Ogodai, Marele Han care a dus mai departe expansiunea mongolă

În 1229, după doi ani de regență, alegerea nu mai reprezenta, în fond, o surpriză. Dorința lui Genghis Han era cunoscută, iar frământările dintre frații mai mari îl îndreptaseră deja pe un alt drum al succesiunii. Ogodai, al treilea fiu al lui Genghis Han și al lui Börte, a fost proclamat Mare Han al mongolilor. Atunci, provocarea depășea simpla purtare a titlului suprem; ținea de capacitatea de a menține, conduce și extinde imperiul ridicat prin campanii rapide.

Ogodai a domnit din 1227 până în 1241, fiind al doilea hagan al Imperiului Mongol. Avea în jurul său moștenirea tatălui, rivalități familiale, campanii extinse din Persia până în Europa și necesitatea de a transforma o putere a stepelor într-un stat capabil să administreze teritorii uriașe. Aici stă importanța sa: în felul în care a structurat un imperiu care creștea cu viteză amețitoare, dincolo de simplele cuceriri.

Sursele îl prezintă în două ipostaze care se întrepătrund. Pe de o parte, comandantul și suveranul sub care expansiunea mongolă a continuat neabătut. Pe de altă parte, un om pragmatic, dispus să-și asculte generalii și funcționarii, dar urmărit și de slăbiciuni, mai ales de alcoolism, care i-au marcat sfârșitul. Între aceste două chipuri se desfășoară povestea lui Ogodai.

Moștenitorul ales într-o familie învrăjbită

Înainte de a deveni han suprem, Ogodai trecuse deja prin războaiele care îl ridicaseră pe tatăl său. A luptat în numeroase bătălii în anii ascensiunii lui Genghis Han și a primit un mare apanaj: un teritoriu și resurse proprii în cadrul ordinii politice mongole. Sursele engleze menționează și episodul campaniei împotriva Imperiului Khwarazmian, unde rolul său a devenit decisiv pentru reputația militară.

La asediul orașului Urganch, frații săi mai mari, Jochi și Chagatai, s-au certat în privința strategiei. Conflictul dintre ei nu era o simplă neînțelegere tactică. Într-o familie în care succesiunea se hotăra prin voința conducătorului, prin prestigiu și prin sprijinul elitelor, asemenea rupturi cântăreau greu. Genghis Han l-a numit pe Ogodai unic comandant al operațiunii, iar capturarea cu succes a orașului, în 1221, i-a consolidat numele.

Tocmai aceste certuri dintre frații mai mari au contribuit la alegerea sa drept moștenitor. Sursele arată limpede că, după alte lupte între Jochi și Chagatai, ambii au fost excluși din planurile de succesiune, iar Ogodai a fost confirmat ca urmaș. Când Genghis Han a murit în 1227, după ce Jochi murise deja cu un an sau doi mai devreme, fratele mai mic al lui Ogodai, Tolui, a asumat regența până în 1229.

Alegerea lui Ogodai ca han suprem a fost făcută în cadrul unui quriltai, adunarea marilor conducători mongoli. La 13 septembrie 1229, la quriltai-ul de pe râul Kherlen, la Khödöö Aral, el a fost proclamat han al mongolilor, după ce a refuzat ritual de trei ori. Chagatai i-a sprijinit pretenția. Din acel punct, problema nu mai era cine moștenește un imperiu gata făcut, ci cine reușește să-l mențină în mișcare fără să-l lase să se rupă.

Imperiul care merge mai departe

Ogodai a continuat politicile expansioniste ale tatălui său. Această formulă descrie o realitate concretă: în timpul domniei sale, armatele mongole au acționat simultan pe spații imense, din Persia până în Coreea și din nordul Chinei până în stepele ruse și în Europa.

În Persia, el a aprobat o nouă campanie condusă de Chormaqan Noyan, care a început în 1230. Cu o armată de 30.000 până la 50.000 de soldați mongoli, Chormaqan a ocupat Persia și Khorasanul, baze importante ale sprijinului khwarazmian. Campania a dus la izolarea lui Jalal al-Din Mangburni în Transcaucazia și, în cele din urmă, întreaga Persie a fost adăugată Imperiului Mongol.

În China de nord, Ogodai a obținut una dintre marile victorii ale domniei sale. Dinastia Jin, adversar major al mongolilor, a fost înfrântă în 1234. Sursele arată etapele acestei presiuni: campanii în Shanxi și Henan, asedierea capitalei Jin la Kaifeng în 1232, apoi căderea finală a Caizhou în februarie 1234. Aceasta este una dintre realizările definitorii ale lui Ogodai: sub el, dinastia Jin, care domnise între 1115 și 1234, a fost învinsă.

Tot în acei ani, mongolii au acționat și împotriva Coreei. În 1231, după uciderea unui sol mongol și încetarea tributului, Ogodai l-a trimis pe Saritai Qorchi să supună regatul. Regele Goryeo s-a supus temporar și a acceptat supraveghetori mongoli, dar războiul nu s-a încheiat simplu. Curtea coreeană a mutat capitala de la Kaesong pe insula Ganghwa, iar conflictul a continuat. În 1238, când curtea Goryeo a cerut pace, Ogodai a cerut ca regele să vină personal înaintea lui. În cele din urmă, au fost trimiși o rudă a regelui și zece tineri nobili drept ostatici, ceea ce a încheiat temporar războiul în 1241.

În Caucaz, campaniile mongole au subjugat Armenia și au forțat nobilii georgieni să se predea până în 1240. În India, iarna lui 1241 a adus o invazie în valea Indusului și asediul Lahoreului. Orașul a fost atacat, iar după moartea lui Dayir Baghatur în timpul asaltului, mongolii au masacrat populația orașului înainte de a se retrage.

Toate aceste direcții arată un fapt: Ogodai nu a fost un suveran al stagnării, ci a condus un imperiu aflat încă în plină ofensivă.

Din stepele ruse până în inima Europei

Cea mai puternică imagine legată de domnia lui Ogodai rămâne avansul mongol spre apus. Din 1237, sub domnia sa, a avut loc cucerirea stepelor ruse de către armata mongolă condusă de Batu, nepotul său, și crearea Hoardei de Aur.

Imperiul Mongol s-a extins spre vest sub comanda lui Batu Han. Au fost supuse Volga Bulgaria, aproape toată Alania, Cumania și Rusia Kieveană, iar apoi campaniile au atins Polonia, Croația, Serbia, Bulgaria, Imperiul Latin și Austria. În timpul asediului Kolomnei, un frate vitreg al lui Ogodai, Khulgen, a fost ucis de o săgeată. Chiar și în marșul triumfal, costurile erau semnificative.

Expansiunea aceasta nu s-a făcut fără tensiuni interne. În tabăra mongolă au izbucnit conflicte între Batu și Güyük, fiul lui Ogodai, precum și Büri, nepot al lui Chagatai. Reacția lui Ogodai a fost aspră. Sursele păstrează mustrarea adresată lui Güyük:

“You broke the spirit of every man in your army… Do you think that the Russians surrendered because of how mean you were to your own men?”

Acest fragment este revelator. Arată un Mare Han atent la disciplină și la echilibrul fragil dintre prinții din familia conducătoare. Într-un imperiu care avansa pe mii de kilometri, neînțelegerile dintre comandanți puteau corupe totul.

Armatele mongole au pătruns adânc în Europa și au obținut victorii importante, printre care cele de la Legnica și Mohi. Apoi, la începutul lui 1242, înaintarea s-a oprit. Moartea lui Ogodai, în 1241, a făcut necesară retragerea lui Batu pentru a participa la alegerea succesorului. Există și mențiunea că unii istorici au invocat dificultăți logistice, însă majoritatea au pus retragerea pe seama morții Marelui Han.

Dincolo de controverse, un fapt rămâne sigur: sub Ogodai, mongolii au atins cel mai adânc punct al lor în Europa până atunci, iar moartea sa a schimbat imediat ritmul acestei ofensive.

Karakorum și arta de a administra un imperiu uriaș

Dacă războiul a împins frontierele, administrația a încercat să țină împreună ce fusese cucerit. Aici se vede cel mai clar de ce domnia lui Ogodai contează atât de mult. El nu a fost doar continuatorul expansiunii, ci și conducătorul sub care statul mongol a început să capete instituții mai ferme.

Ogodai a înființat un sistem eficient de relee poștale în vastul Imperiu Mongol. În 1234, el a creat stații poștale de drum, numite Yam, cu personal permanent care asigura cai de schimb și rații pentru călăreții curierilor. Stațiile erau amplasate la fiecare 25 de mile. Pentru un imperiu atât de întins, această rețea însemna viteză, control și legătură între centru și provincii.

Tot în plan administrativ, Ogodai a lucrat cu mari funcționari precum Yelü Chucai și Mahamud Yalavach. Sursele vorbesc despre sisteme de colectare a taxelor, despre birocratizarea administrației, despre împărțirea Chinei aflate sub stăpânire mongolă în zece rute și despre apariția unor administrații regionale. Se menționează și circulația monedei de hârtie susținute de rezerve de argint, iar într-un alt pasaj, de rezerve de mătase. Important este sensul general: Ogodai a încercat să transforme dominația militară într-o ordine administrativă funcțională.

În același registru intră și relația sa cu comerțul. El a dezvoltat sisteme ortogh, adică rețele și întreprinderi comerciale sprijinite de capitalul aristocrației mongole. Acestea puteau fi profitabile, dar și apăsătoare pentru populație, deoarece argintul necesar pentru taxe era împrumutat adesea cu dobânzi mari. Faptul este important fiindcă arată o domnie preocupată de resurse și de mecanismele puterii, nu doar de campanii.

Cel mai vizibil simbol al acestei transformări a fost Karakorum. În 1218-1219, Genghis Han își adunase aici trupele pentru campania împotriva Imperiului Khwarazmian, dar orașul propriu-zis era încă foarte puțin dezvoltat. Până în 1235, Karakorum era abia un oraș de iurte. După victoria asupra Jinilor, Ogodai a ridicat zidurile și a construit un palat fix.

În 1235, la un an după înfrângerea dinastiei Jin, el a dat decretul pentru construirea Tumen Amgalan Ord, „Palatul Miriadei Păcii”, numit în chineză Wan’angong. Construcția s-a încheiat într-un an. Din 1235 până în 1238 au fost ridicate palate și pavilioane pe traseul anual al migrării sale nomade prin Mongolia centrală. Orașul avea ziduri de pământ cu patru porți și cartiere distincte pentru meșteșugarii islamici și cei nord-chinezi. Au fost ridicate și case de cult pentru budiști, musulmani, taoiști și creștini.

Sub Ogodai și succesorii săi, Karakorum a devenit un loc important pentru politica mondială. Aceasta înseamnă că centrul de putere al mongolilor nu mai era doar cortul unui cuceritor aflat în marș, ci și un oraș al guvernării imperiale.

Omul, slăbiciunile și moartea care a schimbat cursul lucrurilor

Sursele engleze îl descriu pe Ogodai drept un om umil, care nu se credea un geniu și care era dispus să asculte generalii capabili. Era pragmatic, statornic și de încredere, tocmai acele trăsături pe care tatăl său le prețuia cel mai mult la el. Este prezentat și ca un om înalt de statură, jovial și carismatic, capabil să-i convingă pe cei care se îndoiau de el prin forța personalității sale.

Dar aceeași sursă insistă și asupra unei umbre care i-a însoțit domnia: alcoolismul. Ogodai era cunoscut pentru acest viciu. Chagatai încredințase chiar unui oficial sarcina de a-i supraveghea obiceiul băutului, însă Ogodai găsea modalități de a bea în continuare. Se spune că jurase să reducă numărul cupelor pe care le bea zilnic, dar apoi a poruncit să i se facă unele de două ori mai mari. Povestea nu are nevoie de înfrumusețare. Ea spune destul despre un conducător puternic și, totuși, incapabil să-și impună o limită sieși.

Moartea lui a venit la 11 decembrie 1241. Sursele spun că a murit în zori, după o noapte de băut cu Abd-ur-Rahman. Unii au învinuit-o pe sora văduvei lui Tolui și pe Abd-ur-Rahman, dar aristocrații mongoli au recunoscut că lipsa de stăpânire de sine a hanului îl ucisese. A fost sfârșitul unui om care ținuse imperiul