Secolul al VIII-lea și lumea care s-a schimbat între Constantinopol, Tours și Bagdad

În 717-718, la Constantinopol, miza era mai mare decât soarta unui singur oraș. Armata arabă ajunsese până la zidurile capitalei bizantine. Dacă cetatea cădea, drumul spre Europa se deschidea altfel. Dar asediul nu s-a încheiat cu victoria invadatorilor. Bulgarii au venit în ajutorul bizantinilor și au învins armata arabă. În sursele epocii de mai târziu, acesta este unul dintre acele momente în care direcția unei expansiuni se frânge. Avansul arab spre Europa a fost neutralizat aici, pe malul Bosforului, înainte ca un alt prag să fie trecut.

Secolul al VIII-lea, cuprins între 701 și 800, a fost unul al marilor întinderi și al marilor opriri. Orientul Mijlociu, coasta Africii de Nord și Peninsula Iberică au intrat rapid sub dominație islamică. Imperiul arabo-musulman a atins atunci expansiunea maximă spre Occident. Dar tocmai în același secol au apărut și limitele acestei înaintări: Constantinopolul a rezistat, iar francii au oprit o altă presiune venită dinspre vestul lumii islamice. În Asia, dinastia Tang a cunoscut apogeul sub împăratul Xuanzong, apoi a fost zguduită de o rebeliune devastatoare. În Japonia au început perioade noi, marcate chiar prin mutarea capitalei. În Bengal s-a fondat Imperiul Pala. Spre sfârșitul veacului, vikingii au început raidurile asupra coastelor Europei. Iar în ziua de Crăciun a anului 800, Carol cel Mare a fost încoronat primul Sfânt Împărat Roman de către papa Leon al III-lea.

Valul care a împins spre vest

La începutul secolului, puterea islamică se lărgea cu o rapiditate care a schimbat harta lumii mediteraneene. Coasta Africii de Nord și Peninsula Iberică au intrat repede sub dominația arabă islamică. În 711, Tariq ibn Ziyad a traversat Strâmtoarea Gibraltar. Consecințele au fost uriașe: cea mai mare parte a Peninsulei Iberice a fost cucerită de arabi și berberi musulmani, regatul vizigot s-a încheiat, iar prezența musulmană avea să dureze aproape opt secole.

Tot în acei ani, între 708 și 711, armatele arabe au ocupat Sindh. În sursele despre oamenii secolului apare și numele lui Muhammad bin Qasim, generalul arab care a cucerit Sindh și Punjab. Înaintarea nu se mai petrecea pe o singură frontieră. Era un proces în mai multe direcții, de la Peninsula Iberică până în nordul Indiei.

Dar valul nu a mers la nesfârșit. În 717-718, la asediul Constantinopolului, bizantinii și bulgarii au învins decisiv armata arabă invadatoare. Acesta a fost unul dintre marile praguri ale secolului. Dacă în Peninsula Iberică expansiunea se dovedise năvalnică, aici ea a întâlnit o capitală care a rezistat și un aliat decisiv. În 732, o altă confruntare a întărit această limită. La Bătălia de la Tours, aproape de Poitiers, liderul francilor, Carol Martel, și oamenii lui au învins o armată mare de mauri condusă de guvernatorul de Cordoba, Abdul Rahman Al Ghafiqi, ucis în timpul luptei. Sursele subliniază limpede urmarea: bătălia a oprit avansarea islamului în Europa de Vest și a stabilit un echilibru de putere între Europa de Vest, islam și Imperiul Bizantin.

Privit în ansamblu, secolul al VIII-lea a fost, așadar, și timpul expansiunii maxime spre Occident a Imperiului arabo-musulman, și timpul în care această expansiune a fost oprită. În mijlocul secolului, valul cuceririlor arabe ajunsese la capătul lui.

Bizanțul, Bulgaria și lupta pentru marginea Europei

Înainte de marele asediu al Constantinopolului, relația dintre Bizanț și Bulgaria arătase deja cât de mult se schimbase raportul de forțe în regiune. În 705, Iustinian al II-lea a fost obligat să acorde titlul de Cezar al Bizanțului împăratului bulgar Tervel. Imperiul Bizantin a început să plătească și tribut anual în Bulgaria. Nu era un simplu gest de politețe diplomatică. Era semnul unei presiuni reale.

Între 708 și 711, bulgarii l-au învins pe Iustinian al II-lea în bătălia de la Anchiallus. Apoi, în 717-718, exact ei au fost cei care au venit în ajutorul bizantinilor împotriva arabilor. În istoria secolului, Bulgaria apare astfel în două ipostaze care spun mult despre complexitatea vremii: rival al Bizanțului și, în clipa decisivă, aliat militar fără de care apărarea Constantinopolului ar fi arătat altfel.

Secolul a fost marcat și de o criză religioasă și politică în imperiu. În 726, împăratul Leon al III-Isaurianul a distrus icoana lui Hristos de pe Poarta Chalke, la Constantinopol. De aici începe prima fază a iconoclasmului bizantin, adică lupta împotriva cultului icoanelor. Nu era o dispută marginală. Venea din centrul puterii imperiale și lovea într-un simbol așezat chiar în capitală. În 787, împărăteasa Irina din Atena a convocat al șaptelea Conciliu Ecumenic, iar prima fază a iconoclasmului s-a încheiat. Între cele două date stă una dintre marile frământări ale Bizanțului secolului al VIII-lea.

La 792, Bătălia de la Marcelae a adus o nouă victorie bulgară asupra bizantinilor. Urmarea consemnată de surse este precisă: ea marchează sfârșitul instabilității politice de jumătate de secol în Bulgaria. Pentru bizantini, vecinul de la nord nu mai era de mult o putere secundară. Pentru bulgari, secolul a fost timpul consolidării.

China Tang între apogeu și devastare

Dacă în vestul Eurasiei miza era frontiera dintre imperii și religii, în China secolul al VIII-lea a început sub semnul unei înfloriri. Împăratul Xuanzong a domnit între 712 și 756, iar istoricii arată că sub el dinastia Tang a ajuns la apogeu, unul dintre punctele cele mai înalte ale istoriei chineze. Când se vorbește despre „apogeu”, se spune de fapt că ordinea politică, prestigiul curții și vitalitatea imperiului se aflau într-un echilibru rar.

Uneori, istoria acelui echilibru se vede în cifre. Pentru recensământul din 742 al capitalei Chang’an și al zonei metropolitane Jingzhou Fu sunt consemnate 362,921 de familii și 1.960.188 de persoane. Este un detaliu rece numai în aparență. De fapt, el lasă să se întrevadă dimensiunea unei lumi urbane și administrative de mare anvergură.

Tot din această Chină Tang vin și semnele unei lumi deschise. În jurul anului 712, Biserica asiriană a stabilit un scaun mitropolitan în capitala Chang’an. În 748, călugărul budist chinez Jian Zhen scria în lucrarea sa despre traficul maritim internațional care ajungea la Guangzhou. Corăbii din locuri diferite aduceau mărfuri, iar portul era unul dintre nodurile acestei lumi maritime. În 782, călugărul budist Prajna a ajuns la Chang’an și, a apelat la ajutorul episcopului creștin Ching Ching pentru traducerea sutrelor în chineză. În 785-805, geograful Jia Dan a descris mările și pilonii construiți în Golful Persic. Dincolo de granițe și religii, se vede o lume în mișcare, străbătută de texte, călugări, negustori și cunoaștere.

Dar secolul a adus și lovituri dure. În 751, armatele arabe au învins trupele chineze Tang în bătălia de la Talas, în Munții Pamir, în apropiere de Samarkand, și au cucerit complet Asia Centrală. Apoi, între 755 și 763, Rebeliunea An Shi a devastat China în timpul mijlocului dinastiei Tang. Cuvântul „devastat” nu are nevoie de podoabe. El spune destul. În 758, pirați arabi și perși au devastat orașul chinez Guangzhou, iar autoritățile Tang au închis portul pentru următoarele cinci decenii. Lumea deschisă a comerțului maritim putea fi, în același timp, o lume vulnerabilă.

Și totuși, chiar după aceste șocuri, China Tang a continuat să privească spre mare. În 785, dinastia Tang a început debarcarea regulată maritimă pe coasta Africii de Est, eliminând intermediarii comercianți arabi de pe mare. Secolul chinez al VIII-lea nu a fost, deci, o linie dreaptă, ci o curbă puternică: apogeu, ruptură, apoi capacitatea de a reface legături și drumuri.

Japonia mută capitala și își schimbă epocile

În Japonia, secolul al VIII-lea poate fi urmărit aproape prin două mutări de capitală. În 701 a fost adoptat Codul Taiho, la sfârșitul perioadei Asuka. Apoi, în 710, împărăteasa Gemmei a mutat capitala la Heijō-kyu, actualul Nara. Acesta este momentul de început al perioadei Nara.

Dintr-o dată, un secol întreg capătă un punct de sprijin concret: o capitală nouă și o curte care se așază într-un alt centru. Nu este vorba doar despre geografie. Când o capitală se mută, se mută împreună cu ea administrația, ceremonialul, memoria puterii și felul în care un stat se vede pe sine.

La capătul veacului, în 794, împăratul Kammu a mutat capitala la Heian-kyo, actualul Kyoto, inaugurând perioada Heian. În acest fel, același secol a cuprins începutul a două perioade ale istoriei japoneze. Între ele stau nume precum Gemmei, Kōken și Kammu, dar mai ales ideea că ordinea politică a Japoniei se rescria prin centrele ei de putere.

Din lumea francă la încoronarea lui Carol cel Mare

În apusul Europei, secolul a început să se închidă în jurul unei noi puteri. În 768, Pepin a murit; Charles a devenit rege la Noyan, iar fratele său Carloman a devenit rege de Soissons. Din acest punct, drumul către afirmarea lui Carol cel Mare intră în partea hotărâtoare.

Între 772 și 804, Carol cel Mare a invadat ceea ce este acum nord-vestul Germaniei, luptându-se cu sașii timp de mai bine de treizeci de ani și zdrobind revolta lor. Urmarea, consemnată clar, a fost încorporarea Saxoniei în Imperiul franc și în lumea creștină. Este una dintre frazele care arată cel mai limpede cum puterea militară și ordinea religioasă mergeau împreună în secolul al VIII-lea.

În 793 s-au încheiat și războaiele frisiano-france, odată cu ultima revoltă friziană. Regatul franc își fixa astfel mai bine marginile și autoritatea. Iar în anul 800, în ziua de Crăciun, Carol cel Mare a fost încoronat primul Sfânt Împărat Roman de către papa Leon al III-lea. Secolul care îl avusese pe Carol Martel la Tours se închidea cu un alt Carol, încoronat împărat al Occidentului.

Această încoronare a contat tocmai pentru că venea după un lung șir de transformări: lupte, extindere, consolidare și o legătură tot mai strânsă între coroana francă și autoritatea papală. Din faptele secolului se vede că nu a fost un gest izolat, ci punctul de sosire al unei schimbări de scară.

Bagdad, Nara, Lindisfarne

Uneori, un secol poate fi înțeles prin câteva locuri care nu seamănă deloc între ele. Bagdad, Nara, Lindisfarne. Fiecare spune altceva despre lumea anilor 700.

În 750, ultimul calif umayyad, Marwan al II-lea, a fost răsturnat de la putere și executat de primul calif abbasid, Abu al-Abbas, Al-Saffah. Califatul a fost mutat la Bagdad, pe teritoriile fostului Imperiu Persan. Sursele subliniază limpede importanța acestui fapt: s-a dovedit a fi un eveniment important pentru Bagdad, care s-a dezvoltat într-un centru de comerț și cultural. În același orizont apar și alte repere ale orașului: în 754 este menționată o farmacie la Bagdad; între 758 și 764, străzi acoperite cu gudron; între 763 și 800, un spital public legat de Harun al-Rashid și un spital psihiatric; în 794, o fabrică de hârtie. Nu e nevoie de multe explicații pentru a înțelege că noua capitală devenea un centru major al lumii islamice.

La Nara, începută ca nouă capitală în 710, se vede alt tip de organizare a lumii. Acolo începe o perioadă a istoriei japoneze. În China, sub Xuanzong, Tang atinge apogeul. În Bengal, este fondat Imperiul Pala. În Africa de Vest, în 800 începe statul Takrur sau Tekrour, care a înflorit în paralel cu Imperiul Ghana. Lumea secolului al VIII-lea nu avea un singur centru. Avea mai multe, fiecare crescând în ritmul său.

Iar la Lindisfarne, în 793, apare un alt semn al timpului nou. Acolo este consemnat primul raid viking asupra abației din nordul Angliei. Sursa spune simplu că vikingii, popoarele din Scandinavia, încep raiduri asupra coastelor Europei. Dar această simplitate ascunde începutul unei prezențe care avea să schimbe multe țărmuri și multe regate. Spre sfârșitul secolului, Europa nu mai primea doar ecoul luptelor dintre arabi, bizantini și franci. Primea și loviturile venite de pe mare, din nord.

Așa se închide veacul dintre 701 și 800. Cu un imperiu arab care ajunge până departe și apoi este oprit. Cu Bizanțul apărat la Constantinopol și tulburat de iconoclasm. Cu Bulgaria afirmându-se. Cu China Tang la apogeu și apoi în suferință. Cu Japonia care își schimbă epocile mutându-și capitala. Cu Bagdadul ridicându-se. Cu Carol cel Mare încoronat la Roma. Și cu primele corăbii vikinge intrând, amenințător, în istoria Europei.