# Cum au rezistat picturile de 37.000 de ani din peștera Chauvet sub un văl invizibil de calcit

> Studiul condus de Philippe Walter arată că desenele din Chauvet sunt acoperite de calcit și că unele linii pot veni din tăciuni încinși.

Publicat: 29 octombrie 2026, 12:45 · Autor: Andrei Dobrescu · Categorie: [Descoperiri](https://istoria.ro/articole/descoperiri/index.html.md) · Pagina web: https://istoria.ro/cum-au-rezistat-picturile-de-37-000-de-ani-din-pestera-chauvet/ · Publicație: Istoria

![Picturi rupestre din peștera Chauvet](https://istoria.ro/wp-content/uploads/2026/10/pestera-chauvet-1024x683.jpg)

**Picturile rupestre vechi de 37.000 de ani din peștera Chauvet, din sud-estul Franței, au fost examinate de la distanță cu ultraviolete, iar analiza arată că o parte dintre ele sunt acoperite de un strat transparent de calcit. Aceeași cercetare a formulat și ipoteza că unele linii de cărbune ar fi fost trase cu tăciuni încă încinși.**

Studiul a fost condus de Philippe Walter de la Laboratorul de Arheologie Moleculară și Structurală (LAMS) din cadrul Universității Sorbona și CNRS, agenția națională de cercetare a Franței, și a fost publicat în revista ACS Omega, cum relatează [La Brújula Verde](https://www.labrujulaverde.com/en/2026/10/scientists-discover-how-the-prehistoric-cave-paintings-in-the-chauvet-cave-survived-for-thousands-of-years/). Lucrarea este semnată și de Yohan Boulard, Thiéry Guillou, Gilles Tosello, Maguy Jaber și Carole Fritz, care conducea echipa științifică a peșterii Chauvet din 2018 și a murit la 30 septembrie 2026.

## Cercetătorii au lucrat de la distanță, pentru a nu atinge podeaua originală a peșterii

În peștera Chauvet nu se poate ajunge lângă pereții pictați. Podeaua păstrează urme foarte vechi, iar accesul este limitat la cercetători. Din acest motiv, analiza s-a făcut de pe o pasarelă metalică aflată la aproximativ 2,5 metri de perete, cu distanțe de lucru între 1 și 6 metri.

Echipa a folosit spectroscopia de fluorescență cu ultraviolete, adică o metodă care trimite lumină ultravioletă și citește apoi strălucirea vizibilă întoarsă de materiale. Pentru această cercetare a fost construit un echipament special, cu o fibră optică de 3 metri montată pe un stâlp din fibră de carbon. Sonda era dusă la circa 5 centimetri de stâncă și citea puncte de mărimea gămăliei unui ac.

Măsurătorile au fost făcute la 13 °C, într-o peșteră cu umiditate aproape de 100%. Echipa a verificat și că lumina folosită nu afectează suprafețele analizate.

## Culorile văzute sub ultraviolete au separat calcarul, calcitul și cărbunele

Metoda a funcționat pentru că materialele reacționează diferit. Sub lumina ultravioletă, calcarul din perete apare gri, calcitul depus de apă strălucește albastru, iar cărbunele din desene absoarbe lumina și rămâne negru.

Această diferență le-a permis cercetătorilor să urmărească ordinea straturilor. Dacă un semn negru de cărbune era însoțit de o strălucire albastră, atunci peste desen exista un strat de calcit. Autorii compară metoda cu o investigație criminalistică, în care fiecare urmă este citită pentru a reconstitui atât gestul artistului preistoric, cât și felul în care s-a păstrat imaginea.

## O parte din desen a păstrat pelicula transparentă de calcit depusă deasupra

Pe cea mai mare parte a zonei măsurate, peretele a arătat semnalul gri al calcarului, iar depunerile de calcit au apărut doar în anumite zone.

Pe buza calului central, acolo unde cărbunele acoperă peretele, semnalul albastru al calcitului a dominat. Pe stânca rămasă liberă s-a văzut semnalul calcarului, iar pe mandibulă, unde pigmentul este fragmentar, cele două semnale s-au împărțit. Rezultatul indică un văl foarte subțire de calcit așezat peste desen, comparat în studiu cu un lac natural.

Cercetarea leagă astfel conservarea unei părți din imagini de această peliculă translucidă. Autorii notează, în același timp, că un strat gros și opac poate acoperi complet pictura, nu să o lase vizibilă.

## În Alcova Leilor, liniile de cărbune par să fi schimbat drumul apei

În Alcova Leilor, apa infiltrată după încetarea frecventării peșterii a depus foi mari de calcit. Într-un astfel de sector, pe capul unui cal, o foaie de calcit pornește dintr-o fisură orizontală și traversează figura. În alt punct, pe pieptul unui cal, o porțiune scurtă din linia de cărbune este acoperită de calcit, în timp ce restul traseului rămâne direct pe calcar.

Mai jos, liniile negre par să marcheze chiar marginea curgerii apei. Pe suprafețele nepictate s-a depus calcit, dar peste traseele de cărbune spectrometrul nu a detectat deloc acest mineral. Observația sugerează o posibilă interacțiune între cărbune și procesul de cristalizare.

## Urmele portocalii au deschis ipoteza desenului cu tăciuni foarte fierbinți

Un alt rezultat a apărut sub unele semne de cărbune și sub urmele lăsate când torțele au fost frecate de perete pentru a reaprinde flacăra. În aceste puncte, analiza UV a arătat o strălucire portocalie.

În laborator, încălzirea unor probe de calcar și calcit la 500 °C a produs o emisie portocalie asemănătoare. De aici vine ipoteza că, în anumite locuri, stânca a fost încălzită local de tăciuni foarte fierbinți sau de torțe aprinse, iar unele linii ar fi putut fi trasate cu cărbune încă incandescent.

Autorii tratează însă această idee ca ipoteză de lucru, nu ca rezultat închis. Efectul nu apare pe toate liniile și pe toate urmele de torță, iar cercetarea arată că observația va trebui verificată și prin alte metode.

## Peștera a rămas închisă mii de ani, iar publicul vede astăzi doar replica ei

Peștera Chauvet-Pont d’Arc se află în cheile Ardèche, lângă Vallon-Pont-d’Arc. Ea a fost găsită la 18 decembrie 1994 de Jean-Marie Chauvet, Éliette Brunel și Christian Hillaire, după ce au trecut printr-un pasaj îngust și au ajuns la pereți acoperiți de desene.

În peșteră au fost numărate peste o mie de figuri de rinoceri, mamuți, lei, urși, cai și bizoni, datate în jurul a 37.000 de ani. Aceste imagini sunt cu mai mult de 30.000 de ani mai vechi decât apariția scrisului în Mesopotamia și au de peste două ori vârsta picturilor de la Lascaux, plasate de obicei în jurul a 17.000 de ani.

Păstrarea lor aproape intactă este legată și de închiderea naturală a peșterii. Mai multe prăbușiri de stâncă au blocat intrarea în paleoliticul superior, ultima în urmă cu aproximativ 21.000 de ani, iar cavitatea a rămas sigilată până în 1994. Din 2014, situl face parte din patrimoniul mondial UNESCO, iar din aprilie 2015 publicul poate vedea în apropiere replica la scară reală Caverne du Pont d’Arc.

Autorii studiului consideră că metoda optică folosită aici ar putea fi adaptată și în criminalistică sau pentru urmărirea biofilmelor, adică a peliculelor subțiri de microorganisme. Cercetarea a fost finanțată de Ministerul Culturii din Franța, CNRS și Universitatea Sorbona.