De ce a cucerit Sicilia Roger I al Siciliei

În mai 1061, doi frați din familia Hauteville au trecut strâmtoarea Messina pe la Reggio și au capturat Messina. Gestul pare simplu în cronici. În realitate, era începutul unei schimbări de adâncime în Mediterana centrală. Sicilia era atunci sub stăpânire musulmană, iar populația insulei era alcătuită în majoritate din creștini greci bizantini. Conducătorii arabi ai Emiratului Siciliei ajunseseră aproape independenți față de sultanul din Tunis. În acest spațiu fragmentat, Roger, fratele mai mic al lui Robert Guiscard, a intrat ca luptător. A ieșit de acolo conte de Sicilia și întemeietorul unei stăpâniri care avea să dureze dincolo de viața lui.

Roger I, supranumit Bosso și Marele Conte, a fost ultimul mare conducător normand participant la cucerirea sudului Italiei. Dar această formulă spune prea puțin dacă nu vedem firul întreg: un tânăr normand sosit în Mezzogiorno, o cucerire împărțită cu fratele său, o insulă greu de supus, apoi o domnie care a devenit mai absolută decât a lui Robert Guiscard în sudul Italiei. Povestea lui Roger nu este doar aceea a victoriilor, ci și a felului în care a știut să țină în mână un teritoriu eterogen, populat de latini, greci și musulmani.

Tânărul venit în Mezzogiorno

Roger era cel mai tânăr fiu al nobilului normand Tancred de Hauteville și al celei de a doua soții a acestuia, Fredisenda. S-a născut în jurul anului 1031, iar despre primii săi ani nu se știu multe. Se știe că a sosit în sudul Italiei la puțină vreme după 1055, iar tradiția cronicărească îl fixează imediat într-o lumină puternică. Cronicarul Goffredo Malaterra, care îi compară pe Robert Guiscard și pe Roger cu „Iosif și Beniamin”, îi face lui Roger un portret devenit celebru:

Era un tânăr de cea mai mare frumusețe, de statură semeață, cu aspect grațios, foarte elocvent în discurs și calm în sfaturi. Era prevăzător în stabilirea tuturor acțiunilor sale, plăcut și vesel la vorbă cu toată lumea; puternic și curajos, dar și furios în luptă.

Portretul spune ceva important nu doar despre om, ci și despre felul în care voiau contemporanii să înțeleagă ascensiunea lui: un luptător capabil, dar nu un simplu om al sabiei. Roger apare aici și ca sfătuitor, și ca strateg.

Pentru o vreme, a dus o viață de mercenar rătăcitor în castelul său din Scalea, la golful Policastro. Apoi a participat alături de fratele său Robert Guiscard la cucerirea Calabriei. În 1062, cei doi au încheiat un tratat prin care și-au împărțit cucerirea într-un fel de „condominium”: fiecare urma să posede jumătate din fiecare castel și oraș din Calabria. Formula aceasta spune multe despre raportul dintre ei. Robert era figura dominantă, dar Roger nu era un simplu executant. Avea deja un loc propriu în arhitectura puterii normande.

Tot în acei ani s-a așezat și cadrul personal al vieții lui. Prima căsătorie a avut loc în 1061, respectiv în 1062, potrivit celei engleze, cu Iudith, fiica contelui Guillaume d’Évreux. Din această căsătorie s-au născut doar fiice. Mai târziu, Roger se va recăsători de două ori, iar din a treia căsătorie se vor naște Simon și Roger, viitorul Roger al II-lea al Siciliei.

Insula care a schimbat totul

Cucerirea Siciliei a fost punctul de cotitură. Robert s-a hotărât să profite de capacitățile militare ale fratelui său pentru a cuceri insula. Un element de context politic care explică momentul este faptul că Robert și Roger au găsit pretextul invaziei în cererea de ajutor venită de la Ibn al-Thumna, emirul Cataniei, aflat în conflict cu cumnatul său, Ibn al-Hawwas, emirul de Agrigento. Dar odată trecută strâmtoarea, conflictul local a devenit rapid o cucerire normandă de mari proporții.

După capturarea Messinei, înaintarea a continuat. Campania nu a fost liniară. La un moment dat, o neînțelegere între Roger și Robert l-a făcut pe Roger să părăsească Sicilia. S-a întors însă repede, împreună cu Iudith, pentru a-i apăra pe locuitorii din Troina, amenințați de musulmani. Acolo, Roger a fost bine primit de țăranii greci. Episodul este revelator și pentru fragilitatea alianțelor din insulă. În timp ce Roger cucerea Nicosia, aceiași greci au încercat să o captureze pe contesă, rămasă slab păzită. Roger a fost nevoit să se întoarcă pentru a-și salva soția. Musulmanii li s-au alăturat grecilor, dar Roger a reușit să-i învingă și și-a continuat înaintarea.

În iunie 1063, Roger a învins o armată musulmană la Cerami. Chiar dacă relatarea lui Malaterra este considerată exagerată în anumite privințe, bătălia a rămas una dintre marile lui victorii. Nepotul său Serlo al II-lea a condus o armată mai mică în conflict. Mai târziu, tradiția a adăugat și legenda apariției Sfântului Mihail Arhanghelul în fruntea creștinilor. Dincolo de legendă, esențială rămâne victoria, fiindcă ea a arătat că puterea normandă putea lovi decisiv pe un teren încă nesigur.

Roger a încercat apoi să preia Palermo cu o armată de 500 de soldați. După trei luni fără rezultate, a abandonat tentativa. A fost un eșec, dar nu unul care să-l frângă. Dimpotrivă, prestigiul lui a continuat să crească, iar în 1068 a obținut o nouă victorie importantă la Misilmeri, împotriva unei armate islamice mult mai mari.

În 1070, după cucerirea Bariului, ultimul bastion bizantin din Italia, Robert Guiscard și-a îndreptat din nou atenția spre Sicilia și l-a ajutat pe Roger în cucerirea marilor orașe ale insulei. Asediul Palermo-ului a fost momentul decisiv. Musulmanii au rezistat cinci luni. În cele din urmă, Robert a reușit să deschidă o poartă pentru fratele său, iar la 10 ianuarie 1072 Palermo a fost cucerit.

După ocuparea Palermo-ului, Robert, în postura de suzeran, l-a învestit pe Roger cu calitatea de conte de Sicilia. El a păstrat pentru sine Palermo, jumătate din Messina și regiunea de nord-est a insulei, Val Demone. Formula aceasta arată limpede că victoria nu însemna încă putere deplină pentru Roger. El primea un titlu, dar și o misiune. Cucerirea Siciliei nu era încheiată.

Drumul lung spre stăpânirea întregii Sicilii

Abia către 1085 Roger a reușit să întreprindă cucerirea sistematică a Siciliei. Momentul a coincis cu moartea lui Robert Guiscard. De aici înainte, Roger nu mai era doar unul dintre frații Hauteville. Devenea seniorul familiei și omul chemat să stingă conflicte de succesiune.

În Apulia, disputa se purta între Boemund și Roger Borsa. Roger l-a sprijinit pe nepotul său Roger Borsa împotriva fratelui mai mare al acestuia, Boemund de Taranto, a principelui longobard Lando al IV-lea de Capua și a altor răsculați. În schimb, în 1085 Roger Borsa i-a cedat partea sa asupra castelelor din Calabria, iar în 1091 a făcut același lucru cu moștenirea sa asupra Palermo-ului. Pentru Roger, acesta a fost pasul care a închis cercul început în 1072: puterea pe care o exercita în Sicilia nu mai era împărțită în același fel cu cea a fratelui său.

Întors în insulă, Roger a continuat războiul. După moartea lui Robert, s-a confruntat cu Benavert, emirul Siracuzei și al Noto-ului. În mai 1086, împreună cu fiul său Iordan, a lansat un atac asupra Siracuzei. Sursele păstrează aici unul dintre puținele episoade de luptă descrise mai viu: atacul s-a dat în miez de noapte, asupra flotei sarazine luate prin surprindere. Roger a sărit direct pe galera lui Benavert. Emirul, speriat, a încercat să sară pe o altă ambarcațiune, dar a căzut și s-a înecat din pricina armurii grele. Moartea lui a creat confuzie, iar în octombrie Siracuza s-a predat din cauza foametei.

După Siracuza, în 1087 au căzut Agrigento și Castrogiovanni. În timpul asediului Buterei, în 1089, Roger a fost anunțat despre sosirea papei Urban al II-lea la Troina și a trebuit să lase operațiunile pe seama oamenilor săi. L-a tratat pe papă cu mare respect și a primit daruri prețioase. Apoi s-a întors la Butera, care a căzut în 1090.

Ultimul act s-a consumat în 1091. În februarie Noto s-a predat, iar cucerirea insulei de către normanzi a devenit completă. Se adaugă că, ajuns la Mileto pentru a sărbători căsătoria cu Adelaide del Vasto, Roger a primit soli din Noto care au cerut pace și s-au predat Siciliei. În orice formulă o privim, semnificația este aceeași: după trei decenii de campanii, Sicilia era în întregime sub controlul lui Roger.

Malta și întinderea puterii

În același an 1091, Roger a îndreptat privirea și spre Malta. Motivul invocat de surse este limpede: voia să evite un atac al sarazinilor din Africa de Nord. A pus la punct o flotă pentru a cuceri insula. Vasul pe care se afla a ajuns înaintea celorlalte. La debarcare, puținii apărători întâlniți de normanzi s-au retras, iar în ziua următoare Roger a pornit spre capitala Mdina.

Ceea ce a urmat nu a fost un măcel, ci o negociere. S-au discutat termeni cu qadi-ul local. S-a convenit ca insula să devină tributară contelui de Sicilia, iar qadi-ul să poată continua să o administreze. Tratatul a avut și o consecință imediată, puternic simbolică: mulți greci și alți creștini ținuți acolo prizonieri au fost eliberați și i-au cântat lui Roger Kyrie eleison. La plecare, l-au însoțit atât de mulți locuitori, încât, după cronica lui Malaterra, corabia pe care se afla contele era gata să se scufunde.

Episodul maltez concentrează bine felul în care Roger acționa în această fază a vieții sale: prin forță, dar și prin aranjamente politice capabile să fixeze rezultatul cuceririi.

Un conte mai puternic decât fratele său

Domnia lui Roger în Sicilia a devenit mai absolută decât cea a lui Robert Guiscard în Italia de sud. Aceasta nu este doar o judecată de valoare din surse, ci rezultatul unei construcții politice precise. În procesul de înfeudare dintre 1072 și 1092 nu s-au creat mari fiefuri nedivizate. Vasalii, fie că erau normanzi, francezi sau italieni, își datorau beneficiile direct contelui. E un detaliu esențial. În loc să ridice mari seniori aproape independenți, Roger a legat beneficiile de propria sa autoritate. De aceea, nicio mare răscoală feudală nu a izbucnit împotriva lui.

Puterea lui s-a extins și asupra bisericii siciliene. În 1098, papalitatea, favorizând un principe care recuperase Sicilia de la greci și sarazini, i-a conferit lui Roger și moștenitorilor săi nunciatul, adică poziția de legat apostolic, asupra insulei. Roger a creat noi episcopii latine la Siracuza, Girgenti și în alte locuri, i-a numit personal pe episcopi și a transformat arhiepiscopia de Palermo într-un sediu catolic.

În același timp, stăpânirea lui nu s-a bazat pe uniformizare brutală. Roger a practicat toleranța generală față de arabi și greci. De asemenea, a sprijinit construirea a peste douăsprezece mănăstiri grecești în regiunea Val Demone. În orașe, musulmanii și-au păstrat moscheile, qadii și libertatea comerțului. În regiunile rurale, însă, au fost transformați în servi. Este una dintre tensiunile definitorii ale regimului său: toleranță și integrare într-un cadru al dominației.

Roger și-a alcătuit grosul infanteriei din musulmani. Când Sfântul Anselm l-a vizitat cu ocazia asediului Capuei din 1098, a găsit, după formula păstrată de surse, „corturile brune ale arabilor” nenumărate. Imaginea spune aproape totul despre Sicilia lui Roger: o putere normandă, latină în orientarea ei politică și ecleziastică, dar sprijinită concret pe resurse umane și sociale mult mai diverse.

Totuși, direcția de ansamblu era clară. Prin imigrația longobarzilor, a normanzilor și a altor italieni, creștinătatea latină a înlocuit treptat tradiția greco-bizantină. Cucerirea Siciliei s-a dovedit decisivă pentru declinul tot mai vizibil al puterii musulmane în Mediterana occidentală din acel timp. Aici stă poate cea mai mare semnificație a lui Roger I: nu doar a luat orașe și cetăți, ci a mutat echilibrul unei regiuni întregi.

Familia, moartea și urmarea

Viața de familie a lui Roger a fost strâns legată de politica sa. A avut fii nelegitimi, dintre care Iordan a murit înaintea tatălui, iar Geoffroi, afectat de lepră, nu putea ridica pretenții la moștenire. Din prima căsătorie cu Iudith a avut numai fiice. Una dintre ele, Matilda, s-a căsătorit mai întâi cu contele de Eu, fiind repudiată înainte de 1080, apoi, în 1080, cu Raimond al IV-lea de Toulouse, de care a divorțat în 1088. Emma a fost logodită pentru scurt timp cu regele Filip I al Franței. Din a doua căsătorie, cu Eremburga de Mortain, s-au născut, între alții, Mauger, Constanța și Felicia. A treia soție a fost Adelaide del Vasto, cu care Roger s-a căsătorit în 1087. Din această căsătorie s-au născut Simon și Roger, cel care avea să devină mai târziu rege al Siciliei.

Roger I a murit la 22 iunie 1101, la Mileto. A fost înmormântat în abația benedictină a Sfintei Treimi. La moartea sa, titlul de conte al Siciliei a trecut fiului său Simon, cu mama acestuia, Adelaide del Vasto, ca regentă. La 28 septembrie 1105, Simon a murit la vârsta de 12 ani, iar titlul a trecut fratelui său mai mic, Roger al II-lea, tot sub regența Adelaidei.

Moștenirea lui Roger I nu se oprea însă la succesiunea imediată. Statul creat de el a fost unit cu Ducatul de Apulia în 1127 și a devenit Regatul Siciliei în 1130. Descendenții săi pe linie bărbătească au continuat să stăpânească Sicilia până în 1194. Aceasta este măsura adevărată a izbânzii sale. Mulți comandanți câștigă bătălii. Puțini lasă în urmă o ordine politică suficient de puternică încât să supraviețuiască și să se ridice, în generația următoare, la rang de regat.

Roger a intrat în Sicilia ca fratele mai mic al unui cuceritor mai mare decât el. A murit ca Mare Conte, stăpân al unei insule cucerite pas cu pas, organizate cu grijă și legate de numele său. În istoria Mediteranei medievale, acesta a fost pragul pe care l-a trecut: de la războiul de cucerire la construcția puterii.