Livia Drusilla și puterea din umbra lui Augustus

În 39 î.Hr., la Roma, Livia Drusilla s-a întors din pribegie într-un oraș care încă purta urmele războaielor civile. Avea deja un fiu, pe micul Tiberius, și era însărcinată cu al doilea copil. În fața ei se afla Octavian, omul care își învingea rând pe rând adversarii și care avea să devină Augustus. Întâlnirea aceasta a schimbat viața Liviei și, implicit, istoria casei imperiale romane.

Totul s-a petrecut cu o viteză surprinzătoare, chiar și pentru Roma acelei epoci. Octavian era încă însurat cu Scribonia, iar Livia încă soția lui Tiberius Claudius Nero. Cu toate acestea, Octavian a divorțat chiar în ziua în care Scribonia a născut-o pe Iulia, singurul lui copil biologic care a supraviețuit. Tiberius Claudius Nero a fost convins sau forțat să procedeze la fel. La 14 ianuarie 38 î.Hr. s-a născut Drusus. Trei zile mai târziu, Livia și Octavian s-au căsătorit.

Din acel moment, destinul Liviei s-a legat de transformarea Romei dintr-o republică sfâșiată de lupte într-un regim nou, concentrat în jurul unui singur om. Povestea ei nu începe, însă, acolo. Începe într-o familie de rang înalt, în tabăra învinșilor, și continuă într-o casă în care puterea se exercita în familie, prin alianțe, moștenire și succesiune, nu doar în forum sau în senat.

Fiica unei case nobile, soția unui om aflat în tabăra pierzătoare

Livia Drusilla s-a născut la 30 ianuarie 59 î.Hr., la Roma. Era fiica senatorului Marcus Livius Drusus Claudianus și a soției sale, Aufidia sau Alfidia, fiica magistratului Marcus Aufidius Lurco. Diminutivul Drusilla, întâlnit adesea în numele ei, a fost văzut ca un indiciu că nu era prima fiică a tatălui ei. Tatăl ei îl adoptase și pe Marcus Livius Drusus Libo.

În jurul anului 43 î.Hr., Livia a fost căsătorită cu Tiberius Claudius Nero, un patrician. Nu era o vreme a căsătoriilor liniștite. Soțul și tatăl ei se aflau de partea ucigașilor lui Iulius Caesar, împotriva lui Octavian. Apoi a venit Bătălia de la Philippi. Acolo, tatăl Liviei s-a sinucis, alături de Gaius Cassius Longinus și Marcus Junius Brutus. Soțul ei a continuat însă lupta împotriva lui Octavian, acum în numele lui Marc Antoniu și al fratelui acestuia, Lucius Antonius.

În 42 î.Hr. s-a născut primul fiu al Liviei, viitorul împărat Tiberius. Viața de familie se desfășura însă sub presiunea represaliilor și a înfrângerii. În 40 î.Hr., familia a fost silită să fugă din Italia pentru a evita urmările politicii lui Octavian după asediul Perusiei. S-au alăturat lui Sextus Pompeius, aflat în Sicilia împotriva celui de-al Doilea Triumvirat. Mai târziu, Livia, soțul ei și fiul lor de doi ani au plecat în Grecia.

Aceste episoade arată mult despre începutul vieții ei publice. Livia nu intră în istorie din mijlocul stabilității, ci din miezul unei lumi în care taberele se prăbușeau, alianțele se schimbau, iar supraviețuirea politică și familială depindea de alegerea potrivită sau de noroc.

Întoarcerea la Roma și căsătoria care a schimbat cursul evenimentelor

În 39 î.Hr., după ce a fost anunțată o amnistie generală și după ce se făcuse pace între Triumvirat și adepții lui Sextus Pompeius, Livia s-a întors la Roma. Acolo i-a fost făcută personal cunoștință cu Octavian. Ea avea deja un fiu și era însărcinată cu al doilea, Nero Claudius Drusus.

Octavian s-ar fi îndrăgostit imediat de ea. Cert este că deciziile au urmat repede. Pe 30 octombrie 39 î.Hr., Octavian a divorțat de Scribonia exact în ziua în care aceasta a născut-o pe Iulia. În aceeași perioadă, când Livia era însărcinată în șase luni, Tiberius Claudius Nero a divorțat de ea, convins sau constrâns de Octavian. După nașterea lui Drusus, la 14 ianuarie, Octavian s-a căsătorit cu Livia trei zile mai târziu, după ce a fost înlăturat termenul tradițional de așteptare.

O tradiție amintește și un semn socotit favorabil: în ziua nunții, un vultur ar fi lăsat în poala Liviei o găină albă cu o ramură de laur în cioc. Semnul a fost interpretat ca o trimitere la fertilitatea ei, fiindcă din scurta ei căsătorie cu Nero născuse doi fii. Ironia, consemnată de sursă, este că după aceea Livia nu a mai putut da naștere altui copil viu. Singura sarcină din căsătoria cu Octavian s-a încheiat prematur, iar copilul nu a supraviețuit.

Tiberius Claudius Nero a fost prezent la nuntă și a dat-o în căsătorie pe Livia „așa cum ar face un tată”. Formula spune ceva despre felul roman în care interesul familiei și al statutului putea fi pus în scenă chiar și într-un moment atât de tensionat. O explicație mai puțin romantică, dar mai politică, este și ea menționată în surse: importanța patricienilor Claudii pentru cauza lui Octavian și supraviețuirea politică a ramurii Claudii Nerones.

Căsătoria a durat 51 de ani. A fost una dintre cele mai solide uniuni din vârful statului roman. Sursele antice sunt de acord într-un punct esențial: Livia a fost o confidentă și consilieră a lui Augustus, chiar dacă întinderea reală a influenței ei a fost disputată și adesea deformată de dușmanii dinastiei.

Casa de pe Palatin și nașterea unui model imperial

În 31 î.Hr., după sinuciderea lui Marc Antoniu în urma Bătăliei de la Actium, Octavian s-a întors la Roma în triumf. La 16 ianuarie 27 î.Hr., Senatul i-a acordat titlul de Augustus. El a evitat titlurile monarhice și a preferat formule precum Princeps Civitatis, „primul cetățean al statului”, sau Princeps Senatus, „primul dintre senatori”. Schimbarea era profundă. Se năștea, de fapt, noul regim imperial.

În acest nou decor politic, Augustus și Livia au devenit modelul casei romane conducătoare. Deși foarte bogați și puternici, au continuat, să trăiască modest în casa lor de pe Palatin. Livia a fixat tiparul matroanei romane nobile. Nu purta bijuterii excesive și nici veșminte ostentative. Se ocupa de casă și de soțul ei, făcându-i adesea chiar ea hainele, fiind prezentată ca fidelă și devotată.

Această imagine domestică nu trebuie confundată cu lipsa puterii. În 35 î.Hr., Octavian i-a acordat un privilegiu fără precedent: dreptul de a-și administra singură finanțele. I-a dedicat și o statuie publică. Livia deținea și administra mine de cupru în Galia, proprietăți cu plantații de palmieri în Iudeea și zeci de mlaștini cu papirus în Egipt. Avea propriul cerc de clienți și a sprijinit ascensiunea politică a mai multor protejați, între care bunicii viitorilor împărați Galba și Otho.

Acesta este unul dintre marile paradoxuri ale poziției ei. În aparență, Livia întruchipa virtuțile feminine romane. În practică, ea dispunea de o autonomie financiară excepțională, de rețele de influență și de o apropiere de centrul deciziei pe care puține femei din lumea romană le-au avut. Rolul acesta era neobișnuit într-o cultură dominată de autoritatea pater familias.

Sursele păstrează chiar și o urmă a felului în care Augustus lucra cu ea. Potrivit lui Suetoniu, care ar fi avut acces la arhive imperiale, Augustus nota liste cu lucrurile pe care voia să le discute cu Livia și își consemna cu grijă răspunsurile ei pentru a le consulta din nou mai târziu. Dacă detaliul este exact, el arată o practică rară: sfatul soției ridicat la rangul de instrument de guvernare.

Fiii Liviei și lupta tăcută pentru succesiune

Augustus avea o singură fiică, Iulia, din căsătoria cu Scribonia. În acest context, Livia apare în surse și ca o mamă ambițioasă, atentă la viitorul propriilor fii, Tiberius și Drusus. Drusus a devenit un general de încredere și s-a căsătorit cu Antonia Minor, nepoata favorită a lui Augustus. Au avut trei copii: Germanicus, Livilla și viitorul împărat Claudius. Drusus a murit însă într-un accident de călărie, în 9 î.Hr. În același an, Livia a fost onorată prin dedicarea monumentului Ara Pacis Augustae ca dar de ziua ei.

Tiberius a fost căsătorit în 11 î.Hr. cu Iulia, fiica lui Augustus, iar în anul 4 d.Hr. a fost în cele din urmă adoptat ca moștenitor al lui Augustus. Aici se vede cel mai limpede miza familială și politică a întregii cariere a Liviei. Căsătoria ei cu Octavian a adus o nouă soție în casa lui și doi fii care puteau intra în jocul succesiunii.

Tocmai în jurul acestei succesiuni s-au adunat și cele mai întunecate zvonuri. S-a spus că Livia ar fi fost în spatele morții lui Marcellus, nepotul lui Augustus, în 23 î.Hr. După moartea celor doi fii mai mari ai Iuliei și ai lui Marcus Vipsanius Agrippa, adoptați de Augustus ca fii și succesori, singurul rămas, Agrippa Postumus, a fost adoptat în același timp cu Tiberius, apoi exilat și în cele din urmă ucis. Tacitus o consideră pe Livia nu cu totul nevinovată în aceste morți, iar Cassius Dio amintește și el astfel de zvonuri. Tot ei menționează și rumorile potrivit cărora Livia ar fi provocat moartea lui Augustus, otrăvind smochine proaspete. Istoricii moderni, notează sursa, consideră această ipoteză puțin probabilă.

Important este însă altceva: chiar și atunci când izvoarele o încarcă de suspiciuni, ele confirmă cât de aproape era Livia de problema esențială a oricărui regim dinastic, anume cine urmează la putere. În jurul ei, familia lui Augustus nu era doar familie, ci mecanismul prin care se decidea viitorul Romei.

Iulia Augusta și anii de sub Tiberius

Augustus a murit la 19 august 14 d.Hr. La scurt timp, Senatul l-a zeificat. În testament, el a lăsat o treime din avere Liviei și două treimi lui Tiberius. Tot prin testament a adoptat-o în familia Iulia și i-a acordat titlul onorific de Augusta. Din acel moment, Livia Drusilla a devenit Iulia Augusta.

Aceste dispoziții i-au permis să-și păstreze statutul și puterea și după moartea soțului, într-un regim condus acum de propriul ei fiu. Pentru o vreme, relația dintre Livia și noul împărat Tiberius a părut bună. A vorbi împotriva ei a devenit trădare în anul 20, iar în 24 Tiberius i-a acordat un loc la teatru printre vestale. Puterea ei era neoficială, dar reală.

Treptat însă, raporturile s-au înrăutățit. Tiberius a ajuns să resimtă statutul politic al mamei sale, mai ales ideea că ea fusese cea care îi dăduse tronul. La începutul domniei, el a respins titlul fără precedent de Mater Patriae, „mama patriei”, pe care Senatul voia să i-l dea, în oglindă cu Pater Patriae, „tatăl patriei”, acordat lui Augustus. Tiberius a refuzat consecvent și pentru sine titlul de Pater Patriae.

Tacitus și Cassius Dio o descriu pe Livia în acești ani ca pe o văduvă puternică, gata să intervină în hotărârile lui Tiberius. Sunt amintite cazurile Urgulaniei, bunica primei soții a lui Claudius, și al Munatiei Plancina, suspectată de uciderea lui Germanicus și salvată la rugămintea Liviei. Un document din anul 22 arată că Iulia Augusta a dedicat o statuie lui Augustus în centrul Romei, punându-și propriul nume chiar înaintea celui al lui Tiberius.

Sursele antice oferă și o explicație pentru retragerea lui Tiberius la Capri: nu mai putea să-și suporte mama. Tacitus scrie că până în anul 22 a existat „o adevărată armonie între mamă și fiu, sau o ură bine ascunsă”. Formula aceasta este memorabilă fiindcă spune totul despre ambiguitatea relației lor. În familia imperială, afecțiunea și rivalitatea puteau sta una lângă alta, imposibil de despărțit.

Moartea, refuzul onorurilor și apoteoza târzie

În anul 22, Livia se îmbolnăvise, iar Tiberius s-a grăbit atunci să revină la Roma pentru a fi lângă ea. Dar în 29, când a căzut din nou bolnavă și a murit, el a rămas la Capri, invocând presiunea treburilor și trimițându-l pe Caligula să rostească discursul funebru. Suetoniu adaugă un detaliu sumbru: după mai multe zile de întârziere, în care Tiberius a lăsat speranța că va veni, Livia a fost în cele din urmă înmormântată fiindcă starea trupului o făcea necesară.

Tiberius a respins onorurile divine pentru mama sa, spunând că aceasta fusese dorința ei. Mai târziu a respins și toate onorurile pe care Senatul i le a