# Cum a schimbat Războiul de 100 de Ani Anglia și Franța

> Între 1337 și 1453, Anglia și Franța au purtat o lungă succesiune de războaie pentru tron, teritorii și putere. Din acest conflict intermitent, dar decisiv, au ieșit două regate mai centralizate și...

Publicat: 29 iunie 2026, 18:00 · Actualizat: 29 august 2026, 14:51 · Autor: Redacția Istoria · Categorie: [Evul Mediu](https://istoria.ro/articole/evul-mediu/index.html.md) · Pagina web: https://istoria.ro/cum-a-schimbat-razboiul-de-100-de-ani-anglia-si-franta/ · Publicație: Istoria

![Războiul de 100 de Ani](https://istoria.ro/wp-content/uploads/2026/06/ce-a-fost-razboiul-de-100-de-ani-si-cum-a-schimbat-franta-si-1024x651.webp)

În 1337, regele Franței a declarat ducatul Aquitaniei confiscat. Din Anglia, răspunsul nu a mai fost o simplă ceartă feudală între un senior și vasalul său, ci reluarea unei pretenții la însăși coroana Franței. Din acel moment, ceea ce părea o dispută juridică și dinastică a devenit una dintre marile încercări ale Evului Mediu.

Războiul de O Sută de Ani, purtat între 1337 și 1453, nu a fost un război continuu. A fost o succesiune de ostilități și armistiții, de campanii strălucite și perioade lungi de epuizare, în care cinci generații de regi din Casa de Plantagenet și Casa de Valois au luptat pentru tronul celui mai mare regat din Europa de Vest. Fiecare tabără a atras aliați. Fiecare victorie a părut, pentru o vreme, definitivă. Și, aproape de fiecare dată, s-a dovedit că nu era.

La începutul conflictului, decalajul era considerabil. Franța avea o populație de 14 milioane și reprezenta cea mai puternică forță militară din Europa. Anglia avea doar 4 milioane de locuitori. Cu toate acestea, în primele faze, englezii au obținut victorii care au surprins Europa. Mai târziu, francezii au revenit, au rezistat, s-au reorganizat și au încheiat războiul în avantajul lor. Până la capăt, miza a depășit problema cine poartă o coroană, vizând controlul teritoriilor, porturilor, taxelor, comerțului și, în cele din urmă, însăși forma puterii regale.

## Un ducat, un tron și un conflict vechi

Cauzele războiului pot fi urmărite în trei direcții: disputele teritoriale, pretențiile dinastice și competiția economică. În centrul tuturor stătea Aquitania, numită și Guyenne, un ducat din sud-vestul Franței. Era parte a regatului Franței, dar fusese legat de coroana engleză încă din secolul al XII-lea, prin mariajul dintre Eleanor de Aquitania și Henric al II-lea al Angliei.

![Războiul de 100 de Ani](https://istoria.ro/wp-content/uploads/2026/06/ce-a-fost-razboiul-de-100-de-ani-si-cum-a-schimbat-franta-si-img1.webp)

*Imagine: Loyset Liédet, Public domain, via Wikimedia Commons*

Aici se afla nodul problemei. Regele Angliei deținea în Franța teritorii importante, dar, din punct de vedere juridic, pentru ele era vasal al regelui Franței. Pentru monarhia franceză, aflată într-un proces de unificare teritorială și de limitare a autonomiilor regionale, ducele Aquitaniei era un rival puternic. În spatele lui stătea forța economică a Angliei. Pentru monarhia engleză, obligațiile feudale față de coroana franceză deveniseră tot mai greu de acceptat. Noile norme feudo-vasalice ofereau regelui Franței argumente pentru a invoca, în anumite condiții, confiscarea ducatului.

Exact asta s-a întâmplat în 1294, când Eduard I al Angliei a fost citat de Filip al IV-lea al Franței să apară în fața Parlamentului din Paris. Eduard a refuzat, iar ducatul a fost declarat confiscat. Războiul care a urmat s-a încheiat fără o soluție clară, în 1303 revenindu-se la situația anterioară. Precedentul era însă creat. Tensiunea rămăsese.

A urmat criza dinastică. În 1328, Carol al IV-lea a murit fără urmași direcți. Dinastia capețiană se stingea pe linie directă, iar regele Angliei, Eduard al III-lea, avea drepturi dinastice puternice la tronul Franței prin mama sa, Isabela, sora ultimului rege capețian. Pentru nobilimea și înaltul cler francez, ideea unui rege al Angliei pe tronul Franței era însă inacceptabilă. A fost ales un candidat francez, Filip de Valois, încoronat la Reims ca Filip al VI-lea. Alegerea a fost justificată prin invocarea, pentru prima oară, a legii salice, care excludea transmiterea drepturilor dinastice pe linie maternă.

![Războiul de 100 de Ani](https://istoria.ro/wp-content/uploads/2026/06/ce-a-fost-razboiul-de-100-de-ani-si-cum-a-schimbat-franta-si-img2.webp)

*Imagine: Blaue Max, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons*

Eduard al III-lea l-a recunoscut, pentru un timp, pe Filip drept rege al Franței și i-a depus omagiul ca duce al Aquitaniei. Dar consensul asupra statutului său în Aquitania nu a fost atins. În 1337, Filip a declarat din nou ducatul confiscat, sub pretextul unor acte de rebeliune ale lui Eduard. Acesta a fost începutul războiului.

Pe fundal stăteau și interese economice foarte concrete. Aquitania acoperea o mare parte din accesul Franței la Atlantic, iar porturi precum Bordeaux aduceau venituri fiscale mari din comerțul cu vin și pește. Bretania conta și ea. La fel Flandra, ale cărei manufacturi de postav depindeau de lâna engleză. Conflictul viza controlul asupra coastei, taxelor, rutelor comerciale și asupra puterii.

## Surprinderea Europei

Prima mare fază a războiului, între 1337 și 1360, a fost dominată de Anglia. Eduard al III-lea și aliații săi au repurtat succese care au răsturnat calculele inițiale. În iunie 1340, flota engleză a distrus aproape complet flota franceză la Sluis. Controlul Canalului Mânecii a devenit un avantaj strategic esențial pentru englezi.

![Războiul de 100 de Ani](https://istoria.ro/wp-content/uploads/2026/06/ce-a-fost-razboiul-de-100-de-ani-si-cum-a-schimbat-franta-si-img3.webp)

*Imagine: autor necunoscut, Public domain, via Wikimedia Commons*

Apoi a venit campania din 1346. Eduard a debarcat în Normandia, a cucerit Caen într-o singură zi și a înaintat spre nord, jefuind în drum. A traversat râuri greu de trecut, a evitat încercuirea și, în cele din urmă, și-a așezat trupele pentru luptă la Crécy. Bătălia din 1346 a fost un dezastru pentru francezi. Victoria engleză i-a uimit pe contemporani și i-a umplut de orgoliu pe învingători.

Eduard a înaintat apoi spre Calais și a asediat cetatea. În 1347, englezii au pus stăpânire pe acest oraș-cheie de pe Canalul Mânecii. Le asigura dominația asupra mării dintre cele două regate și o bază sigură în nordul Franței. L-au păstrat două sute de ani. Sursele românești subliniază și că, de-a lungul timpului, au expulzat aproape toți băștinașii și i-au înlocuit cu englezi.

Între 1346 și 1351, operațiunile militare au fost reduse de ciumă. Moartea Neagră a lovit și Anglia. În 1349, apoi din nou în anul următor, epidemia a redus populația regatului de la 4 milioane la circa 2 milioane și jumătate. Războiul, care părea să aducă bani și libertăți noi pentru orașe și indivizi, a fost astfel traversat de o criză care a schimbat societatea în mod fundamental. În mediul rural englez s-au dezvoltat rapid două categorii: fermierii semiproprietari și muncitorii agricoli scăpați de șerbie. Seniorii și parlamentele vor încerca multă vreme să lege din nou de pământ mâna de lucru, dar fără succes.

![Războiul de 100 de Ani](https://istoria.ro/wp-content/uploads/2026/06/ce-a-fost-razboiul-de-100-de-ani-si-cum-a-schimbat-franta-si-img4.jpg)

*Imagine: Patrimoine7vallees, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons*

În 1356, scena s-a repetat la Poitiers. Fiul lui Eduard al III-lea, Prințul Negru, s-a aflat într-o poziție asemănătoare celei de la Crécy. Regele Franței, Ioan al II-lea, a respins încercările de negociere și a atacat. Bătălia a urmat un curs apropiat de cea de la Crécy, iar la final floarea cavaleriei franceze fusese doborâtă, iar regele însuși căzuse prizonier. A fost unul dintre cele mai grele șocuri politice suferite de Franța în acest război.

Cu Ioan al II-lea captiv, fiul său a preluat regența. Haosul s-a adâncit. În 1360, Tratatul de la Bretigny a consfințit marele triumf englez. Regele Angliei primea o treime din teritoriul Franței și renunța la pretenția asupra tronului Franței. Pacea părea amplă. Dar a fost scurtă și, în esență, ineficace. Ea nu rezolva problema suveranității asupra provinciilor care nu mai voiau să fie engleze.

> „Ne supunem englezilor cu vorba: dar cu inima niciodată”.

Această propoziție atribuită notabilităților din La Rochelle spune mult despre limitele victoriei engleze. O cucerire juridică și militară nu însemna și o loialitate reală.

## Franța învață să nu mai joace după regulile englezilor

După 1360, războiul a intrat într-o altă logică. Carol al V-lea, succesorul lui Ioan al II-lea, s-a dovedit mai bine pregătit. Când conflictul a reizbucnit în 1369, el avea generali precum Du Guesclin și Clisson, care fortificaseră puncte de rezistență și adoptaseră o strategie răbdătoare: evitarea marilor bătălii, epuizarea inamicului, recucerirea treptată a terenului.

Tactica a funcționat. Fără victorii spectaculoase de tip Crécy sau Poitiers, francezii au recuperat majoritatea teritoriilor cedate la Bretigny. Forțele Angliei se dovedeau insuficiente pentru ocuparea durabilă a unui spațiu continental atât de vast. O sursă rezumă limpede această limită: Anglia „nu era destul de puternică, nici în oameni, nici în bani, ca să ocupe în permanență primul loc în Europa”.

Mai grav pentru englezi, ei nu mai erau stăpânii mării. Alianța dintre regele Castiliei și regele Franței a schimbat raportul naval. O flotă engleză a fost nimicită la La Rochelle, iar navele franceze pătrundeau pe Tamisa, devastau orașe de coastă și incendiau sate de pescari. Pentru o putere insulară, aceasta era o lovitură profundă. Invulnerabilitatea ei dispărea.

Domnia lui Eduard al III-lea s-a încheiat în 1377. Prințul Negru murise cu un an înainte, iar tronul a fost moștenit de Richard al II-lea, un copil de 10 ani. Curând, Anglia avea să se confrunte cu o revoltă a țăranilor și cu alte probleme serioase. Franța, la rândul ei, nu a putut exploata pe deplin slăbiciunea rivalului. Carol al VI-lea a venit la putere la 12 ani și a înnebunit în tinerețe. În mare parte din lunga sa domnie, Franța a fost controlată de rude regale care au prădat veniturile coroanei și s-au certat între ele.

Astfel, după anii marilor lovituri, războiul a încetinit. Impozitele mari, distrugerile și crizele interne apăsau ambele regate. Pacea și armistițiile nu au însemnat împăcare, ci doar răgaz.

## Henric al V-lea și iluzia unei victorii finale

În 1413, în fruntea Angliei a venit un rege tânăr, ambițios și războinic: Henric al V-lea. El a știut să profite de slăbiciunile Franței, măcinată de boala lui Carol al VI-lea și de luptele dintre facțiuni. În 1415, Henric a trecut Canalul și a început asedierea portului Harfleur. Operațiunea a fost grea, iar după cucerire a pornit spre Calais.

Pe drum, s-a trezit în fața unei mari armate franceze. Fără compromis, a fost silit să lupte la Azincourt, la 25 octombrie 1415. Deși exemplele de la Crécy și Poitiers existau deja, armata franceză a atacat de-a lungul unui front îngust, sub o ploaie de săgeți, și nu a reușit să străpungă apărarea englezilor. Victoria nu a adus direct cucerirea Franței, dar i-a conferit lui Henric un prestigiu enorm. Francezii au evitat de atunci să-l mai întâlnească în bătălie deschisă, iar el a putut petrece doi ani asediind și cucerind orașe din Normandia.

În același timp, ducele de Burgundia a renunțat la neutralitate și s-a aliat cu englezii. Aliații au ajuns să controleze regele Franței și regiunea de la nord de Loara. Prin Tratatul de la Troyes, din 1420, s-a hotărât căsătoria lui Henric al V-lea cu Caterina, fiica lui Carol al VI-lea, iar Henric urma să devină rege al Franței după moartea socrului său. Singura opoziție serioasă a rămas la sud de Loara, în jurul fiului lui Carol al VI-lea, Delfinul, respins de adversari și considerat bastard.

Pentru o clipă, părea că vechiul vis englezesc se împlinește. Dar tocmai atunci totul s-a complicat. Henric al V-lea a murit subit. La câteva luni, a murit și Carol al VI-lea. Franța se trezea cu doi rivali la tron: fiul de un an al lui Henric și fostul Delfin, devenit Carol al VII-lea. Victoria engleză, atât de aproape, rămânea fără omul care o ținuse împreună.

## Întoarcerea Franței

În primii ani de după 1422, poziția englezilor nu era încă prăbușită. Dar francezii nu făceau progrese mari. Schimbarea a venit odată cu apariția Ioanei d'Arc. În 1428, englezii asediaseră Orléansul. Orașul era împins spre foamete și capitulare. În aprilie 1429, Ioana a ajuns în acest punct critic și, într-un interval foarte scurt, situația s-a schimbat. Moralul a crescut, francezii au atacat pozițiile engleze, iar asediul a fost ridicat.

Valul s-a propagat repede. Francezii au recucerit puncte de pe Loara, iar la Patay cavaleria franceză a lovit decisiv o formație de arcași englezi, apoi a măturat armata aflată în retragere. Drumul spre Reims s-a deschis, iar la 16 iulie 1429 Delfinul a fost încoronat acolo ca Carol al VII-lea. Într-un război început și întreținut de argumente dinastice, această încoronare avea o forță politică și simbolică enormă.

Ioana d'Arc a fost însă capturată în 1430 de burgunzi, predată englezilor și judecată sub acuzația de vrăjitorie. Condamnarea ei urmărea și compromiterea lui Carol al VII-lea. Dar efectul strategic nu a mai fost cel dorit de englezi. Războiul intrase într-o nouă etapă.

În 1435, Ca

Reper cronologic

### Pe scurt, în timp

- 1337Începutul Războiului de 100 de Ani, după confiscarea Aquitaniei de către Filip al VI-lea
- 1340Bătălia de la Sluis; englezii obțin controlul asupra Canalului Mânecii
- 1346Bătălia de la Crécy, mare victorie engleză
- 1347Calais este cucerit de englezi
- 1356Bătălia de la Poitiers; regele francez Ioan al II-lea este luat prizonier
- 1360Tratatul de la Bretigny încheie prima mare fază a războiului
- 1369Războiul reizbucnește, iar francezii trec treptat în ofensivă
- 1377Moare Eduard al III-lea; tronul Angliei revine lui Richard al II-lea
- 1415Henric al V-lea invadează Franța și câștigă bătălia de la Azincourt
- 1420Tratatul de la Troyes îl desemnează pe Henric al V-lea moștenitor al tronului Franței
- 1422Mor Henric al V-lea și Carol al VI-lea; apar doi rivali la tronul Franței
- 1429Ridicarea asediului Orléansului și încoronarea lui Carol al VII-lea la Reims
- 1435Carol al VII-lea și ducele de Burgundia se împacă
- 1450Victoria franceză de la Formigny
- 1453Bătălia de la Castillon pune capăt Războiului de 100 de Ani

Surse

### Pe ce se sprijină acest dosar

- [ro.wikipedia.org](https://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83zboiul_de_100_de_Ani)
- [en.wikipedia.org](https://en.wikipedia.org/wiki/Hundred_Years%27_War)
- [adevarul.ro](http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/razboiul_de_o_suta_de_ani-Franta-Anglia-Tratat_de_la_Edinburgh_0_638336553.html)
- [historia.ro](http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ce-au-luptat-englezii-razboiul-100-ani)
- [catalogo.bne.es](http://catalogo.bne.es/uhtbin/authoritybrowse.cgi?action=display&authority_id=XX529053)
- [catalogue.bnf.fr](https://catalogue.bnf.fr/ark:/12148/cb11938577c)

Dosar întocmit pe baza surselor de mai sus, între care articole din Wikipedia, disponibile sub licență Creative Commons Attribution-ShareAlike.

Imagine: Louis Le Breton, Public domain, via Wikimedia Commons.