Iulia Caesaris filia și povara succesiunii lui Augustus

În 2 î.Hr., pe o insulă mică, Pandateria, fiica lui Augustus trăia sub un regim mai aspru decât cerea chiar legea invocată împotriva ei. Nu avea voie să bea vin. Nici să primească vizitatori fără aprobarea tatălui său. Iar dacă vreun bărbat cerea să o vadă, Augustus voia să știe totul despre el: vârsta, talia, semnele particulare. Cândva, aceeași femeie fusese cheia planurilor sale de succesiune. Acum devenise rușinea pe care voia s-o țină departe de Roma.

Iulia Caesaris filia, numită și Iulia Augusti filia, a fost singura fiică biologică a lui Augustus și a doua soție a acestuia, Scribonia. S-a născut la 30 octombrie 39 î.Hr. și a murit în 14 d.Hr., la Rhegium, actualul Reggio Calabria. Între aceste două date se află o existență care spune mult despre felul în care puterea romană cobora până în intimitatea unei familii. Iulia a fost, succesiv, soția lui Marcus Claudius Marcellus, a lui Marcus Vipsanius Agrippa și apoi a viitorului împărat Tiberius. A fost și bunica împăratului Caligula și a împărătesei Agrippina Minor Iulia, bunică prin alianță a împăratului Claudius și străbunica lui Nero. Dar înainte de toate acestea, a fost copilul pe care tatăl său l-a așezat în centrul unui proiect dinastic.

O fiică smulsă din prima zi

Neînțelegerea dintre Octavian și Scribonia domnea chiar în clipa nașterii Iuliei. Abia născuse, iar soțul său a repudiat-o pe Scribonia, invocând proasta purtare. Cert este că Octavian tocmai o cunoscuse pe Livia, căsătorită deja cu Tiberius Claudius Nero și însărcinată în acel moment. Foarte repede după plecarea Scriboniei, Livia s-a mutat în reședința triumvirului.

Despre copilăria Iuliei, se spun puține și se lasă multe în umbră. Probabil a fost alăptată de o doică mai bine de un an. Se pare că i s-a îngăduit să stea o vreme lângă mama sa, iar unele indicii duc chiar la ideea că și-a petrecut ultimii ani ai copilăriei lângă Scribonia. După divorț, Scribonia a cumpărat un grec erudit, eliberat mai târziu din sclavie, probabil pentru a fi perceptorul copiilor săi.

Pe la cinci ani, Iulia a intrat în casa tatălui său. Octavian voia să o asocieze familiei sale lărgite. După 33 î.Hr. sau, cel târziu, 32 î.Hr., pe Palatin locuiau și Tiberius, cu trei ani mai mare decât ea, și Drusus, de aceeași vârstă cu Iulia. Mediul era unul păzit de numeroși sclavi și profesori, într-o casă unde ostilitatea dintre frații și surorile vitrege era socotită firească. Iulia trebuia astfel să-și caute tovarăși de joacă și în afara familiei apropiate, mai ales la Octavia.

Casa Octaviei, aflată tot pe Palatin, aproape de locuința lui Octavian, era plină de copii și de legături de familie. Acolo erau Marcellus, fiul ei, cele două Antonia pe care le avusese cu Marc Antoniu, dar și Antyllus și Iullus, copiii lui Antoniu și ai Fulviei. Lumea în care creștea Iulia era deja o lume de alianțe, rivalități și moșteniri în așteptare.

Educația ei pare să fi fost strictă. A învățat să se poarte ca o aristocrată, iar potrivit lui Suetonius a fost învățată și torsul, și țesutul. Macrobius amintește dragostea ei pentru literatură și cultura ei însemnată. Viața socială îi era atent controlată. Tatăl ei hotăra cu cine poate vorbi. Și totuși, aceeași tradiție păstrează și un detaliu care spune mult despre relația lor. Augustus ar fi spus: „There are two wayward daughters that I have to put up with: the Roman commonwealth and Julia.”

Copilul transformat în miză dinastică

Încă din copilărie, Iulia a intrat în jocul marilor înțelegeri politice. În 37 î.Hr., la tratatul de la Tarentum, ea, care avea doar doi ani, a fost promisă lui Antyllus, fiul cel mare al lui Antoniu, mai vârstnic decât ea cu șapte sau opt ani. Acordul nu a dus la căsătorie. Relațiile dintre Octavian și Marc Antoniu s-au rupt, a venit războiul civil, iar logodna a devenit fără rost.

După 35 î.Hr., Antyllus a rămas cu tatăl său în Egipt. Apoi a venit Actium. Octavian și Agrippa i-au înfrânt pe Antoniu și Cleopatra. După înfrângere și moartea lui Antoniu, Octavian a poruncit să-i fie tăiată beregata lui Antyllus. Pe fratele acestuia, Iullus, l-a cruțat și l-a adăpostit. Peste ani, numele lui Iullus Antonius va reapărea lângă cel al Iuliei, într-un cu totul alt context.

Pentru Octavian, devenit mai târziu Augustus, problema era clară. El și Livia își pierduseră speranța de a avea împreună un copil. Dacă voia un moștenitor, singura soluție rămasă era să-și mărite fiica. Din acel moment, viața Iuliei a fost strâns legată de succesiunea tatălui ei.

Căsătoriile puterii

În 25 î.Hr., la paisprezece ani, Iulia s-a căsătorit cu vărul său, Marcus Claudius Marcellus, fiul Octaviei și cu trei ani mai mare decât ea. Marcellus era privit ca posibil succesor al lui Augustus. Tatăl Iuliei nu a fost de față la nuntă, fiind în război în Spania și bolnav. Ceremonia a fost condusă de Agrippa. Căsătoria nu a durat mult. Marcellus a murit în septembrie 23 î.Hr., fără copii.

După moartea lui Marcellus, problema succesiunii a reapărut imediat. Se spune că Mecena l-ar fi sfătuit pe Augustus să se apropie și mai mult de Agrippa, făcându-l ginerele său. Formula atribuită lui este limpede și tăioasă: Agrippa devenise atât de puternic încât Augustus trebuia fie să-l elimine, fie să și-l ia de ginere. Agrippa a părăsit Mytilene înainte de sfârșitul iernii 22 î.Hr.-21 î.Hr. pentru a veni la Roma și a se căsători cu Iulia.

Noul cuplu și-a ridicat o vilă pe malul drept al Tibrului, aproape de Trastevere. Acolo au fost descoperite numeroase picturi, semn al interesului lui Agrippa și al soției sale pentru operele de artă. Un pod a fost construit pentru a lega vila de restul cetății: Podul lui Agrippa.

Aceasta a fost căsătoria esențială pentru planurile lui Augustus. Agrippa, de aceeași vârstă cu el și suficient de matur încât să-i fie tată Iuliei, era pentru împărat un intermediar și un protector al copiilor ce urmau să se nască. Și copiii au venit. Caius s-a născut în 20 î.Hr., Lucius în 17 î.Hr., iar Augustus i-a adoptat, făcându-i moștenitorii săi. Între cei doi s-a născut o fată, Vipsania Iulia Agrippina, în 19 î.Hr. Au urmat Agrippina Maior și Agrippa Postumus. Toți, spune sursa, vor avea un destin tragic.

În timpul căsătoriei cu Agrippa există și o relatare despre o infidelitate cu Sempronius Gracchus, despre care se spune că ar fi devenit o legătură de durată. Tradiția ostilă Iuliei a păstrat și zvonul unei pasiuni pentru Tiberius, fiul Liviei. Dar în acești ani, în ochii Romei, lucrul decisiv nu era scandalul, ci faptul că Iulia îi dăduse lui Augustus nepoți pe care îi putea adopta și pregăti.

Agrippa a murit în 12 î.Hr. în Campania, la vârsta de 51 de ani. A fost îngropat în Mausoleul lui Augustus. Ultimul copil al cuplului, Agrippa Postumus, s-a născut după moartea tatălui. Iulia i-a dat numele Marcus, în onoarea lui Agrippa. Dar doliul ei a fost scurtat de calculele politice. Imediat după nașterea băiatului, Augustus a logodit-o și apoi a recăsătorit-o cu Tiberius.

Tiberius și o căsătorie care se rupe

La moartea lui Agrippa, Augustus l-a văzut pe Tiberius drept succesorul care i-ar putea servi cel mai bine interesele dinastice. Căsătoria a fost aranjată. Tiberius a trebuit mai întâi să divorțeze de Vipsania Agrippina, prima lui soție, de care era sincer îndrăgostit. S-a despărțit de ea cu multe regrete.

La început, căsătoria cu Iulia a cunoscut dragoste și armonie. Apoi s-a degradat repede, mai ales după moartea fiului lor, născut la Aquileia și mort în copilărie. Lucrările de referință insistă asupra contrastului dintre cei doi. Iulia apărea înconjurată de numeroși amanți. Tiberius era un om deosebit de rezervat. Tacit spune că ea îl disprețuia ca pe o partidă inegală și că i-ar fi trimis lui Augustus o scrisoare, scrisă de Sempronius Gracchus, în care îl denunța pe Tiberius. Până în 6 î.Hr., când Tiberius a plecat la Rodos, dacă nu chiar mai devreme, cuplul era separat.

Această ruptură conjugală conta mai mult decât o dramă domestică. Iulia era fiica lui Augustus, mama a doi dintre moștenitorii săi, Lucius și Caius, și soția altui posibil succesor, Tiberius. Orice nouă alianță matrimonială, orice schimbare în această rețea de legături putea tulbura întregul dispozitiv succesoral construit de împărat.

Scandalul și insula

În 2 î.Hr., totul s-a prăbușit. Iulia a fost acuzată de adulter. Unii istorici adaugă și acuzația de trădare. Augustus i-a trimis o scrisoare în numele lui Tiberius prin care declara căsătoria nulă. În public, a susținut și că ea complotase împotriva vieții sale. În virtutea prerogativelor sale de pater familias, adică de cap al familiei cu autoritate legală asupra membrilor ei, Augustus a judecat-o și a condamnat-o la exil.

Pedeapsa a fost severă chiar și pentru standardele legii romane. Lex Iulia, promulgată în 18 î.Hr., prevedea exilul pe o insulă pentru femeia adulteră. Aceasta își păstra totuși folosirea unei jumătăți din zestre și a unei treimi din bunuri. Nu putea trăi cu complicele ei și nici nu se putea recăsători, dar rămânea destul de liberă. În cazul Iuliei, sancțiunea a mers mai departe. A fost trimisă pe Pandateria, o insulă mai mică de 1,75 kilometri pătrați, fără bărbați în preajmă, obligată la un mod de viață foarte frugal și lipsită chiar și de vin. Scribonia a fost autorizată să o însoțească.

Sursele antice au fost aproape unanime în a o aminti pentru comportamentul ei promiscuu. Velleius o descrie drept „murdărită de luxură”. Seneca vorbește despre „acceptarea mai multor adulteri”, iar Pliniu cel Bătrân o numește „exemplum licentiae”. Se evocă amanți primiți în grup, plimbări și orgii nocturne, chiar și alegerea pieței publice și a tribunei pentru discursuri, locul de unde tatăl său își publicase legea despre adulter. Seneca merge mai departe și spune că, lepădând rolul de adulteră, se vindea pe bani și se oferea chiar și unor necunoscuți.

Întrebarea rămâne: de ce o asemenea asprime? Tocmai această severitate i-a făcut pe istorici, încă din Antichitate, să bănuiască și o conspirație contra împăratului. Printre amanții Iuliei apărea des Iullus Antonius, fiul lui Marc Antoniu și al Fulviei, același care fusese cândva logodit cu ea și pe care Augustus îl cruțase după Actium, acordându-i chiar onoruri. În scandal au fost pomeniți și alți tineri aristocrați, toți cu nume mari. Totuși, istoricii romani subliniază că aceștia par să fi dat mai degrabă dovadă de spirit de frondă decât de opoziție politică reală.

Poate că aceasta a fost miza cea mai concretă pentru Augustus. Condamnând-o, voia mai ales să evite ca Iulia, a cărei neînțelegere cu soțul ei era notorie, să intre într-o nouă căsătorie care i-ar fi fragilizat planul de succesiune. Așadar, în spatele discursului moral, stătea tot calculul dinastic.

Umbra lungă a exilului

Cinci ani mai târziu, în jurul anului 4 d.Hr., Augustus a lăsat-o să părăsească Pandateria și i-a fixat reședința la Rhegium, pe continent. Regimul era ceva mai puțin dur. Se pare că i-a acordat și un venit anual și i-a permis să se plimbe prin oraș. Dar nu a iertat-o niciodată și nu i-a permis să se întoarcă la Roma. Alegerea lui pare să fi fost nepopulară. Poporul roman a cerut de mai multe ori rechemarea ei.

Exilul Iuliei a aruncat o umbră lungă peste ultimii ani ai lui Augustus. În 6 d.Hr., fiul ei cel mai mic, Agrippa Postumus, a fost și el exilat. În 8 d.Hr., și fiica ei mai mare, Iulia cea Tânără, a fost exilată, de asemenea sub acuzația de adulter. Se spune că, atunci când era pomenită Iulia sau cei doi copii compromiși, Augustus repeta amar că ar fi fost mai bine să nu se fi căsătorit niciodată sau să fi murit fără copii.

A existat chiar și un plan, reprimat, de a o scoate cu forța din captivitate, împreună cu fiul ei Agrippa Postumus, și de a-i duce la armate. Acest episod arată că numele Iuliei nu fusese golit de însemnătate politică. Chiar în dizgrație, ea rămânea o figură în jurul căreia se puteau imagina schimbări de regim.

În 14 d.Hr., după moartea lui Augustus, Tiberius a urcat la Principat. Dacă ar fi existat o șansă de întoarcere, ea a dispărut atunci. Tiberius nu și-a rechemat soția din surghiun. Dimpotrivă, i-a înăsprit condițiile. I-a luat zestrea și venitul anual, invocând faptul că Augustus nu făcuse prevederi pentru ele în testament. I-a interzis să părăsească locuința și să primească vizitatori. Dio Cassius spune că a ținut-o închisă până a murit, sleită de puteri sau de foame. Tacit notează că, atunci când a aflat de uciderea lui Postumus, a cedat disperării și sănătatea i s-a prăbușit încet.

Iulia a murit în 14 d.Hr., după urcarea pe tron a lui Tiberius. Augustus lăsase prin testament instrucțiuni explicite să nu fie îngropată în Mausoleul său. Până și după moarte, ruptura a rămas întreagă.

Așa a sfârșit femeia pe care puterea o așezase în chiar centrul succesiunii imperiale. Fiică unică, soție în alianțe decisive, mamă a unor moștenitori adoptați de Augustus, apoi exilată și ștearsă din apropierea Romei. Povestea ei nu este doar aceea a unui scandal, așa cum au preferat să o spună mulți autori antici. Este și povestea unei dinastii care și-a legat viitorul de trupurile, căsătoriile și reputația membrilor ei. În cazul Iuliei, această povară a fost uriașă, iar căderea, pe măsura ei.