# Pergamentul Evangheliarului de la York păstrează urmele unui virus care putea ucide oile acum 1.000 de ani > Dinți de oaie din epoca bronzului și pergamente medievale documentează peste 3.700 de ani din istoria variolei ovine, într-un studiu condus de UCD. Publicat: 15 noiembrie 2026, 08:06 · Actualizat: 15 noiembrie 2026, 08:06 · Autor: Andrei Dobrescu · Categorie: [Descoperiri](https://istoria.ro/articole/descoperiri/index.html.md) · Pagina web: https://istoria.ro/pergamentul-evangheliarului-de-la-york-pastreaza-urmele-unui-virus/ · Publicație: Istoria ![Pergament vechi cu variolă ovină](https://istoria.ro/wp-content/uploads/2026/11/variola-ovina-1024x683.jpg) **În pergamentul Evangheliarului de la York, vechi de aproximativ 1.000 de ani, cercetătorii au identificat urme genetice ale [virusului variolei ovine](https://istoria.ro/adn-ul-virusului-variolei-ovine-recuperat-din-manuscrise/), o boală care poate ucide animalele infectate. Descoperirea aparține unei echipe internaționale conduse de University College Dublin (UCD), care a cercetat manuscrise din Marea Britanie și Europa continentală.** Echipa a analizat și acid dezoxiribonucleic (ADN), materialul care păstrează informația genetică, extras din dinți de oaie din epoca bronzului. Dinții provin din așezări de păstori ale stepei eurasiatice și conțin cele mai vechi urme genetice cunoscute ale virusului. Împreună cu probele din manuscrise, acestea documentează prezența bolii la animalele domestice cu peste 3.700 de ani în urmă. ## Pieile folosite pentru cărți au păstrat urmele infecțiilor Evangheliarul de la York este un manuscris cu decorații pictate din perioada anglo-saxonă timpurie. Cercetarea a cuprins și lucrări mai vechi, între care Corpus Glossary, unul dintre cele mai vechi dicționare engleze, păstrat la Corpus Christi College Cambridge. Înainte ca hârtia să fie folosită pe scară largă, numeroase manuscrise erau scrise pe pergament, un suport obținut prin pregătirea pieilor de animale. Pentru el se foloseau inclusiv piei de oaie, capră și bovine. În acestea pot rămâne urme ale infecțiilor pe care animalele le aveau la moarte. ADN-ul virusului a fost detectat pe mai multe pagini ale unor manuscrise. Rezultatele indică folosirea unor piei provenite de la animale infectate și oferă prima dovadă genetică a circulației bolii în turmele europene cu mult înaintea epocii moderne. Au existat rezultate pozitive și pe pergamente din piele de vițel și de capră, deși virusul afectează în principal oile. Cercetătorii iau în calcul două explicații: infectarea ocazională a altor specii domestice sau contaminarea pieilor în cursul fabricării pergamentului. „Înregistrarea ADN-ului antic al agenților patogeni ne-a schimbat complet înțelegerea bolilor infecțioase din trecut, iar aici arătăm că pergamentul poate păstra și ADN-ul agenților patogeni ai animalelor. Este posibil ca arhivele și bibliotecile din întreaga lume să conțină și ele urme genetice ale epidemiilor din trecut care au afectat animalele”, a explicat Louis L’Hôte, doctorand la UCD și autor principal al studiului, în prezentarea rezultatelor cercetării. ## Dinții de oaie duc cercetarea dincolo de Evul Mediu Dinții pot proteja materialul genetic timp de mii de ani, păstrând uneori dovezi ale infecțiilor care au dispărut din alte resturi ale scheletului. Probele din stepa eurasiatică au permis astfel urmărirea bolii cu mult înaintea producerii manuscriselor medievale. „Aceste genomuri ne ajută să înțelegem cum au evoluat acești agenți patogeni și cum au influențat societățile din trecut — cum este virusul variolei ovine, despre care arătăm că afectează turmele de oi din Eurasia de cel puțin trei milenii și jumătate”, a mai spus L’Hôte despre legătura dintre aceste probe și istoria comunităților umane. Pentru a urmări evoluția virusului, echipa a comparat ADN-ul vechi cu secvențe genetice ale virusurilor moderne. Analiza sugerează că principalele ramuri ale familiei capripoxvirusurilor, un grup de virusuri care afectează animalele domestice, s-au separat între acum 11.500 și 3.700 de ani. Cercetarea urmărește trei ramuri: - virusul variolei ovine; - virusul variolei caprine; - virusul dermatozei nodulare contagioase. Intervalul estimat se suprapune cu transformări precum domesticirea animalelor și deplasarea pe scară largă a oilor din stepa eurasiatică spre Europa. Potrivit cercetătorilor, aceste deplasări ar fi putut contribui la transmiterea virusului. ## Genomul virusului s-a schimbat puțin de-a lungul mileniilor „Constatăm că, spre deosebire de virusul variolei umane, genomul virusului variolei ovine a fost foarte stabil în ultimele câteva milenii”, a precizat L’Hôte, comparând rezultatele obținute pentru cele două virusuri. Genomul este ansamblul informației genetice a unui organism sau virus. Autorul principal consideră că stabilitatea observată ar putea indica importanța unor modificări genetice anterioare perioadei cercetate. Acestea ar fi putut permite virusului să infecteze eficient oile, iar identificarea lor ar putea ajuta cercetările viitoare împotriva bolii. Variola ovină este foarte contagioasă și se poate răspândi rapid într-o turmă. Poate ucide numeroase animale infectate, mai ales oi tinere, și reduce producția de lână, carne și lapte. L’Hôte a menționat și un focar aflat în desfășurare în Grecia la momentul prezentării cercetării, cu pagube economice pentru crescători. ## Studiul a reunit specialiști din peste 30 de instituții „Fabricarea pergamentului a fost considerată un meșteșug pe cale de dispariție, dar începem să înțelegem cât de mult din trecut a păstrat. Acest proiect arată că pergamentele păstrează nu doar istoria noastră culturală timp de sute de ani, ci și tabloul bolilor animalelor noastre domestice din perioada medievală”, a explicat Dr. Kevin G. Daly, profesor asociat la UCD School of Agriculture and Food Science și coordonator al studiului, despre folosirea pergamentelor pentru cercetarea bolilor din trecut. Proiectul a adus împreună cercetători din genetică, istorie, virologie, chimia proteinelor și conservare. Daly a subliniat că descoperirea a fost posibilă prin schimbul de cunoștințe și date între specialiști din discipline diferite, bazat pe încredere și colaborare. Au participat peste 30 de instituții din Irlanda și din alte țări. Printre parteneri se numără: - Trinity College Dublin; - Helmholtz Institute for One Health; - Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne; - University of Leicester; - Cambridge University; - University of Copenhagen. Finanțarea a venit de la Taighde Éireann-Research Ireland și European Research Council. Rezultatele cercetării au fost publicate în Science Advances. **Citește și:** - [Unul dintre cele trei schelete cunoscute de Nanotyrannus ajunge la licitație în New York](https://istoria.ro/unul-dintre-cele-trei-schelete-cunoscute-de-nanotyrannus-ajunge/)