# De ce a sfârșit Constantin Brâncoveanu la Constantinopol

> A domnit mult, a ținut țara între imperii și a cumpărat timp cu bani, diplomație și prudență. Dar tocmai averea, jocul dublu al epocii și rupturile din jurul lui l-au dus, în 1714, la mazilire și e...

Publicat: 16 octombrie 2026, 18:07 · Autor: Redacția Istoria · Categorie: [Epoca Modernă](https://istoria.ro/articole/epoca-moderna/index.html.md) · Pagina web: https://istoria.ro/de-ce-a-sfarsit-constantin-brancoveanu-la-constantinopol/ · Publicație: Istoria

![Mănăstirea Hurezi (10 iulie 2020) – Tablou votiv Constantin Brâncoveanu (cropped)](https://istoria.ro/wp-content/uploads/2026/10/de-ce-a-sfarsit-constantin-brancoveanu-la-constantinopol-1006x1024.webp)

În dimineața de 23 martie/4 aprilie 1714, la București, totul părea încă sub semnul protocolului. Capugiul Mustafa-aga, vechi prieten al lui Constantin Brâncoveanu, sosise cu pretextul că merge spre Hotin și ceruse să fie primit abia a doua zi, spunând că este obosit. A doua zi, în sala de audiență, vestea a venit sub forma unui gest scurt și fără întoarcere: o năframă neagră pusă pe umărul domnului și cuvântul „mazil”. După 26 de ani de domnie, omul care cumpărase vreme îndelungată pacea și echilibrul țării era scos din scaun pe neașteptate.

Povestea lui Constantin Brâncoveanu are această tensiune de la un capăt la altul. O țară mică, prinsă între Imperiul Otoman, Habsburgi, Polonia și Rusia. Un domn care nu-și putea îngădui politica armelor și a ales politica răbdării, a banilor, a informației și a culturii. O lungă domnie care a adus pace și strălucire. Și, la capăt, o cădere brutală.

## Un boier crescut pentru putere

Constantin Brâncoveanu s-a născut în 1654, la Brâncoveni. Era fiul lui Papa Brâncoveanu și al Stancăi Cantacuzino. A rămas orfan de tată foarte devreme, în 1655, când Papa Brâncoveanu a fost ucis în răscoala seimenilor și dorobanților. Și-a pierdut apoi și bunicul, Preda Brâncoveanu, sugrumat în 1658 din ordinul lui Mihnea al III-lea.

A crescut în mediul politic și cultural al Cantacuzinilor. Un rol important l-a avut stolnicul Constantin Cantacuzino, care i-a dat o educație aleasă pentru vremea aceea. Viitorul domn a învățat greaca, latina și slavona. Când fratele său Barbu a murit, în 1674, Constantin a devenit unicul moștenitor al unei averi considerabile. Avea, așadar, două lucruri rare și decisive: rang și bani.

![Constantin Brâncoveanu 3](https://istoria.ro/wp-content/uploads/2026/10/de-ce-a-sfarsit-constantin-brancoveanu-la-constantinopol-img1.webp)

*Constantin Brâncoveanu 3. Imagine: AlinaGheboianu, CC BY-SA 3.0, via Wikimedia Commons*

A urcat repede în ierarhia boierească. A fost, pe rând, paharnic, postelnic al doilea, logofăt al doilea și logofăt. S-a căsătorit cu Marica și a avut cu ea patru fii, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și șapte fiice. În jurul lui se strângea deja o casă puternică, bogată, bine așezată în marea boierime a țării.

## Între Poartă și imperii

Brâncoveanu a ajuns domn al Țării Românești în 1688, după moartea lui Șerban Cantacuzino. Nici el însuși nu a prezentat alegerea ca pe o ambiție personală fericit împlinită. Într-o scrisoare către egumenul mănăstirii Brâncoveni, spunea limpede că nu dorise domnia, dar o luase pentru ca țara să nu ajungă pe mâna unor străini care „să-i necăjească fără milă și să pustiască țara”.

> „Ne-am ridicat domn iar domnia mea aceasta nu aș fi pohtit, că știe sfinția ta că de nici unele lipsă n-am fost ci ca un domn eram la casa mea … și pentru ca să vină nișcari străini domni asupra țării și a săracilor să-i necăjească fără milă și să pustiască țara, pentru aceia am luat domnia mea jugul acesta asupra domniei mele”.

Situația externă era primejdioasă. Țara Românească era vasală Imperiului Otoman, fără puterea militară și tezaurul unei mari politici de război. În același timp, Habsburgii împingeau frontul spre est, Polonia avea interese la Dunăre, iar Rusia lui Petru cel Mare intra și ea în joc. În acest cadru, Brâncoveanu a ales o politică descrisă drept „neutralitate veghetoare”.

![Constantin Brâncoveanu 2](https://istoria.ro/wp-content/uploads/2026/10/de-ce-a-sfarsit-constantin-brancoveanu-la-constantinopol-img2.webp)

*Constantin Brâncoveanu 2. Imagine: AlinaGheboianu, CC BY-SA 3.0, via Wikimedia Commons*

A evitat să se așeze decisiv într-o tabără. Și-a cumpărat bunăvoința turcilor, plătind dările regulat și vărsând sume uriașe sultanului și funcționarilor de la Constantinopol, ceea ce i-a adus supranumele de „altın bey”, „prințul aurului”. Ținea agenți și spioni în toată Europa, era bine informat și transmitea, la rândul său, informații taberelor rivale. Cu alte cuvinte, supraviețuirea țării stătea într-un echilibru fragil între bani, informație și amânare.

În 1689, pus în fața invaziei imperiale, a fost silit să accepte iernarea în țară a 12 regimente și să dea armatei austriece 1500 de cai. Dar, de îndată ce a găsit răgaz, a chemat în ajutor tătarii și turcii, preferând o incursiune tătară jafului continuu al trupelor imperiale. În 1690, cu ajutorul turcilor și al curuților lui Emeric Tököli, a lovit ofensiv și a obținut la Zărnești o victorie grea pentru imperiali, generalul Heissler fiind luat prizonier. După aceea, frontul s-a mutat, iar Țara Românească a ieșit din poziția de câmp de luptă.

Restul domniei sale a însemnat o perioadă lungă de pace. Dar pacea nu era gratis. Ea se plătea cu bani, cu obligații, cu drumuri la Poartă și cu o continuă grijă că oricând totul se poate rupe.

![Aaa001 Constantin Brâncoveanu and family mural from 1709 at Hurezi monastery](https://istoria.ro/wp-content/uploads/2026/10/de-ce-a-sfarsit-constantin-brancoveanu-la-constantinopol-img3.webp)

*Aaa001 Constantin Brâncoveanu and family mural from 1709 at Hurezi monastery. Imagine: Fusionofhorizons, CC BY-SA 3.0, via Wikimedia Commons*

## Domnia lungă și prețul ei

În plan intern, anii lui Brâncoveanu au însemnat progres economic și o puternică înflorire culturală. A reorganizat cancelaria statului pentru a putea menține raporturi cu străinătatea. A sprijinit tiparul, școlile și cultura. În 1694 a întemeiat Academia domnească din București, la Sfântul Sava. În timpul său au funcționat și alte școli, iar tiparul a fost întărit la București și extins la Buzău, Snagov, Râmnicu Vâlcea și Târgoviște. S-au tipărit cărți în română, greacă, slavonă, arabă, turcă și georgiană.

Tot sub el s-a impus stilul brâncovenesc, acea sinteză între tradiția locală, stilul neo-bizantin și idei ale Renașterii italiene. Mănăstirea Horezu este ctitoria lui cea mai de seamă. A ridicat sau a refăcut și alte biserici și mănăstiri, iar în urma sa a rămas un stil arhitectural care îi poartă numele.

Dar aceeași domnie a adunat și o avere uriașă. În 1708 avea în stăpânire 111 sate și moșii. Deținea terenuri, vii, heleșteie, bălți cu pește, bani depuși în străinătate, obiecte prețioase și bijuterii. Folosea adesea fondurile proprii atunci când vistieria țării nu mai putea suporta costurile formale și informale ale vasalității față de otomani. Averea aceasta i-a mărit puterea. I-a adâncit însă și primejdia.

![Mănăstirea Hurezi (10 iulie 2020) – Tablou votiv Constantin Brâncoveanu](https://istoria.ro/wp-content/uploads/2026/10/de-ce-a-sfarsit-constantin-brancoveanu-la-constantinopol-img4.webp)

*Mănăstirea Hurezi (10 iulie 2020) – Tablou votiv Constantin Brâncoveanu. Imagine: Dan Mihai Pitea, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons*

## Adrianopol și răcirea lumii din jur

Un moment de răscruce a venit în 1703. Brâncoveanu a aflat că se complota împotriva lui și a fost chemat la Adrianopol, unde se afla atunci Poarta, ca „să sărute poala împărătească”. Curtea a intrat în panică. Domnul a întârziat plecarea, bolnav de erizipel, apoi a pornit abia în mai, înconjurat de un alai impresionant de 1500 de persoane.

La Adrianopol, marele vizir i-a anunțat creșterea haraciului de la 280 de pungi la 520. Era o lovitură grea. Totuși, Brâncoveanu a fost reînvestit în domnie și confirmat pe viață. A cumpărat din nou bunăvoință, a făcut daruri mamei sultanului și sultanului însuși și a obținut, pentru moment, ceea ce urmărea: timp.

Numai că în jurul lui lucrurile se schimbau. Relația cu Cantacuzinii s-a răcit puternic. În 1707, conflictul era deja deschis. Mihai Cantacuzino a fost schimbat din funcție, stolnicul Constantin Cantacuzino rechemat, iar legăturile de familie nu au mai putut ascunde lupta pentru influență și succesiune. În următorii ani, relațiile au rămas foarte proaste.

În același timp, presiunea otomană creștea. Se cereau bani, meșteri, salahori, care, lemnari. Numai pentru lucrările de la Bender, țara a trebuit să trimită sute și mii de oameni și mijloace de transport, fără ca aceste obligații să se scadă din haraci. Alte pungi de bani au fost cerute în avans. Pentru a le strânge, domnul a apelat la veniturile sale proprii, la marii boieri, la bresle și la preoți.

## 1711, anul în care a ezitat

În 1709, Brâncoveanu încheiase în taină o înțelegere cu țarul Petru cel Mare. Dacă trupele ruse intrau în țară, el urma să ridice o oaste balcanică de 30.000 de oameni și să aprovizioneze armata rusă în războiul cu turcii. În schimb, Țara Românească urma să devină independentă, iar lui i se garanta domnia pe viață.

Dar în 1711, când războiul ruso-turc a devenit realitate, situația Moldovei și a Țării Românești nu era aceeași. Dimitrie Cantemir a trecut deschis de partea țarului și a reușit să recruteze 17.000 de voluntari. Brâncoveanu nu avea însă la graniță o armată aliată. Linia Dunării era jalonată de bastioane turcești, iar o trădare pe față ar fi adus asupra țării o reacție turco-tătară înainte de întâlnirea cu rușii.

A pornit din București în mai 1711, cu ordin să se alăture oștii otomane la Tighina, apoi a fost oprit pe drum și a tăbărât la Albești, la gura Urlaților. A încercat să sondeze situația prin Gheorghe Castriotul. Dar a fost lovit pe neașteptate de fuga lui Toma Cantacuzino, marele spătar, care a trecut cu o parte din trupe la țar. La Stănilești, rușii au fost învinși, iar armistițiul s-a încheiat la 21 iulie.

Brâncoveanu ieșea din acest episod mai singur, mai suspect și mai expus. A confiscat averile lui Toma Cantacuzino și ale însoțitorilor săi pentru hainie. A căutat să-și asigure un refugiu în Transilvania. Și a încercat, din nou, să liniștească Poarta.

## Năframa neagră

În 1714 încă părea că primejdia poate fi amânată. Marele vizir îi răspunsese favorabil unei scrisori privind nunta fiului Radu cu fiica lui Antioh Cantemir. Dar tocmai această aparență de calm avea să facă lovitura mai crudă.

La București, în martie/aprilie 1714, Mustafa-aga a venit să nu-l sperie. Del Chiaro a lăsat una dintre cele mai puternice descrieri ale scenei.

> „A doua zi, Mercuri, obicinuitul alai conduse pe capugiu la Curte, așteptat de Brâncoveanu în marea sală de audiență unde, sosind Turcul, Domnitorul se ridică de pe tron, îl întâmpină până la jumătatea odăiei și urându-i bun venit îl poftește să șadă. Turcul răspunse că nu este timp de șezut, și fiindu-i vechi prieten regretă a-i fi adus o știre rea, dar să aibă răbdare și să se supuie voinții divine și să asculte de ordinele Sultanului, și scoțând o năframă de mătasă neagră o puse pe un umăr al Principelui, spunându-i mazil, ceea ce înseamnă detronat.”

Brâncoveanu a fost închis sub pază în sala de audiență. Firmanul a fost citit boierilor: fostul domn și întreaga sa familie erau declarați haini. Tezaurul public și cel privat au fost sigilate. A doua zi a fost impus Ștefan Cantacuzino. În aceeași curte se aflau acum doi domni: unul depus, altul ridicat în locul lui.

Mazilul și familia sa au fost trimiși la Constantinopol. Drumul a durat aproape trei săptămâni. Nu a fost dus într-unul dintre palatele sale, ci la Edikule, „într-un loc întunecos”. Acolo a fost torturat pentru a ceda toată averea sa.

## 15 august 1714

Execuția a avut loc la 15/26 august 1714, de Adormirea Maicii Domnului. Capetele de acuzare, nouă la număr, mergeau de la corespondența secretă cu Austria, Moscova, Polonia și Veneția până la sumele depuse la Viena și Veneția, fuga lui Toma Cantacuzino din 1711, instrumente muzicale cumpărate din Viena și baterea de monede de aur în Transilvania. Era judecat, în fond, pentru tot ceea ce îi dăduse forță: rețelele externe, averea, autonomia de fapt și ambiția de a nu fi doar un executant al Porții.

Înainte de moarte, Anton Maria Del Chiaro a consemnat cuvintele pe care Brâncoveanu le-ar fi spus fiilor săi:

> „Fiii mei! Fiți curajoși! Am pierdut tot ce aveam în această lume pământească. Să nu ne pierdem măcar sufletele, spălându-ne păcatele cu propriul nostru sânge!”

A fost executat împreună cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și cu sfetnicul Ianache Văcărescu. După execuție, capetele au fost purtate în vârf de suliță prin oraș, iar corpurile au fost aruncate spre seară în mare.

Mai târziu, trupul său a fost pescuit de niște greci și îngropat pe o insulă din largul mării. În 1720, doamna Marica l-a adus în țară și l-a îngropat la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, ctitoria lui. Lespedea a rămas neinscripționată, pentru ca turcii să nu afle că trupul fusese adus înapoi.

## Ce a rămas după el

Constantin Brâncoveanu a lăsat în urmă una dintre cele mai lungi domnii din istoria Țării Românești. A lăsat o țară care, în timpul său, a cunoscut o lungă perioadă de pace, de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale. A lăsat școli, tipărituri, mănăstiri și un stil arhitectural care îi poartă numele.

A lăsat și imaginea unui domnitor care a încercat să țină țara în viață între mari puteri mai tari decât ea. A plătit mult pentru asta. A plătit cu bani, cu concesii, cu neîncredere din toate părțile. La capăt, a plătit cu viața.

Pentru felul în care au murit, Constantin Brâncoveanu, fiii săi și Ianache Văcărescu sunt venerați de Biserica Ortodoxă Română, care i-a canonizat în 1992 sub numele de Sfinții Mucenici Brâncoveni.

Reper cronologic

### Pe scurt, în timp

- 1654Se naște Constantin Brâncoveanu la Brâncoveni.
- 1688Devine domn al Țării Românești.
- 1690Participă la ofensiva care duce la victoria de la Zărnești.
- 1694Întemeiază Academia domnească din București.
- 1699Este confirmat pe viață în domnie.
- 1703Merge la Adrianopol și este reînvestit în domnie; haraciul este ridicat de la 280 la 520 de pungi.
- 1708Avea în stăpânire 111 sate și moșii.
- 1709Încheie o înțelegere secretă cu țarul Petru cel Mare.
- 1711În războiul ruso-turc rămâne în expectativă; fuga lui Toma Cantacuzino îl slăbește.
- 1714Este mazilit în aprilie, dus la Constantinopol și executat la 15/26 august împreună cu cei patru fii și cu Ianache Văcărescu.
- 1992Biserica Ortodoxă Română îi canonizează pe Sfinții Mucenici Brâncoveni.
- 2014Rămășițele sale sunt așezate într-o raclă la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.

Surse

### Pe ce se sprijină acest dosar

- [ro.wikipedia.org](https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Br%C3%A2ncoveanu)
- [en.wikipedia.org](https://en.wikipedia.org/wiki/Constantin_Br%C3%A2ncoveanu)
- [aleph.nkp.cz](https://aleph.nkp.cz/F/?func=find-c&local_base=aut&ccl_term=ica=jo2017948407)
- [historia.ro](https://historia.ro/sectiune/general/legenda-voievodului-martir-sa-stiti-c-a-murit-567485.html)
- [dspace.bcucluj.ro](http://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/32091/1/BCUCLUJ_FP_PIII1272_1934_016_0021.pdf)
- [mediafax.ro](http://www.mediafax.ro/social/osemintele-lui-constantin-brancoveanu-vor-fi-venerate-ca-moaste-12630842)

Dosar întocmit pe baza surselor de mai sus, între care articole din Wikipedia, disponibile sub licență Creative Commons Attribution-ShareAlike.

Mănăstirea Hurezi (10 iulie 2020) – Tablou votiv Constantin Brâncoveanu (cropped). Imagine: Dan Mihai Pitea, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons.