Leif Eriksson, omul care a dus corăbiile nordice până în America de Nord

Ilustrație de epocă (Istoria)

Mai întâi a fost țărmul. Un pământ de piatră, apoi unul de păduri, apoi altul, mai blând, unde se găseau somoni din belșug și viță sălbatică. Tradiția nordică a păstrat nume simple și sugestive pentru aceste locuri: Helluland, Markland, Vinland. Leif Eriksson este figura centrală a acestei istorii, fiind omul pe care sursele îl leagă de prezența vikingă în America de Nord cu aproape jumătate de mileniu înainte de Cristofor Columb.

Despre Leif Eriksson știm, în egală măsură, și mult, și puțin. Saga islandezilor îl plasează într-o lume a corăbiilor, a exilurilor și a pământurilor noi. Istoricii privesc aceste texte cu prudență, fiind opere literare scrise târziu față de faptele relatate și nu întotdeauna concordante. Totuși, dincolo de neclarități, figura lui Leif rămâne puternică: un explorator nordic, fiul lui Erik cel Roșu, asociat cu întemeierea unei așezări în Vinland și considerat astăzi primul european care a debarcat în America de Nord, în afara Groenlandei.

Fiul unei lumi împinse spre margini

Leif era fiul lui Erik cel Roșu și al lui Thjodhild, și nepotul lui Thorvald Ásvaldsson pe linie paternă. Această genealogie reflectă o existență marcată de deplasări forțate. Tatăl lui Erik fusese izgonit din Norvegia pentru omor, iar familia ajunsese în Islanda. Mai târziu, Erik însuși a fost alungat din Islanda și a navigat spre vest, către locul căruia i-a dat numele Groenlanda.

Textele indică limpede că locul de naștere al lui Leif nu este cunoscut, deși se presupune că s-a născut în Islanda, unde părinții săi s-au întâlnit. A crescut însă în Groenlanda, pe domeniul familial de la Brattahlíð, în Așezarea de Est. Tatăl său întemeiase primele așezări nordice din Groenlanda, iar Leif s-a format într-o lume de colonizare dură, în care marea, clima și distanța determinau destinul.

Sursele engleze completează portretul acestei familii. Leif avea doi frați, Thorstein și Thorvald, și o soră, Freydís. În preajma copiilor lui Erik se afla și Tyrker, unul dintre sclavii de încredere ai casei, pe care Leif avea să-l numească mai târziu „tatăl său adoptiv”. Chiar și acest detaliu, păstrat în saga, arată că societatea vikingă din Atlanticul de Nord era mai amestecată și mai complexă decât imaginea simplificată a războinicilor plecați pe mare.

Mai târziu, Leif a avut cel puțin doi fii cunoscuți din tradiție. Unul a fost Thorkell, care i-a urmat ca șef în Groenlanda. Celălalt, Thorgils, s-a născut în Hebride, dintr-o relație a lui Leif cu o femeie nobilă numită Thorgunna. Saga menționează că Leif a stat acolo o mare parte a verii, așteptând vânturi favorabile, și că Thorgunna a rămas în urmă la plecarea sa.

Curtea regelui și drumul deviat de furtună

Înainte de călătoria care l-a făcut celebru, Leif a mers în Norvegia, probabil pentru a intra în slujba regelui Olaf Tryggvason. Acolo s-a produs una dintre marile cotituri ale vieții sale. La curtea regelui, Leif s-a convertit la creștinism. Acest pas, mai mult decât o opțiune personală, îl integra într-un proces mai amplu: creștinarea lumii scandinave.

După convertire, textele indică faptul că regele l-a trimis înapoi în Groenlanda pentru a-i creștina pe coloniști. Unele versiuni adaugă că Leif a dus cu el un preot și alți clerici sau un învățător. Într-o astfel de relatare, drumul spre Groenlanda nu a fost o simplă întoarcere acasă, ci o misiune. Marea Nordului nu ținea însă seama de poruncile regale. Potrivit Eiríks saga rauða, Leif a fost împins de furtună în afara drumului și astfel a descoperit Vinland înainte de a ajunge în Groenlanda.

Există însă și o altă tradiție, păstrată în Saga Groenlandezilor. Aici, Leif nu descoperă întâmplător un pământ necunoscut, ci pornește hotărât să-l caute. Povestea începe cu Bjarni Herjólfsson, care, navigând din Islanda spre Groenlanda, a fost abătut de vânt și ceață și a zărit țărmuri necunoscute la vest. El nu a debarcat, ci a continuat drumul și a ajuns în cele din urmă la destinație. Vestea a rămas însă. După aproximativ cincisprezece ani, Leif l-a căutat pe Bjarni, i-a cumpărat corabia, a adunat un echipaj de treizeci și cinci de oameni și a plecat pe urmele acelor țărmuri.

Aceste două versiuni nu se potrivesc pe deplin. Una îl arată pe Leif ca pe un descoperitor împins de furtună. Cealaltă, ca pe un navigator care pornește deliberat spre un pământ descris de altcineva. Aici începe tensiunea istorică a personajului. Leif este, cel mai probabil, o figură reală, dar detaliile vieții sale rămân discutate.

Trei nume pe harta Atlanticului

În Saga Groenlandezilor, expediția lui Leif are un traseu precis. Mai întâi ajunge într-un ținut stâncos și pustiu, pe care îl numește Helluland, adică „Ținutul rocilor plate”. Apoi corabia înaintează spre un pământ împădurit, pe care îl numește Markland, „Ținutul pădurilor”. În cele din urmă, după alte zile de navigație, oamenii lui Leif ating un loc mai prietenos.

Acolo găsesc o regiune descrisă ca verde, cu climă blândă și cu resurse bogate, mai ales somon. Într-una dintre explorările făcute din tabără, Tyrker descoperă că ținutul este plin de viță și struguri. De aici provine numele care a trecut în istorie, Vinland. Regiunea este prezentată ca fiind plăcută, cu puțin îngheț iarna și iarbă verde tot anul. Leif și oamenii săi debarcă, ridică o mică așezare și rămân acolo peste iarnă.

În tradiția ulterioară, așezarea este numită Leifsbudir, „colibele lui Leif”. Numele exprimă ceva esențial despre scara acestei aventuri. Nu era vorba de un regat nou, nici de o cucerire în sensul clasic al cuvântului, ci de o tabără, de un punct de sprijin, de o încercare de a prinde rădăcini la capătul unei călătorii uriașe peste ocean.

Sursele nu se opresc doar la frumusețea locului. Ele leagă întoarcerea de un transport concret: struguri și lemn. Pentru oamenii din Groenlanda, lemnul avea o valoare enormă. Această combinație de uimire, utilitate și calcul relevă logica expediției. Vinland nu era doar o margine misterioasă a lumii, ci și un loc al resurselor.

Potrivit altor pasaje din saga, Leif nu s-a mai întors în Vinland. Alții au mers însă după el, din Groenlanda și din Islanda. Expediția sa a deschis drumul, chiar dacă nu a creat o stăpânire durabilă.

Între saga și pământul scos la lumină

Multă vreme, povestea lui Leif a rămas în spațiul textelor nordice și al dezbaterilor privind acuratețea lor istorică. Ambele saga care vorbesc despre Vinland sunt considerate, în general, opere literare, nu simple cronici. Istoricii discută gradul lor de fidelitate, iar unele personaje sau episoade pot fi ficționale. Chiar și misiunea lui Leif de a creștina Groenlanda a fost privită de unii cercetători ca un posibil element adăugat de tradiția hagiografică legată de Olaf Tryggvason.

Totuși, dincolo de aceste rezerve, există două puncte solide. Primul este că Vinland apare și în alte texte medievale, chiar dacă fugitiv, precum scrierea istorică a lui Adam din Bremen, în jurul anului 1075, și în Cartea islandezilor a lui Ari cel Înțelept, în jurul anului 1122. Al doilea este arheologia.

În anii 1950 și 1960, exploratorul norvegian Helge Ingstad și soția sa, arheoloaga Anne Stine Ingstad, au identificat o așezare nordică în extremitatea nordică a insulei Newfoundland, la L’Anse aux Meadows. Acest sit a fost corelat cu așezarea lui Leif sau, într-o interpretare mai largă, cu Leifsbudir. Datarea cu carbon și analiza inelelor de copac plasează situl în jurul unei vechimi de o mie de ani și chiar în anul 1021 pentru unul dintre reperele dendrocronologice.

De aici înainte, discuția nu mai privește o simplă legendă. Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că Vinland a fost o regiune din America de Nord și că nordicii au ajuns acolo. Rămân deschise întrebări despre întinderea exactă a regiunii și despre felul în care se leagă între ele diferitele locuri pomenite în saga. S-a sugerat că L’Anse aux Meadows ar fi putut fi un punct de reparații pentru corăbii și o etapă de drum spre zone din jurul Golfului Sfântului Laurențiu. Această ipoteză nu contrazice însă neapărat identificarea sa cu așezarea lui Leif, fiindcă în saga Vinland pare să desemneze o regiune mai largă, nu un singur punct de pe hartă.

Leif cel Norocos

La întoarcere, povestea lui Leif capătă o altă notă. El nu revine doar cu vestea unui pământ nou și cu încărcătura corăbiei. Pe drum salvează un naufragiat islandez, Þórir, și echipajul acestuia. Pentru acest gest, Leif primește porecla care l-a însoțit peste veacuri: „Leif cel Norocos”. În tradiția engleză, aceeași poreclă este pusă și pe seama faptului că a adus creștinismul în Groenlanda.

Această imagine a norocului are, în fond, alt miez. Leif apare în surse ca un om chibzuit, puternic și cu o înfățișare impunătoare. Norocul lui nu este numai întâmplarea favorabilă, ci și capacitatea de a trece dintr-o situație în alta și de a ieși din ele cu autoritate sporită: de la curtea unui rege creștin la coaste necunoscute, de la explorare la salvarea altora, de la fiu de colonist la șef al Groenlandei.

După întoarcerea din Vinland și după moartea tatălui său, Leif a devenit căpetenia principală din Groenlanda. Sursele engleze plasează moartea lui Erik la scurt timp după anul 1000, iar pe Leif îl menționează încă în viață în 1018, în Saga Sfântului Olaf. Până în 1025, potrivit Saga fraților jurați, conducerea din Eiríksfjǫrðr trecuse la fiul său Thorkell. Despre moartea lui Leif, saga nu spun nimic limpede. Se crede că a murit în Groenlanda cândva între aceste repere.

Există și un detaliu care arată cât de tensionată putea fi chiar victoria întoarcerii acasă. Erik cel Roșu privește cu răceală porecla fiului său. Pentru el, meritul salvării unui naufragiat era umbrit de faptul că Leif adusese în Groenlanda un preot. În acest schimb se vede ruptura de epocă: între vechile credințe și noua religie, între autoritatea tatălui și lumea care se schimba.

De ce a rămas în istorie

Expediția reușită a lui Leif în Vinland i-a încurajat și pe alți nordici să facă drumul. Aceștia au fost astfel primii europeni care au colonizat acea zonă a Americii de Nord. Colonizarea nu a devenit însă permanentă. Nu au existat așezări nordice durabile, chiar dacă drumuri sporadice spre Markland pentru furaje, lemn și schimburi ar fi putut continua timp de secole.

Leif ocupă, prin urmare, un loc aparte în istorie. Nu pentru că a schimbat imediat cursul lumii medievale, ci pentru că povestea lui arată cât de departe ajunsese deja lumea nordică în Atlanticul de Nord și cât de devreme se produsese acest contact european cu America de Nord. Cronicarul medieval Adam din Bremen menționa Vinland încă din jurul anului 1075, semn că vestea circulase, măcar într-o anumită măsură, în Europa medievală.

Secole mai târziu, numele lui Leif a devenit important și pentru memoria publică. În 1964, Congresul Statelor Unite a autorizat și a cerut președintelui să proclame data de 9 octombrie drept „Ziua Leif Erikson”. Data nu provine din viața navigatorului, ci din sosirea la New York, la 9 octombrie 1825, a navei Restaurationen, cu primul grup organizat de imigranți norvegieni. Alegerea spune mult despre felul în care Leif a fost recuperat: ca figură a începuturilor nordice în America.

Peste această memorie publică stă însă ceva mai vechi și mai trainic. Leif Eriksson rămâne în istorie fiindcă la capătul sagăi sale se află un fapt devenit tot mai greu de contestat: oameni din lumea nordică au ajuns în America de Nord cu secole înainte de Columb. Dintre acei oameni, numele care a rămas în primul plan este al lui Leif.