# De ce a mobilizat Avram Iancu Țara Moților

> Respins din administrație din cauza originii sale, tânărul avocat a devenit conducătorul românilor din Munții Apuseni în revoluția din 1848-1849. Victoria militară nu i-a adus însă drepturile pentr...

Publicat: 18 octombrie 2026, 13:02 · Autor: Redacția Istoria · Categorie: [Epoca Modernă](https://istoria.ro/articole/epoca-moderna/index.html.md) · Pagina web: https://istoria.ro/de-ce-a-mobilizat-avram-iancu-tara-motilor/ · Publicație: Istoria

![Bust of Avram Iancu in Arad (1)](https://istoria.ro/wp-content/uploads/2026/10/de-ce-a-mobilizat-avram-iancu-tara-motilor-717x1024.webp)

La sfârșitul lunii martie 1849, Munții Apuseni erau încercuiți de trupele ungare. Câteva mii de combatanți români aveau numai 800 de puști, iar hrana se găsea cu greu. Armata austriacă nu le trimisese armamentul, muniția și proviziile promise. În această fortăreață naturală, apărarea Țării Moților rămânea în mâinile unui avocat de 25 de ani și ale oamenilor pe care reușise să-i organizeze.

Avram Iancu ajunsese aici într-un singur an. În martie 1848 își lua examenul de avocat. În lunile următoare mobiliza sate, conducea adunări și forma o legiune. În 1849 era conducătorul de fapt al Țării Moților, aliat cu armata austriacă împotriva trupelor revoluționare ungare conduse de Lajos Kossuth. Lupta sa pornise însă dintr-un conflict mai vechi, trăit chiar de el: acela dintre promisiunea libertății și o ordine care continua să-i țină pe românii transilvăneni la marginea vieții politice.

## Fiul de moț oprit la ușa administrației

Avram Iancu s-a născut în 1824, în Munții Apuseni, într-o familie înstărită de țărani moți. Tatăl său, Alisandru Iancu, fusese pădurar și apoi jude domenial, iar mama sa se numea Maria Gligor. Fratele său mai mare, Ioan, se născuse în 1822. Familia păstra și amintirea răscoalei lui Horea: Gheorghe Iancu, cel dintâi strămoș cunoscut, fusese preot ortodox în Vidra de Sus, participant la răscoală și rudă cu Horea.

Școala primară a început-o în crângul Târsa, apoi a învățat la Poiana Vadului și Câmpeni, unde a absolvit la 13 ani. Din 1837 a urmat gimnaziul de la Zlatna, pe care l-a terminat în 1841. Au urmat Liceul Piarist din Cluj și, din 1844, Facultatea de Drept.

![Casa craisorului Avram Iancu](https://istoria.ro/wp-content/uploads/2026/10/de-ce-a-mobilizat-avram-iancu-tara-motilor-img1.webp)

*Casa craisorului Avram Iancu. Imagine: Maria.popescu22, CC BY-SA 3.0 ro, via Wikimedia Commons*

În 1846, după încheierea studiilor juridice, a cerut o slujbă administrativă de practicant fără salariu. Guvernul din Cluj i-a respins cererea deoarece provenea dintr-o familie de iobagi, asemenea funcții fiind rezervate nobililor. Iancu s-a înscris atunci cancelist la Tabla Regească din Târgu Mureș, Curtea de Apel a Transilvaniei. Acolo i-a cunoscut pe mulți dintre tinerii români care aveau să-i devină camarazi în 1848-1849, între care Ioan Buteanu, Petru Dobra, Alexandru Papiu-Ilarian și Iosif Hodoș.

Respingerea din 1846 arăta limpede limitele ascensiunii prin educație. Iancu putea studia dreptul, dar originea îi închidea accesul la administrație. Când revoluția a ajuns în Transilvania, problema libertății nu era pentru el o abstracțiune.

## Primăvara în care cuvintele au despărțit taberele

Veștile despre revoluția de la Viena au ajuns în Transilvania la 21 martie 1848, prin ziarele din Pesta. A doua zi, 200 de canceliști de toate naționalitățile din Târgu Mureș au adresat împăratului un memoriu. La început, tinerii români au primit favorabil libertățile proclamate de revoluția ungară. Ruptura s-a conturat însă în jurul unirii Transilvaniei cu Ungaria, al limbii și al eliberării din șerbie.

![Biserica Înălțarea Domnului, RO AR Avram Iancu (3)](https://istoria.ro/wp-content/uploads/2026/10/de-ce-a-mobilizat-avram-iancu-tara-motilor-img2.webp)

*Biserica Înălțarea Domnului, RO AR Avram Iancu (3). Imagine: Țetcu Mircea Rareș, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons*

La manifestația din 25 martie, tineretul maghiar a pus pe primul plan „uniunea cu patria soră”, înaintea eliberării maselor de obligațiile iobăgești. Românii au cerut recunoașterea propriilor drepturi naționale. Avram Iancu a asistat la înfruntarea verbală. În ziua următoare, în locuința sa s-au întâlnit tinerii români pentru a pregăti o adunare națională la Blaj.

La începutul lui aprilie, Iancu a plecat de la Blaj în Munții Apuseni. Împreună cu Simion Balint și Ioan Buteanu, a convocat adunări la Abrud, Câmpeni și Bistra, a trecut prin sate și a mobilizat oamenii pentru acțiune politică. Autoritățile l-au catalogat drept „primejdios”. A fost chemat la Târgu Mureș și a scăpat atunci de arestare numai pentru că ordinul nu fusese emis.

Guvernatorul Transilvaniei, contele Teleki, a interzis adunarea românilor programată la Blaj pentru 30 aprilie. Autoritățile au declarat starea de asediu, au ridicat spânzurători în sate și au încercat să oprească deplasarea țăranilor prin trupe, poduri închise și confiscarea ambarcațiunilor. Adunarea s-a ținut fără aprobare. Iancu și Ioan Buteanu au venit în fruntea a 2.000 de moți, iar lozinca mobilizării era „Voi sunteți poporul!”.

![Avram Iancu Monument](https://istoria.ro/wp-content/uploads/2026/10/de-ce-a-mobilizat-avram-iancu-tara-motilor-img3.webp)

*Avram Iancu Monument. Imagine: Brandas (talk) (Uploads), CC BY-SA 3.0, via Wikimedia Commons*

Pentru a doua mare adunare, din 3/15 mai, Iancu a adus 10.000 de moți organizați și disciplinați militărește. Ei au păzit întrunirea la care au participat zeci de mii de țărani, precum și revoluționari moldoveni și munteni. Iancu le-a explicat oamenilor revendicările românilor transilvăneni. Adunarea a hotărât trimiterea unor delegații la Viena și la Dieta Transilvaniei.

Între timp, moții încetaseră din proprie inițiativă să se considere iobagi. Nu mai prestau slujbele datorate și nu mai plăteau taxele urbariale. Iancu a susținut totuși, la sfârșitul lui mai, îndeplinirea obligațiilor până la clarificarea legală a situației și recurgerea la forță numai dacă drepturile nu puteau fi obținute prin lege. La 18 iunie, guvernul ungar a publicat oficial desființarea iobăgiei.

Încrederea se prăbușea însă. Dieta de la Cluj decretase unirea Transilvaniei cu Ungaria fără dezbaterea memoriului românilor. Masacrul de la Mihalț, unde 12 țărani români au fost uciși și alte câteva zeci răniți, l-a determinat pe Iancu să strângă oamenii pentru apărare. La 9 iunie le-a cerut moților să se înarmeze, dar să rămână liniștiți și să nu atace pe nimeni. Când alți fruntași români au fost chemați în fața unei comisii și arestați, Iancu a refuzat să se prezinte și s-a ascuns o vreme în Țara Moților și în Zarand.

![Câmpeni Muzeul Avram Iancu inscripție](https://istoria.ro/wp-content/uploads/2026/10/de-ce-a-mobilizat-avram-iancu-tara-motilor-img4.webp)

*Câmpeni Muzeul Avram Iancu inscripție. Imagine: Ana Maria Catalina, CC BY-SA 3.0, via Wikimedia Commons*

## Din adunare politică în legiune

La a treia Adunare Națională de la Blaj, începută la 21 septembrie 1848, Iancu a venit cu 6.000 de moți înarmați. Aproximativ 60.000 de români au cerut încetarea persecuțiilor, ridicarea stării de asediu și restabilirea ordinii prin lege. Au respins unirea Transilvaniei cu Ungaria și au solicitat gărzi naționale românești, înarmate asemenea celor maghiare. Comisarul Vay a încercat să-i trimită acasă pe țărani și să-i mituiască pe fruntași. Iancu și ceilalți conducători au refuzat.

La 19 octombrie, Avram Iancu a înființat Legiunea Auraria Gemina. Comitetul Român de Pacificațiune de la Sibiu i-a acordat rangul de prefect, echivalent cu acela de general. Tabere de concentrare și instrucție au fost organizate la Câmpeni, Bistra și Bucium, apoi la Măgina și Cacova. Luptătorii proveneau din numeroase sate și cătune, erau grupați în subunități și aveau comandanți proprii. Legiunea a avut și un drapel albastru-galben-roșu, cu benzile așezate orizontal.

Alianța cu austriecii a început sub semnul unei acțiuni comune. La 8 noiembrie, Iancu a plecat cu 4.000 de combatanți pe direcția Teiuș-Cluj. Legiunea a ajuns lângă Turda, care s-a predat fără luptă la 20 noiembrie. La sfârșitul lunii, alți 1.500 de moți au fost mobilizați pentru operațiunile din defileul de la Ciucea. Atacul surpriză din noaptea de 6 spre 7 decembrie a eșuat din cauza felului în care un ofițer austriac cercetase terenul, iar Iancu și-a retras oamenii.

Curând, armata ungară condusă de Józef Bem a cucerit aproape întreaga Transilvanie. Generalul austriac Puchner s-a îndepărtat de aliații români, iar promisiunile de armament, hrană și muniție au rămas neîndeplinite. Iancu a organizat apărarea munților prin mijloace proprii.

## Abrudul și războiul din munți

Încercuirea din primăvara anului 1849 a dat rezistenței românești o miză care depășea Apusenii. Moții blocau trupe necesare armatei ungare în alte părți ale Transilvaniei. Generalul János Czetz a apreciat că, între decembrie 1848 și iulie 1849, aproximativ 10.000 de soldați, o treime din efectivele ungare din Transilvania, au fost ținuți în șah în munți.

La sfârșitul lui aprilie, deputatul Ioan Dragoș a venit pentru a-i convinge pe români să depună armele. În timp ce negocierile continuau, maiorul Imre Hatvani a intrat prin surprindere în Abrud, la 6 mai. Românii au considerat atacul o trădare. Mobilizarea a început imediat, iar prima bătălie pentru oraș, condusă de Iancu, a obligat trupele ungare care supraviețuiseră să-l evacueze.

Hatvani a revenit după ce și-a refăcut unitățile. A doua bătălie s-a încheiat cu o grea înfrângere a trupelor sale. În confruntările de la Abrud, oamenii lui Hatvani au pierdut aproximativ 5.000 de soldați și întreaga artilerie. Ioan Dragoș a fost ucis în timpul primei lupte.

La 8 iunie, peste 4.000 de soldați ungari, sprijiniți de 19 tunuri și patru baterii de rachete, au pornit împotriva Munților Apuseni sub comanda lui Farkas Kemény. A treia bătălie de la Abrud s-a desfășurat propriu-zis între 11 și 17 iunie. Încercuită în oraș, lipsită de hrană și slăbită de pierderi, armata ungară a fost silită să se retragă. Cel puțin 500 dintre soldații săi au murit în luptă.

Iancu nu a închis totuși calea negocierilor. La 27 iunie a răspuns propunerilor de încetare a ostilităților fără să renunțe la scopurile luptei. Kossuth a cerut însă depunerea necondiționată a armelor până la 20 iulie, înaintea oricărei discuții despre drepturile românilor.

Nicolae Bălcescu a ajuns în munți la sfârșitul lui iulie, împuternicit să obțină o înțelegere. Lui Iancu i se ofereau gradul de general în armata ungară și trecerea legiunii sale în Muntenia pentru a lupta împotriva forțelor austro-ruse. Discuțiile au durat patru sau cinci zile. La 3 august, Iancu i-a răspuns lui Kossuth că armata ungară era deja înfrântă, iar armatele austro-ruse stăpâneau Transilvania, astfel că negocierile nu mai aveau rost.

În timpul tratativelor, atacurile nu încetaseră. Legiunea a respins noi încercări de pătrundere în munți la 2, 4 și 22 iulie. Când armata ungară s-a retras în fața ofensivei austro-ruse, Iancu a promis că nu o va ataca și i-a lăsat cale liberă. În august și-a trimis oamenii la vatră, apoi a acceptat să ajute la dezarmarea lăncierilor români din Zarand.

## Aliații care au uitat promisiunile

Sfârșitul războiului nu a adus împlinirea revendicărilor românești. Reprezentanții împăratului au diminuat contribuția și sacrificiile românilor. La 15 decembrie 1849, Iancu a fost arestat de soldații austrieci la târgul de la Hălmagiu. Mulțimea i-a obligat să-l elibereze, iar autoritățile au pretins că fusese o greșeală.

În februarie 1850, Iancu a plecat la Viena cu o delegație care cerea drepturi pentru românii transilvăneni. Împăratul Franz Josef l-a primit la 8 martie și i-a recunoscut meritele, dar delegația s-a întors numai cu promisiuni. O a doua călătorie, în august, a avut același rezultat.

Și decorațiile au arătat distanța dintre recunoașterea formală și răsplata așteptată. Propunerea pentru Ordinul austriac „Corona de fier”, clasa a III-a, care îi putea aduce un titlu nobiliar, a fost redusă chiar de împărat la „Crucea de aur pentru merite, cu coroană”. Iancu a refuzat distincția austriacă. La începutul lui 1851, chemat în repetate rânduri la poliția din Viena pentru a-și schimba hotărârea, a rămas neclintit.

> „să se decoreze mai întâi națiunea cu împlinirea promisiunilor”

Declarația a fost socotită ofensatoare. I s-a cerut să părăsească Viena în opt zile, iar la 21 februarie 1851 a plecat pentru a nu se mai întoarce. A continuat lupta prin mijloace legale, redactând memorii pentru restituirea terenurilor și pădurilor pierdute de moți în vremea iobăgiei. Guvernul nu a răspuns cererilor, ci a trimis comisii de investigație, pe care Iancu le-a considerat o formă de amânare.

În vara anului 1852, Avram Iancu a contribuit la schimbarea traseului vizitei imperiale, astfel încât Franz Josef să treacă pe la Muntele Găina, Vidra de Sus și Câmpeni. El s-a ocupat de pregătirile pentru primire, dar la 21 iulie nu s-a prezentat înaintea împăratului. A refuzat apoi o întâlnire la Câmpeni și încă una la Cluj. Nu putea accepta tărăgănarea recunoașterii faptelor și drepturilor românilor care luptaseră în folosul Austriei.

Întors la Câmpeni, a doborât însemnele austriece de pe casa erariului. A încercat apoi să împiedice măsurarea pădurilor revendicate de moți. La 17 august 1852 a fost arestat, dus sub escortă la Alba Iulia și maltratat de un funcționar. Temându-se de reacția moților, autoritățile l-au transferat la Sibiu, unde a fost judecat și eliberat rapid. I s-au oferit o slujbă la Viena, cu 2.400 de florini pe an, sau una la Sibiu, cu 1.800 de florini. Le-a refuzat pe amândouă, la fel ca despăgubirile pentru timpul petrecut în închisoare.

De la sfârșitul anului 1852, starea sa psihică s-a deteriorat, iar ultimele două decenii ale vieții au rămas învăluite de relatări contradictorii. În memoria colectivă a rămas imaginea lui mergând din sat în sat și cântând la fluier. Medicul Ovidiu Vuia a contestat însă diagnosticul unei psihoze propriu-zise și a considerat manifestările sale reacții provocate de împrejurări externe, fără a le încadra în sfera patologicului.

## Ultimul drum sub Gorunul lui Horea

În dimineața de 10 septembrie 1872, Avram Iancu a fost găsit mort pe prispa brutăriei lui Ioan Stupină, zis Lieber, din Baia de Criș. Clopotele au tras în munți timp de trei zile și trei nopți. Comitetul de înmormântare l-a declarat „erou al națiunii”.

Funeraliile naționale au avut loc la 13 septembrie. La slujbă au participat 36 de preoți, conduși de protopopul ortodox Nicolae Mihălțanu și de protopopul greco-catolic Simion Balint. În fruntea convoiului mergeau foștii comandanți ai românilor, între care Axente Sever, Mihai Andreica și Nicolae Corcheș. Cortegiul s-a întins pe mai mult de doi kilometri, de la Baia de Criș spre Țebea. S-au cântat „Marșul lui Iancu” și „Deșteaptă-te, române!”, iar la coborârea sicriului în mormânt au fost trase salve de pușcă.

A fost îngropat, după propria dorință, sub Gorunul lui Horea. Pe crucea de piatră au fost înscrise calitățile care îi concentrau destinul: avocat și prefect al legiunilor române în anul 1849. Prin testament, Iancu a cerut ca averea sa să fie folosită pentru construirea unei Academii de Drept în limba română, destinată românilor ardeleni.

Memoria lui a rămas puternică mai ales între moți, urmașii oamenilor care se adunaseră în jurul său în 1848. Portretul său a apărut pe bancnotele de 5.000 de lei emise în 1992 și 1993, iar în noiembrie 2016 a fost declarat oficial Erou al Națiunii Române. Imaginea conducătorului victorios în munți nu poate fi despărțită de aceea a omului refuzat de puterea pe care o sprijinise. Avram Iancu mobilizase Țara Moților pentru apărare și pentru drepturi. Când războiul s-a încheiat, a refuzat să primească drept răsplată o decorație în locul împlinirii promisiunilor.

Reper cronologic

### Pe scurt, în timp

- 1824Avram Iancu se naște într-o familie de țărani moți din Munții Apuseni.
- 1837Începe gimnaziul la Zlatna.
- 1844Începe studiile la Facultatea de Drept din Cluj.
- 1846Este respins din administrație din cauza originii sale și devine cancelist la Târgu Mureș.
- 1848Devine unul dintre conducătorii mișcării românești și înființează Legiunea Auraria Gemina.
- 1849Conduce apărarea Țării Moților și luptele victorioase de la Abrud.
- 1850Merge la Viena cu delegația care cere drepturi pentru românii transilvăneni.
- 1851Refuză decorația austriacă și părăsește definitiv Viena.
- 1852Refuză întâlnirile cu Franz Josef și este arestat de autoritățile imperiale.
- 1872Moare la Baia de Criș și este înmormântat cu funeralii naționale la Țebea.
- 1992Portretul său apare pe bancnota de 5.000 de lei emisă de Banca Națională a României.
- 2016Este declarat oficial Erou al Națiunii Române.

Surse

### Pe ce se sprijină acest dosar

- [ro.wikipedia.org](https://ro.wikipedia.org/wiki/Avram_Iancu)
- [en.wikipedia.org](https://en.wikipedia.org/wiki/Avram_Iancu)
- [catalogue.bnf.fr](https://catalogue.bnf.fr/ark:/12148/cb116284196)
- [d-nb.info](https://d-nb.info/gnd/118979116)
- [id.worldcat.org](https://id.worldcat.org/fast/177157)
- [gazetademaramures.ro](https://www.gazetademaramures.ro/10-septembrie-moartea-lui-avram-iancu-22015)

Dosar întocmit pe baza surselor de mai sus, între care articole din Wikipedia, disponibile sub licență Creative Commons Attribution-ShareAlike.

Bust of Avram Iancu in Arad (1). Imagine: Tournasol7, CC BY 4.0, via Wikimedia Commons.