Palatin, colina pe care a început povestea Romei și de ce a contat atât de mult

În inima Romei, acolo unde colinele se strâng una în jurul alteia, Palatinul domină povestea orașului printr-o dublă forță: legenda și puterea. Aici, tradiția romană a așezat peștera Lupercală, locul unde lupoaica i-ar fi găsit pe Romulus și Remus. Tot aici, spune legenda, Hercule l-a doborât pe Cacus, monstrul care decima cirezile localnicilor. Iar mai târziu, pe aceeași înălțime, regii și apoi împărații și-au ridicat reședințele. Puține locuri concentrează atât de limpede ideea de început, de autoritate și de memorie istorică.

Palatinul este colina cea mai centrală dintre cele șapte coline ale Romei. Este înconjurat de Capitolină la nord-vest, Aventin la sud-vest, Celiană la est și Esquilin la nord-est. A fost numit unul dintre cele mai vechi părți ale orașului și chiar „primul nucleu al Imperiului Roman”. Astăzi, locul este în mare măsură un vast muzeu de arheologie în aer liber. Dar înainte de a deveni muzeu, înainte de a deveni domeniul exclusiv al împăraților, înainte chiar de întemeierea Romei, Palatinul fusese deja locuit.

Săpăturile arheologice au adus la lumină urme de locuințe umane datând din secolul al X-lea î.e.n. Mai mult, cercetările efectuate în 1907 și din nou în 1948 au scos la iveală un grup de colibe considerate a fi fost folosite în scopuri funerare între secolele al IX-lea și al VII-lea î.e.n., aproximativ în perioada în care a fost întemeiat orașul Roma. Faptele arheologiei și forța mitului se întâlnesc astfel pe aceeași colină. Tocmai de aici vine greutatea specială a Palatinului: el nu este doar un decor celebru al istoriei romane, ci locul în care romanii au văzut originea propriei lumi.

Colina unde mitul a fixat începutul

În mitologia romană, Palatinul este locul pe care povestea Romei îl alege pentru primul gest decisiv. Aici se afla peștera cunoscută sub numele de Lupercal, unde Romulus și Remus ar fi fost găsiți de lupoaica Lupa, cea care i-a ținut în viață. Tot pe acest deal, Romulus, ajuns adult, a ales să întemeieze orașul și tot aici și-a ucis fratele, Remus. Sursa engleză subliniază că această ucidere ritualică pe Palatin a devenit o parte importantă a identității romane și a originilor mitologice ale pomeriumului, hotarul sacru al orașului.

Nu este singura legendă care leagă colina de un moment fondator. Pe Palatin se petrece și confruntarea dintre Hercule și Cacus. După ce monstrul a furat o parte din vite, Hercule l-a lovit cu măciuca sa atât de puternic, încât, potrivit tradiției, în colțul sud-estic al colinei s-a format o despicătură. Mai târziu, acolo a fost făcută o scară care purta numele lui Cacus. Din nou, legenda explică relieful, numele locului și prestigiul lui.

Mitul mai păstrează și amintirea unui oraș vechi, Pallantium, de lângă Tibru. Tradiția romană, reluată de autori antici amintiți de sursa engleză, spunea că a fost întemeiat de Evandru din Pallene și de alți greci, înainte de războiul troian. Dionysius din Halicarnas scria că romanii spuneau că orașul fusese fondat de greci veniți din Pallantium din Arcadia, cu aproximativ șaizeci de ani înainte de războiul troian, iar conducătorul lor fusese Evandru. Importanța acestei istorii mitice era clară: Pallantium a devenit unul dintre orașele reunite mai târziu în Roma antică, legând astfel originile Romei de eroii vechi ai lumii grecești.

Și numele colinei a fost explicat prin asemenea tradiții. Potrivit lui Liviu, Palatinul și-ar fi luat numele de la coloniștii arcadieni din Pallantium, numiți astfel după întemeietorul lor, Pallas, fiul lui Lycaon. O altă explicație, considerată mai probabilă în sursa engleză, îl leagă de substantivul latin palātum, „palat”, și îl apropie de cuvântul etrusc pentru cer, falad. Din numele colinei s-a născut mai târziu însuși cuvântul „palat” și formele sale în multe limbi. Faptul nu este mărunt: spune cât de mult a ajuns acest loc să însemne, prin excelență, spațiul puterii.

Înaintea împăraților

Mult înainte ca Augustus să urce pe Palatin, colina avea deja o istorie locuită. Săpăturile arată că oamenii trăiau aici încă din secolul al X-lea î.e.n. Așadar, când romanii au spus că originile lor se află pe Palatin, nu vorbeau despre un loc gol, ci despre un teren în care urmele vieții omenești coborau adânc în trecut.

În vechile tradiții romane, după imigrarea sabinilor și a albanezilor la Roma, romanii originari ar fi locuit pe Palatin. Tot aici se desfășura și vechiul festival al Lupercaliilor. În perioada republicană, multe familii romane înstărite și-au avut casele pe această colină. Acest detaliu este esențial pentru a înțelege schimbarea care va urma. Înainte de a deveni centrul împărăției, Palatinul era, în bună măsură, cartierul caselor bogate. El concentra deja prestigiu, poziție și proximitate față de inima politică a Romei.

Colina avea la origine două vârfuri separate de o depresiune. Vârful mai înalt se numea Palatium, iar cel mai jos Germalus sau Cermalus. Potrivit Forma Urbis, perimetrul ei cuprindea 63 de acri, adică 25 de hectare. Cataloagele regionale din secolul al IV-lea indică 131 de acri, adică 53 de hectare. Dincolo de cifre, ele sugerează ceva important: Palatinul nu a fost perceput mereu la aceeași scară. Felul în care a fost delimitat s-a schimbat odată cu istoria lui.

Augustus și clipa în care dealul devine palat

Momentul de cotitură vine odată cu începutul Imperiului. Din 27 î.Hr., Augustus și-a construit palatul pe Palatin, iar colina a devenit treptat domeniul exclusiv al împăraților. De aici înainte, numele locului și funcția lui se suprapun. Pe de o parte, Palatinul rămâne un spațiu încărcat de miturile fondatoare. Pe de altă parte, devine scena concretă a noii puteri romane.

Palatele imperiale au fost ridicate aici începând cu Augustus. Ruinele palatelor a cel puțin trei împărați pot fi încă văzute: Augustus, Tiberius și Domițian. Augustus a construit pe colină și un templu dedicat lui Apollo. Sursele românești enumeră printre siturile istorice de pe Palatin Casa Liviei, Templul lui Apolo, Palatul lui Augustus, Palatul lui Tiberius, Palatul lui Domițian, Templul lui Cybele și Palatul Flavian. Ele arată, prin simpla lor așezare, cum colina s-a umplut de clădiri ale puterii, de sanctuare și de reședințe.

Casa Liviei, soția lui Augustus, este atribuită în mod convențional ei doar pe baza numelui generic aflat pe o țeavă de plumb și a unor împrejurări, cum ar fi apropierea de Casa lui Augustus. Clădirea se află lângă Templul Magna Mater, la extremitatea vestică a colinei, pe o terasă mai joasă decât templul, și este remarcabilă prin frescele sale. Acest detaliu spune multe despre felul în care Palatinul trebuie citit: nu totul este certitudine absolută, dar fiecare ruină păstrează o relație densă cu lumea imperială.

Casa lui Tiberius, cunoscută ca Domus Tiberiana, purta acest nume deoarece casa originară fusese construită de Tiberius. El și-a petrecut mare parte din timp în palatele sale din Campania și Capri, iar clădirea de pe Palatin a fost incorporată ulterior în Domus Transitoria a lui Nero. O parte din rămășițele ei se află astăzi sub Grădinile Farnese.

Deasupra tuturor, situl este dominat de Palatul lui Domițian, reconstruit în mare măsură în timpul domniei lui Domițian peste clădiri mai vechi ale lui Nero. Împărații de mai târziu, mai ales cei ai dinastiei Severilor, au adăugat la acest ansamblu, în special prin Domus Severiana. Prin aceste succesiuni de construcții, Palatinul a devenit un oraș în oraș, adică locul în care puterea își rescria propria arhitectură peste urmele puterii anterioare.

Focul, refacerea și noua scară a puterii

În anul 64, Marele Incendiu al Romei a distrus palatul lui Nero, Domus Transitoria. Dar până în anul 69, acesta a fost înlocuit cu o construcție și mai vastă, Domus Aurea. Peste ea avea să fie ridicat, în cele din urmă, Palatul lui Domițian. În această succesiune se vede foarte clar logica Palatinului imperial. Catastrofa nu înseamnă retragere, ci reconstrucție mai amplă. Ruina unui palat devine fundația altuia.

Acesta este unul dintre motivele pentru care Palatinul contează atât de mult pentru istoria Romei. Colina nu arată doar unde locuiau împărații. Ea arată felul în care autoritatea romană se instala în piatră și cum fiecare nouă etapă a puterii înghițea urmele celei precedente. Nero este urmat de Domițian. Domițian este completat de Severi. Fiecare adăugire schimbă peisajul și îl face mai impunător.

Astfel se explică și de ce numele colinei a dat în atâtea limbi cuvântul pentru „palat”. Nu este doar un accident etimologic. Este rezultatul unei istorii în care un deal al originilor a devenit imaginea însăși a reședinței suverane. Din latinul palatinus s-a format și termenul „palatine”, care în engleza secolului al XVI-lea desemna inițial ceva ce ținea de palatul Cezarului sau de cineva învestit cu autoritatea regelui. Mai târziu, sensul s-a deplasat către Palatinatul german. Chiar și cuvântul „paladin” a ajuns să desemneze, în utilizări târzii, un cavaler de seamă. Toate aceste ecouri pornesc, în ultimă instanță, din numele unei coline romane.

Sub grădini și sub ruine

Istoria Palatinului nu s-a încheiat odată cu Antichitatea. Din secolul al XVI-lea, colina a aparținut familiei Farnese și a fost ocupată de Grădinile Farnese, păstrate și astăzi parțial deasupra rămășițelor Domus Tiberiana. Pe vârful colinei, între Domus Flavia și Domus Augustana, a fost construită în secolul al XVI-lea Villa Mattei. În jurul anului 1830, ea a fost cumpărată de scoțianul Charles Mills, care a transformat-o într-o vilă neogotică elaborată. La sfârșitul secolului al XIX-lea, vila a fost transformată în mănăstire. O parte a fost demolată din 1928 pentru a permite săpăturile, iar în partea rămasă a clădirii a fost instalat Muzeul Palatin.

Acest șir de transformări spune ceva esențial despre destinul locului. Palatinul nu a fost păstrat ca o relicvă neatinsă. El a fost locuit, reamenajat, acoperit, reinterpretat. Tocmai de aceea arheologia are aici o putere aparte: ea nu scoate la suprafață un singur oraș, ci mai multe orașe și mai multe epoci suprapuse.

Primele cercetări de tip arheologic au început încă din vremea lui Augustus, când o zonă de pe Palatin a fost supusă unei expediții care a descoperit fragmente de vase și unelte din epoca bronzului. Augustus a declarat acel loc „orașul originar al Romei”. Arheologia modernă a identificat într-adevăr dovezi ale unei așezări din epoca bronzului, anterioare întemeierii Romei. Săpăturile intensive au început în secolul al XVIII-lea și au atins punctul culminant spre sfârșitul secolului al XIX-lea, după proclamarea Romei drept capitală a Regatului Italiei. Descoperirile au continuat, cu întreruperi, de-a lungul secolului al XX-lea și până astăzi.

În 2006, arheologii au anunțat descoperirea Casei Palatine, considerată a fi locul de naștere al primului împărat al Romei, Augustus. Au fost găsite sub colină o porțiune de coridor și alte fragmente, descrise drept „o casă aristocratică foarte veche”. Casa cu două etaje pare să fi fost construită în jurul unui atrium, cu pereți acoperiți de fresce și pardoseală de mozaic, și se afla pe panta Palatinului care privește spre Colosseum și Arcul lui Constantin. Casele de epocă republicană de pe Palatin au fost acoperite de palatele ulterioare după incendiul din 64, însă aceasta, aparent, nu, poate fiindcă fusese păstrată dintr-un motiv important. La parter, trei magazine se deschideau spre Via Sacra. Amplasarea domusului a fost considerată semnificativă și pentru posibila lui apropiere de Curiae Veteres, cel mai vechi sanctuar al curiilor Romei.

În 2007, s-a afirmat că legendara peșteră Lupercal a fost găsită sub ruinele Domus Livia de pe Palatin. Arheologii au întâlnit o cavitate aflată la 16 metri adâncime în timp ce restaurau palatul aflat în degradare, cu o boltă bogat decorată cu mozaicuri și scoici. Este posibil ca Lupercalul să fi fost transformat de romani, în secolele ulterioare, într-un sanctuar. Dar identificarea a fost contestată de mulți alții, pe criterii topografice și stilistice, aceștia considerând că grotă ar fi, de fapt, un nimfeu sau un triclinium subteran din vremea lui Nero. Controversa însăși este grăitoare. Pe Palatin, fiecare descoperire este imediat împinsă spre miezul întrebării mari: unde începe cu adevărat Roma?

Un muzeu în aer liber și centrul memoriei romane

Palatinul este astăzi, în esență, un muzeu de arheologie în aer liber. Muzeul Palatin adăpostește numeroase descoperiri provenite din săpăturile de aici și din alte situri italiene antice. În jurul colinei, siturile și monumentele vecine întregesc acest peisaj al memoriei: Arcul lui Constantin, Forul Roman, Colosseumul și Circus Maximus. Pe colină se află, încă existente sau supraviețuind ca vestigii, temple, palate și alte structuri, între care și circuri sau hipodromuri, după cum notează sursa românească.

Dar ceea ce face din Palatin mai mult decât o simplă concentrare de ruine este continuitatea lui simbolică. A fost, în același timp, loc de început mitic, locuire timpurie, cartier al bogaților, reședință a împăraților, teren al săpăturilor și spațiu al marilor descoperiri. De aceea, când sursa românească spune că Palatinul este locul în care a început traseul istoric, politic și cultural al Romei, formula nu e o metaforă goală. Ea rezumă un fapt rar: puține locuri permit urmărirea unei istorii atât de lungi, de la urmele din secolul al X-lea î.e.n. până la muzeul de astăzi, fără ca legenda să dispară și fără ca piatra să-și piardă autoritatea.

Pe Palatin, Roma nu apare ca un singur moment, ci ca o succesiune de întemeieri. Mai întâi, cea a mitului. Apoi, cea a comunității umane. Apoi, cea a puterii imperiale. Fiecare a lăsat urme. Fiecare a schimbat sensul locului. Și fiecare continuă să se vadă, strat peste strat, pe colina care a dat lumii însăși ideea de palat.