# Cum a ajuns Corneliu Coposu liderul opoziției > Format lângă Iuliu Maniu, întemnițat și urmărit de regimul comunist, Corneliu Coposu a refăcut PNȚCD și a unit opoziția în Convenția Democrată Română. Publicat: 10 noiembrie 2026, 13:07 · Autor: Redacția Istoria · Categorie: [Contemporan](https://istoria.ro/articole/contemporan/index.html.md) · Pagina web: https://istoria.ro/cum-a-ajuns-corneliu-coposu-liderul-opozitiei/ · Publicație: Istoria ![1C Bulevardul Corneliu Coposu, Bucharest (01)](https://istoria.ro/wp-content/uploads/2026/11/cum-a-ajuns-corneliu-coposu-liderul-opozitiei-746x1024.webp) În aprilie 1964, după 17 ani de detenție și domiciliu obligatoriu, Corneliu Coposu a primit o ofertă de la Gheorghe Gheorghiu-Dej. Liderul comunist, pe care îl cunoștea din perioada interbelică, s-a scuzat pentru închisorile politice și i-a propus un post de juristconsult al Consiliului de Stat, plătit cu 4.800 de lei pe lună. Un inginer câștiga atunci aproximativ 800 de lei. Exista însă o condiție: Coposu trebuia să semneze o declarație. A refuzat fără să se uite la ea. Când Dej i-a propus reabilitarea sa și a lui Iuliu Maniu, răspunsul a venit fără echivoc: > „Maniu ar fi mai indicat să-i reabiliteze pe comuniști.” În acest refuz se întâlneau toate etapele vieții sale: educația politică primită lângă Maniu, confruntarea cu dictaturile, fidelitatea față de Partidul Național Țărănesc și anii de închisoare. După căderea comunismului, aceeași continuitate avea să îl transforme în principala voce a opoziției față de Frontul Salvării Naționale. ## Din Bobota, în umbra lui Maniu Corneliu Coposu s-a născut la 20 mai 1914, în Bobota, comitatul Sălaj, pe atunci parte a Austro-Ungariei. Provenea dintr-o familie greco-catolică legată de viața politică românească din Transilvania. Tatăl său, Valentin Coposu, era preot, doctor în teologie, specialist în limba aramaică, prieten și colaborator al lui Iuliu Maniu. La 1 decembrie 1918, acesta a reprezentat cercul Șimleu Silvaniei la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. ![Bustul Corneliu Coposu Bucuresti](https://istoria.ro/wp-content/uploads/2026/11/cum-a-ajuns-corneliu-coposu-liderul-opozitiei-img1.webp) *Bustul Corneliu Coposu Bucuresti. Imagine: Miehs, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons* Și celelalte ramuri ale familiei duceau spre lumea preoților și a Partidului Național Român. Bunicul patern, Grigore Coposu, fusese apropiat de Gheorghe Pop de Băsești și fusese bătut de autoritățile maghiare în timpul alegerilor violente din 1906. Prin familia mamei, Coposu era înrudit cu Alexandru Vaida-Voievod. A început școala confesională română unită din Bobota la 15 septembrie 1919, când avea cinci ani. A urmat apoi Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, iar la numai 16 ani a intrat la Facultatea de Drept și Științe de Stat a Universității din Cluj. A absolvit în 1934 și și-a obținut doctoratul după trei ani. În perioada studenției a fost și campion de haltere al Clubului Sportiv Universitar. Politica a intrat devreme în viața lui. În 1933 a înființat filiala clujeană a PNȚ, iar în 1935 a devenit președintele Uniunii Studenților Democrați din Universitatea Cluj și al Tineretului Național Țărănesc. În paralel, a lucrat ca ziarist. Între 1935 și 1940 a scris la cotidianul țărănist „România Nouă”, condus de Zaharia Boilă, și a colaborat cu alte publicații. ![1B Bulevardul Corneliu Coposu, Bucharest (01)](https://istoria.ro/wp-content/uploads/2026/11/cum-a-ajuns-corneliu-coposu-liderul-opozitiei-img2.webp) *1B Bulevardul Corneliu Coposu, Bucharest (01). Imagine: Neoclassicism Enthusiast, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons* Legătura decisivă a fost însă cea cu Iuliu Maniu. Familiile lor se cunoșteau, iar Bobota se afla la 13-14 kilometri de Bădăcin, comuna lui Maniu. Coposu spunea că Maniu l-a luat șef de cabinet încă din 1930. A devenit apoi director de cabinet și, între 1937 și arestarea sa, secretarul politic al liderului țărănist. Se definea drept „umbra lui”, omul care nu lipsea de la activitățile sale și care îi fusese cel mai apropiat timp de zece ani. ## Politica în vremea dictaturilor Apropierea de Maniu l-a așezat în mijlocul marilor confruntări politice ale epocii. Coposu a urmărit negocierile cu regele Carol al II-lea, pactele încheiate de PNȚ cu alte forțe de opoziție și încercările de limitare a dictaturii regale. A notat întâlnirile și criticile lui Maniu, transformând experiența de cabinet într-o arhivă personală a politicii românești. În 1937, în contextul procesului Skoda, a fost acuzat că deținea documente despre implicarea lui Maniu în dosar și a primit o condamnare de trei luni și o zi. Detenția s-a desfășurat în condiții speciale: avea așternut personal, primea mâncare de la restaurant, era servit de un chelner, iar ușa celulei nu era încuiată. Acolo a cunoscut-o pe Ana Pauker, pe care a descris-o ulterior drept inteligentă, instruită și capabilă să își susțină argumentele cu pricepere. ![1A Bulevardul Corneliu Coposu, Bucharest (01)](https://istoria.ro/wp-content/uploads/2026/11/cum-a-ajuns-corneliu-coposu-liderul-opozitiei-img3.webp) *1A Bulevardul Corneliu Coposu, Bucharest (01). Imagine: Neoclassicism Enthusiast, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons* După cedarea Ardealului de Nord-Vest către Ungaria, în 1940, Coposu s-a refugiat la București. A continuat să lucreze alături de Maniu, aflat în fruntea opoziției clandestine față de regimul mareșalului Ion Antonescu. Grupul păstra legături între politicienii români care negociau ieșirea țării din alianța cu puterile Axei și trecerea de partea Aliaților. Pericolul era direct. După ridicarea lui Virgil Madgearu de către legionari, soția acestuia l-a anunțat pe Maniu. Coposu și liderul PNȚ au mers la locuința lui Madgearu, apoi Coposu a fost trimis la Ministerul de Interne și la Horia Sima pentru a afla ce se întâmplase. Seara, în jurul orei 18, a venit înștiințarea oficială a asasinării. Maniu și Coposu s-au deplasat la locul unde fusese găsit trupul lui Madgearu, purtând urme de violență și tortură. Coposu a consemnat și rolul central al lui Maniu în pregătirea actului de la 23 august 1944. Înlăturarea lui Antonescu și ieșirea României din alianța cu Germania lui Hitler au implicat partide politice, diplomați, militari și Casa Regală. Maniu l-a convins pe regele Mihai I să participe, conferind astfel legitimitate politică acțiunii. După război, Coposu a apărat constant interpretarea lui Maniu asupra acelor decizii. În 1945, Coposu a devenit președintele filialei PNȚ Sălaj și apoi secretar general adjunct al partidului. Experiența acumulată în timpul dictaturii lui Carol al II-lea și al regimului Antonescu îl învățase cum putea funcționa un partid în condiții de cvasiilegalitate. Curând, această lecție avea să fie pusă la încercare de un regim mult mai dur. ## Șaptesprezece ani între închisori și domiciliu obligatoriu După 1945, comuniștii au început mai întâi un război propagandistic împotriva lui Coposu. Silviu Brucan, pe atunci redactor-șef adjunct la „Scînteia”, a cerut condamnarea lui la moarte în fața Tribunalului Militar. La 14 iulie 1947, în urma înscenării de la Tămădău, Coposu a fost arestat împreună cu întreaga conducere a PNȚ. Partidul a fost interzis. A rămas până în 1956 în arest preventiv, fără să fie judecat. Atunci i-a fost înscenat un proces pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare” și „crimă contra reformelor sociale”. Sentința a fost muncă silnică pe viață. Au urmat transferuri repetate prin aresturi, penitenciare, lagăre și colonii de muncă: Malmaison, Pitești, Văcărești, Craiova, Jilava, Bragadiru, Capu Midia, Ocnele Mari, Poarta Albă, Sighet, Gherla, Aiud și Râmnicu Sărat. La Râmnicu Sărat a fost ținut până în 1962 într-un regim sever de izolare. Cântărea 114 kilograme la arestare și 51 la eliberarea din închisoare. La 9 iulie 1962 a fost scos din penitenciar, dar nu a devenit liber. A primit încă 24 de luni de domiciliu obligatoriu în comuna Rubla, județul Brăila, împreună cu Ion Diaconescu, Ion Huiu și Virgil Solomon. Abia în aprilie 1964 s-a încheiat perioada de detenție și domiciliu forțat, după 17 ani. În același timp, soția sa, Arlette Coposu, fusese condamnată la 20 de ani de muncă silnică, degradare civică, confiscarea averii și plata cheltuielilor de judecată, pentru complicitate la crimă de înaltă trădare. După eliberare, a murit la 27 decembrie 1965 de cancer diseminat. Coposu, absolvent de drept și fost ziarist, a putut lucra după eliberare doar ca muncitor necalificat, într-un atelier de tâmplărie mecanică al Întreprinderii de Construcții-Montaj București. Refuzul ofertei lui Gheorghiu-Dej nu a pus capăt presiunii. Între 1946 și 1989 a fost urmărit permanent de Securitate. Dosarul său de urmărire a ajuns la 38 de volume, cu aproximativ 17.000-18.000 de file. ## Partidul scos din clandestinitate Coposu a păstrat legătura cu simpatizanții național-țărăniști și a refăcut partidul ca grup clandestin în anii 1980. Din 1987 a informat lideri politici occidentali din familia creștin-democrată și conservatoare că în România comunistă exista un nucleu care își asuma continuitatea PNȚ. Afilierea la Internaționala Creștin-Democrată a fost exprimată și prin noul nume: Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat. La 22 decembrie 1989, Coposu și alți membri ai partidului au emis un manifest prin care anunțau revenirea sa în legalitate. La 8 ianuarie 1990, Tribunalul Municipiului București a autorizat funcționarea PNȚCD, primul partid postcomunist. Coposu i-a fost președinte între 1990 și 1995. Revenirea nu a fost lipsită de violență. La 28 ianuarie 1990, în timpul primei mineriade, sediul partidului a fost înconjurat de o mulțime furioasă care îi amenința pe Coposu și pe ceilalți lideri ai opoziției. Premierul Petre Roman a intervenit și a dispus transportarea lui Coposu într-un vehicul blindat la Televiziunea Română. Declarația care i-a fost înregistrată acolo nu a mai fost difuzată, iar o copie nu a fost găsită ulterior în arhive. Coposu a răspuns presiunii prin organizare politică. Sub deviza „Nu putem reuși decît împreună”, a adunat partide de opoziție și asociații civice într-o coaliție care urmărea schimbarea democratică a puterii deținute de Ion Iliescu și Frontul Salvării Naționale. La 26 noiembrie 1991 s-a format Convenția Democratică, devenită ulterior Convenția Democrată Română. Reunea paisprezece partide și organizații civice, iar Coposu a fost primul ei președinte. În 1992 a fost ales senator de București. În același an, desemnarea candidatului prezidențial al Convenției s-a făcut prin votul a 67 de mari electori. Coposu a prezentat procedura drept expresia unor reguli democratice autentice și a susținut obiectivul declarat al coaliției: înlăturarea comunismului din viața politică românească. ## O victorie venită după moarte În mai 1995, Franța l-a numit Ofițer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincție acordată de Republica Franceză cetățenilor străini. Ceremonia de înmânare a avut loc la 6 octombrie, la Casa Oamenilor de Știință din București. În același an, Corneliu Coposu a devenit cetățean de onoare al Oradiei. A murit la București, la 11 noiembrie 1995, în timp ce era tratat pentru cancer pulmonar. Nu a avut funeralii naționale, însă la înmormântare au venit oameni din întreaga țară. A fost înhumat în Cimitirul Bellu Catolic. Valul de simpatie provocat de moartea sa s-a îndreptat către forțele politice anticomuniste și a contribuit la victoria Convenției Democrate în alegerile generale din 1996. Tot în 1996, în Piața Revoluției din București a fost dezvelit bustul său, realizat de Mihai Buculei. Monumentul a fost așezat față în față cu cel al lui Iuliu Maniu, mentorul alături de care Coposu își începuse drumul politic și ale cărui idealuri le dusese mai departe. Reper cronologic ### Pe scurt, în timp - 1914La 20 mai se naște Corneliu Coposu în Bobota, comitatul Sălaj. - 1930Începe studiile la Universitatea din Cluj și devine șef de cabinet al lui Iuliu Maniu. - 1933Înființează filiala Cluj a Partidului Național Țărănesc. - 1934Absolvă Facultatea de Drept și Științe de Stat. - 1935Începe activitatea la „România Nouă” și conduce organizații studențești și național-țărăniste. - 1937Devine secretarul politic al lui Iuliu Maniu și execută o pedeapsă de trei luni și o zi. - 1940După cedarea Ardealului de Nord-Vest, se refugiază la București. - 1944Participă alături de Iuliu Maniu la pregătirea actului de la 23 august. - 1945Devine președintele PNȚ Sălaj și apoi secretar general adjunct al partidului. - 1947Este arestat la 14 iulie, după înscenarea de la Tămădău. - 1956Este condamnat la muncă silnică pe viață într-un proces înscenat. - 1962Este scos din închisoare și trimis pentru 24 de luni în domiciliu obligatoriu la Rubla. - 1964Este pus în libertate după 17 ani de detenție și domiciliu obligatoriu. - 1987Informează lideri occidentali despre nucleul clandestin care continua tradiția PNȚ. - 1989Anunță revenirea partidului în legalitate sub numele PNȚCD. - 1990PNȚCD este autorizat, iar Coposu devine primul său președinte. - 1991Se formează Convenția Democratică, condusă inițial de Corneliu Coposu. - 1992Este ales senator de București. - 1995Primește Legiunea de Onoare și moare la București, la 11 noiembrie. - 1996Convenția Democrată câștigă alegerile generale, iar bustul lui Coposu este dezvelit în Piața Revoluției. Surse ### Pe ce se sprijină acest dosar - [ro.wikipedia.org](https://ro.wikipedia.org/wiki/Corneliu_Coposu) - [en.wikipedia.org](https://en.wikipedia.org/wiki/Corneliu_Coposu) - [brockhaus.de](https://brockhaus.de/ecs/enzy/article/coposu-corneliu) - [d-nb.info](https://d-nb.info/gnd/120673592) - [catalogue.bnf.fr](https://catalogue.bnf.fr/ark:/12148/cb15081354h) - [natgeo.ro](https://www.natgeo.ro/articole/romania/istorie-ro/36479-corneliu-coposu-date-cheie-din-viata-seniorului) Dosar întocmit pe baza surselor de mai sus, între care articole din Wikipedia, disponibile sub licență Creative Commons Attribution-ShareAlike. 1C Bulevardul Corneliu Coposu, Bucharest (01). Imagine: Neoclassicism Enthusiast, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons.