# Cum a ajuns Nicolae Grigorescu unul dintre fondatorii picturii române moderne > Drumul lui Nicolae Grigorescu a pornit din atelierul unui iconar, a trecut prin mănăstiri, Paris, Barbizon și câmpurile de luptă ale Războiului de Independență. La capătul lui, pictura românească î... Publicat: 27 octombrie 2026, 08:05 · Autor: Redacția Istoria · Categorie: [Epoca Modernă](https://istoria.ro/articole/epoca-moderna/index.html.md) · Pagina web: https://istoria.ro/cum-a-ajuns-nicolae-grigorescu-unul-dintre-fondatorii/ · Publicație: Istoria ![(Agen) Portrait de jeune paysanne, 1896 Nicolae Grigorescu Musée des Beaux Arts d'Agen](https://istoria.ro/wp-content/uploads/2026/10/cum-a-ajuns-nicolae-grigorescu-unul-dintre-fondatorii-761x1024.webp) La 21 iulie 1907, în atelierul din Câmpina, pe șevalet se afla încă Întoarcerea de la bâlci. Tabloul rămăsese neterminat. Ultima imagine asupra căreia lucrase Nicolae Grigorescu ducea spre lumea drumurilor de țară, a carelor cu boi și a oamenilor simpli, lumea căreia îi consacrase o mare parte din maturitatea sa artistică. În urma lui rămânea însă un drum mult mai lung. Începuse cu iconițe vândute prin târguri, continuase în bisericile de la Zamfira și Agapia, apoi în muzeele Parisului și în fața naturii de la Barbizon. Ajunsese până la Grivița și Rahova, unde pictorul privise războiul de aproape. Din toate aceste treceri s-a format artistul considerat unul dintre fondatorii picturii române moderne. ## Copilul care a trebuit să țină casa Nicolae Grigorescu s-a născut la 15 mai 1838, în satul Pitaru din Țara Românească, al șaselea dintre cei șapte copii ai lui Ion și ai Ruxandrei Grigorescu. Familia își întreținea cu greu copiii. După moartea tatălui, în 1843, Ruxandra s-a mutat cu ei la București. Au locuit mai întâi în grădina lui Filip Lenș din Clopotari, apoi la o rudă din mahalaua Cărămidarilor, ducând o viață simplă. În 1848, la numai zece ani, Nicolae a intrat ca ucenic de iconar în atelierul lui Anton Chladek, unde lucra și fratele său Gheorghe. Chladek era portretist și miniaturist, iar maniera sa delicată, cu un colorit proaspăt și suav, a lăsat urme în icoanele tânărului ucenic. După doi ani, Nicolae a părăsit atelierul și a început să facă acasă iconițe pe care le vindea la târguri. ![Nicolae Grigorescu Fete lucrand la poarta](https://istoria.ro/wp-content/uploads/2026/10/cum-a-ajuns-nicolae-grigorescu-unul-dintre-fondatorii-img1.webp) *Nicolae Grigorescu Fete lucrand la poarta. Imagine: Nicolae Grigorescu, domeniu public, via Wikimedia Commons* Munca nu era doar începutul unei cariere. Era mijlocul prin care își susținea familia. Într-o mărturisire din 1856, se descria drept împovărat de grija unei mame văduve și a unei surori mai mici. Pe piața icoanelor trebuia să concureze cu zugravi mai vârstnici, care aveau experiență și pricepere comercială. Totuși, în 1853, la Băicoi, numele lui apărea înaintea ajutorului Niță Pârâiescu. Lucrările de acolo, cele mai vechi dintre operele sale datate, arătau deja o experiență neobișnuită pentru vârsta artistului. ## Din biserici spre visul studiilor Între 1852 și 1861, Grigorescu a pictat numeroase icoane și prăznicare. Au urmat lucrările de la Căldărușani, picturile murale de la Baloteasca și Budești, apoi marile ansambluri de la Zamfira și Agapia. La Zamfira a realizat pictura bisericii, scenele iconostasului, opt icoane împărătești, Epitaful și praporul. Din 1858 a lucrat la biserica Mănăstirii Agapia. În aceste opere, Grigorescu a încercat să împace iconografia tradițională cu formulele clasiciste promovate de noile școli de pictură bisericească. A respectat canoanele ortodoxe, dar a trecut modelele prin propriul filtru. A introdus elemente realiste și chipuri văzute în viața de zi cu zi. Pictura sa religioasă a căpătat astfel un caracter mai expresiv și mai uman. Zamfira și Agapia au arătat un artist care își găsise singur soluțiile pentru desen, fizionomii, lumină și culoare. ![Nicolae Grigorescu Sacagiu](https://istoria.ro/wp-content/uploads/2026/10/cum-a-ajuns-nicolae-grigorescu-unul-dintre-fondatorii-img2.webp) *Nicolae Grigorescu Sacagiu. Imagine: Nicolae Grigorescu, domeniu public, via Wikimedia Commons* Grigorescu înțelesese însă că meșteșugul deprins în ateliere nu era suficient. La 5 ianuarie 1856 i-a cerut domnitorului Barbu Dimitrie Știrbei sprijin pentru studii în străinătate și a însoțit cererea cu lucrarea Mihai scăpând stindardul. A primit o gratificație și îndrumarea de a studia limbi străine și pictură la Colegiul Sfântul Sava, nu plecarea dorită. O nouă cerere, adresată în septembrie 1856 caimacamului Alexandru Dimitrie Ghica, arăta limpede că tânărul visa la Academia de pictură din Roma. Nici aceasta nu i-a deschis drumul. În 1857 a intrat într-un concurs pentru o bursă de trei ani în Italia, dar condițiile îl favorizau pe Constantin I. Stăncescu, absolvent de studii secundare și elev al lui Gheorghe Tattarescu. Stăncescu a câștigat. ## Agapia deschide drumul spre Paris Cotitura a venit nu dintr-un concurs, ci din ceea ce Grigorescu picta. La Agapia, lucrările sale au fost văzute de Mihail Kogălniceanu. Impresionat de calitatea lor, politicianul a hotărât ca artistul să primească o bursă în străinătate, fără un nou concurs și fără obligația unei diplome de studii secundare. O evaluare din 1860 numea pictura de la Agapia un monument unic în arta picturii din Moldova. ![Nicolae Grigorescu, 1907](https://istoria.ro/wp-content/uploads/2026/10/cum-a-ajuns-nicolae-grigorescu-unul-dintre-fondatorii-img3.webp) *Nicolae Grigorescu, 1907. Imagine: autor necunoscut, domeniu public, via Wikimedia Commons* Din 20 septembrie 1861, Grigorescu putea cere o subvenție anuală pentru studii la Paris. În toamna aceluiași an a plecat din Galați cu vaporul, a urmat cursul Dunării până la Viena și apoi a ajuns în capitala Franței. Bursa fusese acordată pentru cinci ani, iar prin intervenția lui Kogălniceanu cuantumul ei a fost stabilit la 260 de galbeni în bugetul Moldovei pentru 1862. Detaliile pregătirii sale pariziene au rămas controversate. A fost asociat cu atelierul lui Sébastien Cornu, iar înscrierea sa la École nationale supérieure des beaux-arts a fost acceptată de unii biografi și contestată de alții. Sigur este că a frecventat Cabinetul de stampe al Bibliotecii Naționale din Paris, a copiat opere ale vechilor maeștri și a vizitat Muzeul Luvru și expozițiile oficiale. În această perioadă a lucrat și asupra unor teme istorice și românești. A realizat două lucrări intitulate Dragoș și zimbrul, o compoziție dedicată Unirii Principatelor și studii pentru o horă. Dar ritmul marilor compoziții istorice nu i se potrivea pe deplin. Atracția decisivă venea din altă parte. ## La Barbizon, natura intră în centrul tabloului Barbizon era un sat cunoscut prin artiștii atrași de pădurea Fontainebleau și de pictura făcută în fața naturii. Jean-François Millet, Théodore Rousseau, Jean-Baptiste Camille Corot, Gustave Courbet și Charles-François Daubigny se numărau printre numele legate de această lume artistică. Nu exista o școală în sensul obișnuit, ci un grup eterogen de pictori, uniți de interesul pentru peisaj și realitatea cotidiană. Aici, peisajul înceta să mai fie simplul fundal al unei scene. Devenea subiectul principal. Omul pictat în mijlocul lui nu mai trebuia să fie erou de legendă, personaj istoric sau divinitate, ci putea aparține vieții obișnuite. Pentru Grigorescu, format ca zugrav de biserici și obișnuit să trateze peisajul ca parte a unei compoziții, schimbarea a fost esențială. A părăsit atelierul lui Cornu și s-a îndreptat spre o artă în care natura ocupa locul central. A urmat realismul și, mai târziu, impresionismul, căutând expresia directă și pictura în aer liber. Lucrări precum Toamna la Fontainebleau, Intrarea în pădurea Fontainebleau, Apus de soare la Barbizon, Peisaj cu turmă de oi și Interior de curte păstrează această etapă a formării sale. Recunoașterea publică a început să se contureze. La Expoziția Universală de la Paris din 1867 a participat cu șapte lucrări, iar la Salonul parizian din 1868 a expus Tânără țigancă. Bursa nu i-a oferit însă siguranță. Plățile întârziau, iar în 1866 cererea de prelungire a studiilor a fost respinsă inițial. Ulterior, sprijinul a fost prelungit pentru studii în Italia și condiționat de trimiterea unor copii după mari maeștri. Grigorescu a ales să rămână în Franța. În primăvara lui 1869, perioada bursei s-a încheiat. ## Pictorul privește războiul de aproape Din 1870, Grigorescu a participat la Expozițiile artiștilor în viață și la manifestările organizate de Societatea Amicilor Bellelor-Arte. În 1873 și 1874 a călătorit pentru studiu în Italia, la Roma, Napoli și Pompei, apoi în Grecia și la Viena. În 1877, pictura l-a dus într-un loc cu totul diferit de atelier, muzeu sau pădure. A fost convocat să însoțească armata română în Războiul de Independență, alături de Sava Henția, Carol Popp de Szathmári și G.D. Mirea. În calitate de pictor de front, a realizat la Grivița și Rahova desene și schițe direct în timpul luptelor. Aceste însemnări vizuale au devenit temelia unor compoziții de mari dimensiuni. Episodul concentra una dintre trăsăturile esențiale ale artei sale. Grigorescu era un observator atent al realității, interesat de ceea ce vedea nemijlocit. La Barbizon privise schimbările naturii. Pe front a urmărit oamenii și războiul chiar în locurile confruntării. ## Drumul de țară devine moștenire Între 1879 și 1890, Grigorescu a lucrat mai ales în Franța, în atelierul său din Paris și la Vitré, în Bretania. În micul oraș a pictat priveliști, case masive de piatră, ziduri vechi și străzi înguste, dar și interioare modeste, cu țărănci care brodau sau curățau legume lângă ferestre și uși deschise spre grădini. În 1890 s-a stabilit la Câmpina. Motivele rustice au devenit dominante: portrete de țărănci, care cu boi pe drumuri prăfuite și peisaje cu specific românesc. Între 1891 și 1904 și-a prezentat lucrările în mai multe expoziții personale la Ateneul Român. În 1899 a devenit membru de onoare al Academiei Române. Într-un moment decisiv pentru cultura României moderne, Grigorescu a înnoit limbajul picturii. Formația sa păstra experiența frescei și a icoanei, dar trecuse prin realismul și pictura în aer liber descoperite în Franța. Influența lui asupra contemporanilor și asupra generației următoare a fost covârșitoare. Pentru tinerii artiști din primele decenii ale secolului al XX-lea, a devenit un simbol al căutării valorilor spiritualității românești. Tabloul neterminat rămas pe șevalet la Câmpina închidea astfel un cerc. Copilul care pictase iconițe pentru a-și întreține familia ajunsese să dea drumului de țară, peisajului și omului obișnuit un loc central într-o pictură românească modernă. Reper cronologic ### Pe scurt, în timp - 1838Nicolae Grigorescu se naște la 15 mai, în satul Pitaru. - 1843După moartea tatălui, familia se mută la București. - 1848Intră ca ucenic de iconar în atelierul lui Anton Chladek. - 1853Semnează lucrări pentru biserica din Băicoi. - 1856Cere sprijin pentru studii în străinătate și începe lucrările de la Zamfira. - 1857Participă fără succes la concursul pentru o bursă de studii în Italia. - 1861Pleacă la Paris cu o bursă obținută prin intervenția lui Mihail Kogălniceanu. - 1867Participă cu șapte lucrări la Expoziția Universală de la Paris. - 1868Expune Tânără țigancă la Salonul parizian. - 1877-1878Însoțește armata română ca pictor de front în Războiul de Independență. - 1879-1890Lucrează mai ales în Franța, la Vitré și în atelierul său din Paris. - 1890Se stabilește la Câmpina și se dedică preponderent subiectelor rustice. - 1899Devine membru de onoare al Academiei Române. - 1907Moare la 21 iulie, la Câmpina, lăsând neterminată Întoarcerea de la bâlci. Surse ### Pe ce se sprijină acest dosar - [ro.wikipedia.org](https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Grigorescu) - [en.wikipedia.org](https://en.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Grigorescu) - [rkd.nl](https://rkd.nl/artists/33838) - [snaccooperative.org](https://snaccooperative.org/ark:/99166/w6md3ktg) - [doi.org](https://doi.org/10.1093/benz/9780199773787.article.B00079112) - [brockhaus.de](https://brockhaus.de/ecs/enzy/article/grigorescu-nicolae-ion) Dosar întocmit pe baza surselor de mai sus, între care articole din Wikipedia, disponibile sub licență Creative Commons Attribution-ShareAlike. (Agen) Portrait de jeune paysanne, 1896 Nicolae Grigorescu Musée des Beaux Arts d'Agen. Imagine: Didier Descouens, domeniu public, via Wikimedia Commons.