# Gerrothorax maritimus ar fi trăit în mare, protejat de o armură din plăci osoase

> Două schelete de Gerrothorax maritimus, vechi de aproximativ 237 de milioane de ani, păstrează dovezi anatomice și chimice ale vieții în mare.

Publicat: 26 octombrie 2026, 19:07 · Autor: Andrei Dobrescu · Categorie: [Descoperiri](https://istoria.ro/articole/descoperiri/index.html.md) · Pagina web: https://istoria.ro/gerrothorax-maritimus-ar-fi-trait-in-mare-protejat-de-o-armura/ · Publicație: Istoria

![Fosila craniului maritimus](https://istoria.ro/wp-content/uploads/2026/10/gerrothorax-maritimus-1024x591.jpg)

**Două schelete fosile aproape complete, provenite din provincia Guizhou, în sud-vestul Chinei, aparțin unei specii noi de amfibian, Gerrothorax maritimus, de acum aproximativ 237 de milioane de ani. Fermieri locali au adunat inițial exemplarele, cumpărate ulterior de o instituție regională. Animalul avea corpul turtit și acoperit cu plăci osoase.**

Studiul publicat în Nature Ecology & Evolution propune că specia ar putea fi primul amfibian cunoscut care și-a petrecut întreaga viață în mare, potrivit [La Brújula Verde](https://www.labrujulaverde.com/en/2026/10/fossil-of-the-first-and-only-amphibian-to-have-always-lived-in-the-sea-has-been-discovered-in-china-it-was-armored-and-hunted-by-suction/). Autorul corespondent, paleontologul Ryosuke Motani, profesor de științe ale Pământului și planetelor la University of California, Davis, cercetează de mult ecosistemul fosil din această zonă. Echipa lucrase până acum mai ales asupra reptilelor marine și peștilor.

## Craniul și armura sugerează un vânător care aștepta prada pe fundul mării

Scheletele bine păstrate au permis reconstituirea unui animal cu corp în formă de disc, lung de 75-90 de centimetri. Ambele au fost găsite pe spate, astfel că partea superioară a animalului rămâne necunoscută. În interpretarea autorilor, învelișul din plăci osoase ar fi putut să îl apere de prădători precum ihtiozaurii, reptile marine cu siluetă asemănătoare delfinilor.

Motani îl compară cu o salamandră uriașă actuală ca greutate, dar subliniază diferența de conformație. Salamandra este alungită și suplă; Gerrothorax maritimus avea un corp îndesat.

Forma craniului și armura îi fac pe cercetători să presupună că animalul stătea nemișcat pe fundul mării și aspira prada care înota prin apropiere. Comparația lor este cu wobbegongul, un rechin turtit și camuflat din apele Australiei, cunoscut și ca rechin-covor. Modul de vânătoare rămâne o interpretare a anatomiei fosile.

## Degetele păstrate și stronțiul susțin viața în mare

Guizhou se află astăzi în interiorul Chinei. În Triasic, însă, zona era acoperită de mare, la sute de mile de cea mai apropiată întindere mare de uscat. Rămășițele s-au depus pe fundul mării la cel puțin 30 de kilometri de orice insulă. Era perioada în care continentele formau supercontinentul Pangeea, iar primii dinozauri începeau să apară.

Prezența unui schelet în sedimente marine nu dovedește singură că animalul trăia acolo: un cadavru poate pluti înainte să se scufunde. În acest caz, cercetătorii invocă atât sedimentele de mare adâncă, cât și integritatea scheletelor, care păstrează inclusiv degetele.

Motani explică faptul că un corp purtat de apă se usucă și își pierde de obicei membrele înainte de a ajunge pe fund. Păstrarea lor sugerează că aceste animale au murit aproape de locul în care trăiau.

O altă probă vine din raportul izotopilor de stronțiu, forme ușor diferite ale aceluiași element, măsurat în fosile. Stronțiul ajunge în oase din apa înconjurătoare, iar proporția izotopilor din oceane se schimbă de-a lungul istoriei Pământului. Valorile obținute corespund mărilor din Triasicul târziu.

Motani consideră această analiză testul decisiv pentru interpretarea marină a descoperirii și descrie așteptarea rezultatului ca pe etapa de care depindea verificarea ipotezei. Cercetarea a fost finanțată de National Natural Science Foundation of China.

## Armura ar fi putut limita pierderea apei prin piele

Dintre cele peste 8.000 de specii actuale de amfibieni, niciuna nu trăiește în mare. Mai puțin de 2% tolerează sarea, în anumite limite. Nici registrul fosil nu oferise până acum un amfibian identificat ca marin, potrivit autorilor studiului.

Balenele, țestoasele marine și pinguinii arată că mamiferele, reptilele și păsările pot trăi în mediul marin fără apă dulce sau hrană luată de pe uscat. Pentru amfibieni, obstacolul este pielea permeabilă, prin care respiră și absorb apă, în loc să bea pe gură. În mare, sarea favorizează ieșirea apei din corp prin aceeași piele.

Unele specii, precum broasca mâncătoare de crabi, suportă parțial aceste condiții, dar pierd în greutate în apa salmastră, adică apa cu sare în concentrație mai mică decât cea marină, și trebuie să revină în apă dulce pentru a se reface.

Pentru Gerrothorax maritimus, autorii propun trei adaptări care ar fi funcționat împreună:

- Învelișul osos ar fi limitat trecerea apei prin piele.
- Animalul ar fi băut pe gură și ar fi absorbit apa în intestin, asemănător peștilor marini.
- Branhiile, prezente la membrii genului, ar fi putut contribui la eliminarea sării.

Aceste mecanisme rămân ipoteze anatomice și fiziologice. Țesuturile moi nu s-au fosilizat, astfel că nu se poate confirma dacă sistemul digestiv era adaptat la apa sărată. Nu se știe nici cum gestiona intern sarea sau cum se reproducea animalul.

## Rudele cunoscute trăiau în lacuri și râuri

Genul Gerrothorax era deja cunoscut din medii de apă dulce. Numele său face trimitere la un piept împletit, după aspectul coastelor strâns așezate. Specia bine studiată Gerrothorax pulcherrimus a lăsat fosile în Germania, Suedia și Groenlanda.

Un studiu publicat în Evolutionary Biology urmărește persistența descendenței sale timp de aproximativ 35 de milioane de ani în Bazinul Germanic din Europa Centrală. Animalul ajungea la aproximativ un metru și își păstra branhiile la maturitate, asemenea axolotlului, salamandra mexicană care rămâne în apă.

În 2008, echipa condusă de Farish Jenkins, de la Harvard University, a descris în Journal of Vertebrate Paleontology felul în care Gerrothorax pulcherrimus își deschidea gura. Ridica partea superioară a craniului, în loc să coboare maxilarul inferior.

Plagiosaurii, grupul din care făcea parte Gerrothorax, au dispărut acum aproximativ 200 de milioane de ani, în extincția în masă de la sfârșitul Triasicului. Motani îi descrie ca pe o descendență fără urmași actuali.

## Exemplarul de referință este păstrat la Guiyang

Motani mai cercetase un animal cu trăsături legate atât de mare, cât și de uscat. În 2014, a condus descoperirea lui Cartorhynchus, un ihtiozaur mic din provincia chineză Anhui, vechi de aproximativ 248 de milioane de ani, care probabil se putea deplasa pe uscat.

Siturile triasice din Guizhou se află pe lista indicativă a Chinei. Exemplarul de referință al noii specii Gerrothorax maritimus este păstrat la Geological Museum of Guizhou, în orașul Guiyang.

Nu se știe dacă Gerrothorax maritimus a fost un caz izolat sau dacă și alți amfibieni au trăit în mare.