în el mai multe vieți. Sremska Mitrovica. Dar sub pământul și sub numele de azi stă un alt oraș, mult mai vechi: Sirmium. De aici începe adevărata lui poveste. Nu cu o simplă schimbare de denumire, ci cu o continuitate rară: același loc a fost, pe rând, colonie romană, poziție-cheie pe limesul dunărean, capitală provincială, una dintre capitalele Imperiului Roman în vremea tetrarhiei, centru creștin important, oraș disputat, cucerit, părăsit, repopulat și, în secolul XX, loc de detenție și moarte.

Sremska Mitrovica de astăzi este centrul administrativ al districtului Sirmia, în provincia autonomă Voivodina. În 2002, orașul număra 39.084 de locuitori. În 2022, orașul avea 36.764 de locuitori, iar aria sa administrativă 72.580. Dar cifrele spun prea puțin despre locul acesta. Mai important este faptul că el se află pe teritoriul vechiului Sirmium și că tocmai poziția lui geografică i-a dat, vreme de secole, o greutate care depășea cu mult dimensiunea sa.

Istoria Sremskăi Mitrovica este, în fond, istoria unui oraș care a stat mereu într-un punct de trecere și de confruntare. Acolo unde drumurile se întâlnesc, vin și armatele. Vin și negustorii. Vin și împărații. Dar vin, inevitabil, și cuceritorii.

Orașul de pe frontieră care a ajuns în centrul lumii romane

Sirmium era deja o așezare cu tradiție atunci când romanii au cucerit-o în secolul I î.Hr. Arheologii au descoperit urme de viață organizată datând din anul 5000 î.Hr., iar în oraș au fost excavated bijuterii ioniene datând din 500 î.Hr. Cu alte cuvinte, romanii nu au întemeiat un pustiu. Au preluat un loc care avea deja o istorie lungă.

În secolul I, Sirmium a primit statutul de colonie a cetățenilor Romei și a devenit un loc militar și strategic foarte important în provincia Panonia. Sursa românească spune limpede că a fost o colonie romană în Panonia Inferior, fondată sub Flavieni în fața amenințărilor dacilor. Sursa engleză completează această imagine cu o explicație mai largă a poziției sale: în 103, când Panonia a fost împărțită în două provincii, Panonia Superior și Panonia Inferior, Sirmium a devenit capitala celei din urmă.

Acesta a fost primul mare punct de cotitură. Situația sa geografică a făcut din Sirmium o poziție-cheie a limesului dunărean. În fața teritoriului iazigilor, aflat între Pannonia și Dacia, Sirmium apăra importantul drum roman care trecea prin văile Savei, Dunării și Moravei. Era și o răspântie: de aici se controlau legăturile dinspre Mursa și Naissus. În lumea romană, un asemenea loc nu era o simplă așezare de frontieră. Era o piesă de sistem.

De aceea Sirmium a devenit și o bază importantă a armatei din Illiria, pe marele drum terestru dintre Occidentul și Orientul roman. Prezența unui atelier monetar imperial, foarte activ în secolele al III-lea și al IV-lea, i-a întărit și mai mult importanța. Moneda înseamnă putere, administrație, armată, salarizare, control. Faptul că un asemenea atelier funcționa aici spune fără echivoc ce loc ocupa Sirmium în mecanismul imperial.

În 296, reorganizarea teritorială făcută de Dioclețian a schimbat din nou harta Panoniei, iar Sirmium a devenit capitala Pannoniei Secunda. Apoi a venit momentul maxim. În 293, odată cu instituirea tetrarhiei, Imperiul Roman a fost împărțit în patru părți, iar Sirmium a devenit una dintre cele patru capitale ale imperiului, alături de Augusta Treverorum, Mediolanum și Nicomedia. În vremea tetrarhiei, orașul a fost capitala împăratului Galerius. Din 318, odată cu organizarea prefecturilor pretoriene, Sirmium a fost capitala prefecturii Illyricum.

Un oraș de pe marginea dunăreană ajunsese, pentru o vreme, în centrul mecanismului imperial. Aici se pregăteau expedițiile militare ale unor împărați precum Traian, Marcus Aurelius și Claudius al II-lea. Aici au fost proclamați sau s-au proclamat împărați și cezari. Aici s-au născut, în oraș sau în împrejurimi, zece împărați romani: Herennius Etruscus, Hostilian, Decius Traian, Claudius Gothicus, Quintillus, Aurelian, Probus, Maximian, Constanțiu al II-lea și Grațian. Iar Teodosiu I a devenit împărat la Sirmium.

Este greu de găsit o dovadă mai puternică a greutății istorice a locului. Un oraș care dă împărați, găzduiește rezidențe imperiale și servește drept capitală nu mai este o simplă frontieră. Devine unul dintre locurile din care imperiul se conduce.

Credință, martiri și sfârșitul Antichității

Dar puterea militară și administrativă nu e totul. Începând din secolul al IV-lea, Sirmium a fost și un important centru creștin, sediu al episcopatului de Sirmium. Patru concilii creștine au fost ținute aici. Acesta este semnul unei alte forme de prestigiu: orașul nu conta doar pentru armate și împărați, ci și pentru viața religioasă a epocii.

Sursele păstrează și numele unor martiri legați de acest loc. La Sirmium a fost martirizat preotul creștin Montanus, sărbătorit de ortodocșii și greco-catolicii români, la 26 martie, precum și de cei sârbi. Tot aici a murit, la 25 decembrie 304, Anastasia din Sirmium, martiră creștină născută la Roma. Mai târziu, în anul 458, moaștele sale au fost așezate în biserica din Constantinopol cu hramul Sfânta Anastasia.

În jurul acestor detalii se vede un adevăr mai larg: Sirmium nu a fost doar un oraș de garnizoană. A fost și un loc în care creștinismul a prins rădăcini și a produs memorie durabilă.

Totuși, forța sa nu a fost eternă. La sfârșitul secolului al IV-lea, Sirmium a intrat sub influența goților, apoi a fost din nou anexat de Imperiul Roman de Răsărit. În 441, orașul a fost cucerit de huni. După această cucerire, pentru mai bine de un secol, a rămas în mâinile mai multor triburi germanice, precum ostrogoții și gepizii. Pentru scurt timp, a fost centrul statului gepid, iar regele Cunimund a bătut aici monede de aur.

După 567, Sirmium a fost încorporat din nou în Imperiul Roman de Răsărit. Dar revenirea aceasta nu a durat. În 582, avarii au cucerit și distrus orașul. Sursele notează limpede că acest moment a marcat sfârșitul perioadei Antichității târzii în istoria Sirmiumului. În apropiere au fost descoperite 11 centuri luxoase din aur, lucrate de avari, datând din secolul al VI-lea. E un detaliu concret, aproape material, al lumii care a înlocuit vechiul oraș imperial.

Distrugerea din 582 este una dintre marile rupturi din istoria locului. După secole în care fusese capitală, bază militară, centru episcopal și atelier monetar, Sirmium intra într-o lungă umbră.

Un nume nou pentru un loc vechi

După cucerirea avară, pentru următoarele două secole, Sirmium a fost un loc de mică importanță. Dar istoria lui nu se încheiase. La sfârșitul secolului al VIII-lea, aparținea statului franc. În secolul al IX-lea, rolul său istoric a crescut din nou, când a făcut parte din Imperiul Bulgar. Papa Adrian al II-lea i-a dat Sfântului Metodiu titlul de arhiepiscop de Sirmium. După adoptarea creștinismului, bulgarii au restaurat aici episcopatul creștin, având în vedere vechile tradiții creștine și reputația pe care orașul o avea în lumea veche.

În secolul al XI-lea, Sirmium a fost reședința lui Sermon, un duce al Syrmiei, vasal al bulgarului Samuil. După 1018, orașul a reintrat în Imperiul Bizantin. Dinspre sfârșitul secolului al XI-lea și până în 1180, a devenit subiect de dispută între Imperiul Bizantin și Regatul Ungariei. În 1180, Bizanțul a renunțat la Sirmium și l-a cedat Regatului Ungariei.

Tocmai în jurul acestor transformări s-a schimbat și numele. În epoca romană, orașul se numea Sirmium. Apoi, începând din 1180, denumirea s-a schimbat din „Civitas Sancti Demetrii” în „Dmitrovica”, apoi „Mitrovica” și, în cele din urmă, „Sremska Mitrovica”. În forma românească din sursa română, la începutul anilor 1180, orașul Sfântului Dumitru a devenit Dmitrovița, apoi Mitrovița și, în sfârșit, Sremska Mitrovița. Sensul era limpede: „Mitrovița Sirmiei”, pentru a o deosebi de alte Mitrovițe, între care una în Kosovo și una Maciva.

Numele nou nu a șters trecutul vechi. L-a acoperit, dar l-a și păstrat. Chiar numele modern poartă încă amintirea regiunii Sirmia, iar regiunea însăși își trage numele de la vechiul oraș.

Între unguri, otomani și habsburgi

În secolul al XI-lea, orașul a fost și capitala unei provincii bizantine numite Theme of Sirmium. Împăratul Vasile al II-lea a creat un sistem administrativ în care Sirmium era sediul strategosului Serbiei. Mai târziu, pentru o vreme, în jurul anului 1451, orașul s-a aflat în posesia despotului sârb Đurađ Branković.

În 1521, orașul a intrat în stăpânirea otomană și a rămas sub această dominație aproape două secole. Călătorul otoman Evliya Çelebi scria că Mitrovica fusese cucerită de beiul de sangiac bosniac Husrev-bey. Orașul a fost redenumit „Dimitrofça”. Sursele oferă și date foarte precise despre compoziția lui în secolul al XVI-lea. Numele primarului era Dimitar, iar de la mijlocul acelui secol orașul era populat în majoritate de musulmani. Potrivit datelor din 1566-69, populația era formată din 592 de case musulmane și 30 creștine. În 1572, din 598 de case musulmane și 18 creștine. În 1573, orașul avea 17 moschei și nicio biserică creștină.

În timpul stăpânirii otomane, Sremska Mitrovica a fost cea mai mare așezare din Syrmia și centrul administrativ al sangiacului otoman al Syrmiei. Acesta este un nou episod de ascensiune: orașul își recâștigase greutatea regională, de data aceasta într-un alt imperiu.

Schimbarea a venit în războaiele austro-otomane. Orașul a fost ocupat temporar de trupele austriece între 1688 și 1690. În 1717, austriecii l-au cucerit definitiv, iar în 1718 l-au primit prin pacea de la Passarowitz. Odată cu instalarea administrației habsburgice în 1718, populația musulmană a fugit, iar în locul ei au venit coloniști sârbi, croați și germani. În 1765, populația orașului număra 809 oameni, dintre care 514 sârbi și 290 catolici.

Sremska Mitrovica a făcut parte din Frontiera Militară habsburgică, mai exact din Slavonian Krajina. În 1848-49 a intrat în Voivodina Sârbească, regiune autonomă sârbă în cadrul Imperiului Austriac, dar în 1849 a revenit sub administrația Frontierei Militare. După desființarea Frontierei Militare Slavone în 1881, a fost inclusă în comitatul Syrmia, care făcea parte din Regatul Croației-Slavoniei din cadrul Austro-Ungariei.

Recensământul din 1910 surprinde un oraș deja mult mai mare: 12.909 locuitori. Dintre aceștia, 8.793 vorbeau sârbo-croata, 4.878 vorbind sârba și 3.915 croata, iar 2.341 vorbeau germana. Aria administrativă a orașului, fără orașul propriu-zis, avea 32.012 locuitori.

Secolul rupturilor

Primul Război Mondial a atins și el orașul. Sursa engleză notează că acesta a fost atacat în timpul bombardării Belgradului din 1914, prima bătălie a Primului Război Mondial. Apoi a urmat prăbușirea monarhiei austro-ungare, în 1918. Regiunea Syrmia a intrat mai întâi în nou-formatul Stat al Slovenilor, Croaților și Sârbilor, iar la 24 noiembrie 1918 adunarea Syrmiei, compusă din sârbi la Ruma, a decis ca cea mai mare parte a Syrmiei, inclusiv Mitrovica, să se alăture Regatului Serbiei. La 1 decembrie 1918, Regatul Serbiei s-a unit cu Regatul Muntenegrului și cu Statul Slovenilor, Croaților și Sârbilor pentru a forma Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, redenumit Iugoslavia în 1929.

Între 1918 și 1922, Sremska Mitrovica a făcut parte din comitatul Syrmia. Între 1922 și 1929 a aparținut de oblastul Syrmia, între 1929 și 1931 de Drina Banovina, iar între 1931 și 1941 de Banovina Dunării. În spatele acestor schimbări administrative se vede neliniștea întregii regiuni, o zonă în care granițele și apartenențele politice s-au schimbat repede.

Al Doilea Război Mondial a adus cea mai întunecată pagină din istoria contemporană a orașului. Sremska Mitrovica a fost ocupată de trupele Axei și anexată Statului Independent Croația. Atunci numele i-a fost schimbat în Hrvatska Mitrovica. În oraș a existat unul dintre cele mai mari lagăre naziste de concentrare și de exterminare din Statul Independent Croația, unde au fost ucise până la 10.000 de victime, sârbi, evrei și antifasciști.

Sursa engleză mai păstrează și un episod care arată cât de concretă și brutală era logica exterminării. Populația evreiască sârbă urma să fie internată într-un lagăr construit mai întâi la Jarak și apoi la Zasavica. Dar ambele locuri s-au dovedit prea inundabile pentru construcție. Germanii au abandonat aceste amplasamente și au folosit Sajmište, ceea ce a dus la distrugerea a 83% din evreimea sârbă.

Începând din 1944, orașul a făcut parte din Provincia Autonomă Voivodina în cadrul noii Iugoslavii socialiste și, din 1945, în cadrul Republicii Socialiste Serbia. Dar nici epoca de după război nu a fost lipsită de represiune. Sursa română spune direct că, în timpul președintelui iugoslav Iosip Broz Tito, la Sremska Mitrovica a fost organizat un „gulag”, unde au fost închiși oponenți ai regimului comunist din spațiul iugoslav.

Mai târziu, între 1992 și 2003, orașul a făcut parte din Republica Federală Iugoslavia, transformată apoi în uniunea de stat Serbia și Muntenegru. Din 2006, odată cu independența Muntenegrului, Sremska Mitrovica face parte din Serbia independentă. Dar chiar înainte de acest ultim cadru statal, războaiele iugoslave au lăsat aici o nouă urmă dureroasă. În închisoarea din Sremska Mitrovica au fost ținuți unii prizonieri croați de război. Principala facilitate penitenciară, cea mai mare cunoscută din Serbia, a fost deschisă din noiembrie 1991 până în august 1992 și a fost locul unde mulți prizonieri au fost uciși, torturați, abuzați și violați.

Ce rămâne din Sirmium în Sremska Mitrovica

Există orașe care intră o singură dată în istorie. Și există orașe care revin, sub alte stăpâniri și sub alte nume, pentru că locul lor le condamnă la importanță. Sremska Mitrovica aparține celei de-a doua categorii. Poziția sa pe malurile Savei, la răspântie de drumuri și la contactul dintre regiuni mari, a făcut ca istoria să nu o ocolească aproape niciodată.

Sub numele de Sirmium, a fost colonie romană, capitală provincială și una dintre cele patru capitale ale Imperiului Roman. A dat împărați și a găzduit concilii creștine. A cunoscut martiri și atelier monetar imperial. A fost cucerită de huni, refăcută, apoi distrusă de avari. A reintrat în jocul puterilor medievale, a trecut prin mâinile bizantinilor, ungurilor, otomanilor și habsburgilor. A traversat secolul naționalităților, apoi pe cel al războaielor mondiale, al represiunii comuniste și al violenței din destrămarea Iugoslaviei.

De aceea contează Sremska Mitrovica. Fiindcă, privită atent, ea nu este doar un oraș din Serbia de astăzi, în Voivodina. Este un loc în care se poate vedea, aproape strat cu strat, cum se schimbă Europa de Sud-Est: de la lumea romană la lumea postromană, de la imperii la state, de la glorie imperială la traumă modernă. Iar faptul că regiunea Sirmia își trage numele de la vechiul Sirmium spune poate cel mai clar că, dincolo de toate rupturile, memoria locului a rămas.