# Craniul de la Florisbad este plasat la circa 200.000 de ani prin noi datări ale straturilor

> Craniul parțial de Homo sapiens de la Florisbad, în Africa de Sud, intră într-un interval cronologic mai strâns după noi datări ale straturilor în care a fost

Publicat: 4 noiembrie 2026, 01:31 · Actualizat: 4 noiembrie 2026, 01:31 · Autor: Andrei Dobrescu · Categorie: [Descoperiri](https://istoria.ro/articole/descoperiri/index.html.md) · Pagina web: https://istoria.ro/craniul-de-la-florisbad-este-plasat-la-circa-200-000-de-ani-prin-noi/ · Publicație: Istoria

![Straturi sedimentare](https://istoria.ro/wp-content/uploads/2026/11/florisbad-1024x683.jpg)

Craniul parțial de Homo sapiens de la Florisbad, în Africa de Sud, intră într-un interval cronologic mai strâns după noi datări ale straturilor în care a fost găsit. Resturile umane din izvorul care a tăiat straturile mai vechi și a fost apoi sigilat de un strat mai nou se plasează acum între vârsta Unității N și cea a Unității M, cu o vârstă în jur de 200.000 de ani. Apariția acestor oameni este asociată, în materialul de context al studiului, cu schimbări tehnologice și culturale răspândite care caracterizează Middle Stone Age, MSA.

O echipă internațională, incluzând cercetători de la Universitatea Kiel, Universitatea din Tübingen, Muzeul Național Bloemfontein și Universitatea Free State, a analizat sedimente din siturile Florisbad și Lombard’s Drift din Africa de Sud. Autorii principali, Michaela Ecker și Michael B. Toffolo, au folosit datarea prin luminescență stimulată optic, OSL, adică măsurarea ultimei expuneri la lumină a boabelor de cuarț din sediment, dar și metodele IRIR și TT-OSL, pentru a stabili vârsta straturilor geologice.

## Secțiunea Dreyer de la Florisbad a primit trei vârste noi pentru straturile-cheie

La Florisbad, în secțiunea Dreyer, cercetătorii au datat trei unități care contează direct pentru poziția fosilei umane. Unitatea O a fost datată la 205 ± 19 ka, Unitatea N la 198 ± 14 ka, iar Unitatea M la 168 ± 14 ka.

Craniul parțial și dintele uman provin dintr-un izvor de nisip alb care a tăiat Unitatea N și a fost sigilat de Unitatea M. Din această relație stratigrafică, adică din ordinea de depunere a straturilor, rezultă că resturile umane sunt mai tinere decât Unitatea N și mai vechi decât Unitatea M.

Datarea mai veche prin ESR, rezonanță electronică de spin, pentru dintele uman din izvor indica 259 ± 35 ka. Noile datări OSL stratigrafice plasează resturile umane între 212 ka și 154 ka, iar autorii notează că acest interval pare mai tânăr decât vârsta ESR, deși cele două se suprapun la 2 σ.

În privința depunerii straturilor care încadrează fosila, Michaela Ecker, Michael B. Toffolo și echipa de cercetare spun: „Luând în considerare vârstele noastre OSL, putem concluziona că Unitățile O până la M au fost depuse într-un interval scurt de timp, acoperind stadiile MIS 7 și 6, și sugerăm o vârstă pentru resturile umane probabil contemporană cu tranziția dintre MIS 7 și 6 și/sau MIS 6”.

## Urmele din ceara plantelor arată un peisaj care nu mai există astăzi

Studiul nu s-a oprit la vârstă. Cercetătorii au analizat și izotopii stabili de carbon și hidrogen din biomarcatori vegetali, n-alcani din ceara plantelor cu lanțuri C27-C33, pentru a reconstrui mediul în care au trăit oamenii de la Florisbad.

Rezultatul principal este apariția unor medii „non-analoge” în Pleistocen. Asta înseamnă combinații de ploi, vegetație și faună care nu se mai întâlnesc împreună în biomurile moderne din Africa de Sud.

Autorii studiului, cercetători, rezumă astfel concluzia centrală: „Împreună, aceste rezultate arată medii non-analoage pentru cea mai mare parte a Pleistocenului, care trebuie să fie rezultatul unei structuri diferite a vegetației și/sau a precipitațiilor față de cea de astăzi”.

Față de biomul actual de pajiște, dominat de ierburi C4 adaptate la ploi de vară, straturile pleistocene de la Florisbad indică o componentă puternică de plante C3, adică arbuști, elemente de fynbos și vegetație karroidă. În interpretarea autorilor, acest amestec trimite spre condiții mai răcoroase și spre o evapotranspirație mai redusă decât astăzi.

În unitățile vechi, semnalul izotopic nu seamănă cu cel al mediilor actuale. Pentru holocen, adică epoca recentă începută după ultima glaciațiune, probele cele mai tinere se apropie de valorile biomului modern de pajiște. Pentru cea mai mare parte a Pleistocenului, însă, valorile ies din acest cadru și indică o altă structură a vegetației și a precipitațiilor.

## Interpretarea leagă datarea nouă de mediile în care au trăit oamenii de la Florisbad

În articol, autorii pun împreună cronologia obținută pentru straturile de la Florisbad și reconstrucția mediului pe baza biomarcatorilor vegetali. Astfel, discuția se concentrează pe vechimea resturilor umane și pe faptul că ele provin din peisaje pleistocene fără echivalent modern local.

Potrivit studiului, resturile umane de la Florisbad se încadrează cronologic între 212 ka și 154 ka, luând în calcul eroarea la 1 σ. Această fereastră derivă din faptul că izvorul de nisip alb care conținea craniul și dintele a tăiat Unitatea N și a fost apoi sigilat de Unitatea M.

Autorii subliniază că intervalul rezultat din noile datări este semnificativ mai tânăr decât datarea ESR de 259 ± 35 ka obținută anterior pentru dintele uman, dar nu complet incompatibil cu aceasta, deoarece estimările se suprapun la 2 σ.

Dincolo de cronologie, studiul insistă că oamenii de la Florisbad au trăit într-un context ecologic diferit de cel actual din interiorul Africii de Sud. Semnalele izotopice și compoziția biomarcatorilor indică pentru cea mai mare parte a Pleistocenului combinații de vegetație și precipitații care nu mai au analog modern local.

În acest cadru, componenta puternică de plante C3, alături de indicii pentru condiții mai răcoroase și evapotranspirație mai redusă, sugerează un peisaj dispărut între timp. Pentru perioadele mai recente, apropierea de valorile biomului actual de pajiște marchează trecerea spre condiții mai asemănătoare cu cele de azi.

Lectura de ansamblu propusă de autori este că noua vârstă pentru fosilele umane și reconstrucția paleoecologică trebuie citite împreună: primii Homo sapiens de la Florisbad au existat într-un interval cuprins între 212 ka și 154 ka și într-un mediu care nu mai există în aceeași formă în regiune.

## Lombard’s Drift fixează un reper mai târziu, la începutul Holocenului

Al doilea sit din studiu, Lombard’s Drift, a fost folosit pentru comparație regională. Aici, datarea OSL pentru proba LBD4 a indicat 11.200 ± 800 de ani, adică începutul Holocenului.

Și la Lombard’s Drift au fost măsurați aceiași biomarcatori vegetali și aceleași proprietăți ale sedimentului. Valorile de aici sunt, în ansamblu, mai apropiate de mediile recente decât cele din Pleistocenul de la Florisbad, ceea ce întărește contrastul dintre peisajele vechi și cele actuale din interiorul Africii de Sud.

Studiul susține astfel două lucruri deodată: că resturile umane de la Florisbad trebuie plasate în jurul a 200.000 de ani și că acești oameni timpurii au trăit în ecosisteme fără echivalent modern local. Din această combinație, autorii deduc că adaptarea biologică și tehnologică a primilor Homo sapiens s-a făcut într-un cadru ecologic care a dispărut între timp.