Arheologii israelieni au scos la iveală un tronson de 300 de metri din Apeductul Inferior al Ierusalimului, în timpul unei săpături începute înaintea construirii unui cartier în Ierusalimul de Est. Descoperirea a fost făcută publică duminică, 11 octombrie 2026; tronsonul urmează să fie păstrat și deschis permanent publicului, potrivit agenției JTA (Jewish Telegraphic Agency).
Construcția este atribuită perioadei hasmoneene, secolelor al II-lea și I î.e.n., cu aproximativ 2.000 de ani în urmă.
Pentru a restrânge intervalele de datare, cercetătorii folosesc luminescența stimulată optic (OSL), o metodă care poate estima când granulele minerale din sedimente au fost expuse ultima dată la lumina soarelui, alături de analiza mortarului, a tencuielii și a straturilor arheologice, potrivit JTA. Aceste cercetări pot preciza atât momentul construcției inițiale, cât și etapele modificărilor ulterioare.
Vestigiile vor influența forma noului cartier
Autoritatea Israeliană pentru Antichități (IAA) a început săpătura în urmă cu trei luni, înaintea construirii noului cartier. Este o săpătură de salvare, adică o cercetare făcută înaintea lucrărilor de construcție pentru identificarea, cartarea și protejarea vestigiilor. În Israel, asemenea intervenții preced adesea proiectele mari, inclusiv pentru protejarea ruinelor care nu sunt excavate atunci.
Descoperirile mai vechi și cercetările asupra traseului îi făcuseră deja pe arheologi să bănuiască unde se afla această porțiune. Părți ale apeductului mai fuseseră găsite, dar este prima dată când un segment atât de mare va deveni permanent accesibil publicului, a explicat Benyamin Storchan, arheolog al IAA și codirector al săpăturii.
Despre integrarea vestigiilor în proiectul cartierului, Storchan a declarat pentru JTA: „Am putut colabora cu urbaniștii municipali pentru a ne asigura că forma noului cartier va fi determinată nu doar de topografia naturală, ci și de vestigiile găsite acolo.”
Apa ajungea la Ierusalim fără pompe mecanice
Înaintea construirii apeductului, alimentarea Ierusalimului depindea în întregime de izvorul Gihon și de apa provenită din precipitații, a explicat Storchan. În perioada hasmoneană, creșterea populației a mărit necesarul de apă. În timpul sărbătorilor evreiești, pelerinii dublau sau chiar triplau populația orașului.
Sistemul capta apa izvoarelor din Gush Etzion, o regiune deluroasă din Cisiordania, situată la peste 800 de metri deasupra nivelului mării. Apa era dirijată către zone de colectare și apoi către Bazinele lui Solomon, un complex de stocare aflat la sud de Betleem.
Canalul urma contururile reliefului accidentat, dar trebuia să păstreze o pantă suficient de lină pentru ca apa să curgă numai prin gravitație, fără pompe mecanice. Pe cea mai mare parte a traseului, coborârea era de doar un metru la fiecare kilometru.
Despre construirea acestui sistem, Amit Re’em, arheologul IAA pentru districtul Ierusalim, a spus într-o declarație de presă: „Chiar și astăzi, cu toată tehnologia noastră modernă, construirea unui asemenea sistem ar necesita planificare și efort considerabile. Este uimitor că, în urmă cu aproximativ 2.000 de ani, au reușit să aducă apă la Ierusalim în acest fel.”
Canalul antic a primit conducte ceramice în perioada otomană
Instituția a descris și schimbarea modului în care era transportată apa: „Inițial, apa curgea printr-un canal construit și tencuit. Apoi, cu aproximativ 500 de ani în urmă, în perioada otomană, în canalul original au fost instalate conducte ceramice, fața exterioară a zidului apeductului a fost tencuită, iar în tencuiala încă umedă au fost presate pietre mici.”
Potrivit IAA, tronsonul expus recent dezvăluie diferitele etape din istoria sistemului de alimentare cu apă. După perioada în care se consideră că a fost construit, apeductul a fost reparat și reutilizat în următoarele epoci:
- Perioada romană.
- Perioada bizantină.
- Perioada omeiadă.
- Perioada cruciată.
- Perioada mamelucă.
- Perioada otomană.
Regatele și conducătorii succesivi au ales să repare instalația, păstrându-i destinația, în loc să o înlocuiască sau să îi dea altă întrebuințare. „Aici vedem o singură instalație reutilizată iar și iar pentru funcția ei inițială”, a remarcat Storchan.
Folosirea a continuat intermitent până la începutul secolului al XX-lea, când infrastructura modernă, inclusiv stațiile de pompare electrică, s-a dovedit mai eficientă.
Reparațiile succesive pot ascunde construcția inițială
Longevitatea instalației îngreunează cercetarea vârstei sale. Storchan a explicat că intervențiile făcute de-a lungul secolelor pot acoperi dovezile construcției originale prin:
- Adăugarea unor straturi de tencuială.
- Refacerea porțiunilor prăbușite.
- Modificarea canalului de apă.
Noua săpătură permite reexaminarea acestor etape cu metode științifice de datare mai avansate. „Astăzi, tehnologia este mai avansată decât era atunci. Lucrăm cu specialiști din diverse domenii pentru a stabili mai precis data construcției inițiale”, a adăugat arheologul.
IAA și Autoritatea Funciară a Israelului vor păstra tronsonul ca promenadă și parc arheologic la intrarea în viitorul cartier.
