Cizic, orașul care a stăpânit marea și a pierdut lupta cu cutremurele și războaiele

Pe apele din fața Cizicului s-a jucat, de mai multe ori, soarta unui oraș care trăia din mare și prin mare. Acolo, Alcibiade a zdrobit flota spartană. Tot acolo, secole mai târziu, bizantinii i-au învins pe arabi. Iar între aceste episoade, cetatea a urcat până la rangul de capitală a Misiei, a cunoscut bogăția, a bătut monedă și a devenit vestită pentru frumusețea ei. Puține orașe din lumea veche au strâns laolaltă atâta prestigiu, atâta importanță strategică și, în cele din urmă, atâta fragilitate.

Cizic, sau Kizikos, era un polis antic grec din Misia, pe Propontida, actuala Mare Marmara, în provincia turcă de astăzi Balıkesir. Potrivit sursei engleze, se afla pe partea dinspre uscat a actualei peninsule Kapıdağ, clasica Arctonnesus, un tombolo despre care se spune că fusese inițial o insulă în Marea Marmara și că s-a legat de continent în vremuri istorice, fie prin mijloace artificiale, fie în urma unui cutremur. Poziția aceasta spune aproape totul despre destinul orașului. Cizicul a fost puternic fiindcă stătea unde trebuia. Și a rămas râvnit fiindcă cine controla acel loc controla drumuri, flote și legături vitale.

Întemeierea dintre tradiție și colonizare

Orașul își așeza începuturile între legendă și colonizare greacă. Tradiția spunea că cetatea ar fi fost fondată de Cizic, fiul lui Apollo, venit din Tesalia în compania pelasgilor. Sursa engleză leagă această tradiție de venirea argonauților. Apoi, tot după tradiție, pelasgii au fost alungați de etrusci, iar etruscii de cetățenii Miletului.

Dincolo de tradiție, sursele sunt mai ferme într-un punct: grecii ionieni din Milet au fondat cetatea în 756 î.Hr., iar mai târziu ea a primit numeroase colonii din Milet. Acest dublu început, mitic și istoric, nu era neobișnuit pentru lumea greacă. Dar, în cazul Cizicului, important este altceva: orașul s-a născut de la început ca loc de întâlnire și de înlocuire a stăpânilor, ceea ce avea să rămână o constantă a istoriei sale.

Mult timp, Cizicul a fost rival al Bizanțului. Rivalitatea aceasta nu venea din orgoliu abstract, ci din geografie. În lumea pontică și egeeană, orașele care controlau trecerile și rutele maritime controlau și comerțul, și războiul. Sursa engleză notează limpede că importanța Cizicului a început să crească spre sfârșitul Războiului peloponesiac, când conflictul s-a concentrat pe rutele maritime care legau Grecia de Marea Neagră. În acel moment, Atena și Miletul și-au diminuat importanța, iar Cizicul a început să prospere.

Marea ca avere și câmp de luptă

În timpul Războiului peloponesiac, între 431-404 î.Hr., Cizicul a trecut alternativ sub atenieni și lacedemonieni. Orașul se afla, așadar, exact în zona unde influența se schimba odată cu victoria pe mare. Mai devreme, făcuse parte din Liga de la Delos, în 478 î.Hr. – 477 î.Hr. Faptul nu era unul secundar. Liga de la Delos însemna o rețea de putere maritimă, tribut și alianțe, iar Cizicul era deja suficient de important pentru a fi prins în această arhitectură a hegemoniei ateniene.

Momentul cel mai cunoscut din această epocă a venit în 410 î.Hr. Atunci, în apropierea Cizicului, Alcibiade a obținut o mare victorie asupra flotei spartane, ajutat de Thrasibulos și Theramene. Sursa engleză spune răspicat că flota ateniană a nimicit și distrus complet flota spartană. Nu era doar o bătălie câștigată. Era dovada că cine stăpânea apele din jurul Cizicului putea schimba raportul de forțe al întregului conflict.

Prosperitatea orașului a avut, la rândul ei, o bază foarte concretă. Datorită poziției sale avantajoase, Cizicul a căpătat repede importanță comercială. Sursele engleze adaugă un detaliu grăitor: staterii de aur ai Cizicului au fost o monedă de bază în lumea antică până când au fost înlocuiți de cei ai lui Filip al Macedoniei. Moneda sa caracteristică, cyzicenus, valora 28 de drahme. În sursa română, această forță economică apare mai târziu, în epoca romană, prin existența unui important atelier monetar roman. Împreună, cele două informații arată continuitatea unei vocații: Cizicul nu a fost doar un oraș cu port, ci un loc unde marea se transforma în avere.

Între mari imperii

După pacea lui Antalcidas, în 387 î.Hr., asemenea celorlalte orașe grecești din Asia, Cizicul a fost dat Persiei. În 334 î.Hr., Alexandru cel Mare l-a cucerit de la perși. Sursa engleză notează și tradiția potrivit căreia Alexandru ar fi fost considerat responsabil pentru legarea insulei de continent.

În epoca elenistică, istoria orașului a fost strâns legată de cea a Attalizilor din Pergamon. Sursa română spune pe scurt că a aparținut apoi regatului Pergamonului, înainte de a trece sub dominația romană. Trecerea aceasta a contat enorm. Ea a mutat Cizicul din jocul lumii grecești în ordinea mult mai largă a puterii romane.

Un episod spune bine cât de important era deja orașul pentru Roma. În 74 î.Hr., regele Mithridates al VI-lea al Pontului a asediat Cizicul cu 300.000 de oameni. A fost asediul Cizicului. Orașul a rezistat, iar Lucullus a ridicat asediul. Loialitatea cetății a fost răsplătită de romani prin extinderea teritoriului și alte privilegii. Roma i-a favorizat și i-a recunoscut independența municipală. Sursa engleză adaugă că Cizicul era orașul conducător al Misiei de nord până la Troada.

Există momente în care un oraș își arată adevărata greutate nu când cucerește, ci când rezistă. Asediul din 74 î.Hr. a fost un asemenea moment. Nu este greu de înțeles de ce. O cetate care ține piept unui asediu atât de mare demonstrează nu doar ziduri solide, ci și valoare strategică, resurse și voință politică.

Capitala bogată a Misiei

Sub împăratul Tiberius, Cizicul a intrat în componența Imperiului Roman. A rămas capitala Misiei, iar sursa engleză precizează că mai târziu a fost capitala Hellespontului. Atunci a devenit una dintre marile cetăți ale lumii antice. Sursa română vorbește despre o dezvoltare înfloritoare, despre statutul de putere maritimă importantă și despre faima cetății pentru frumusețea și bogăția sa.

În acest punct, Cizicul pare să atingă forma cea mai deplină a destinului său. Avea poziție strategică, comerț, flotă, bogăție și importanță administrativă. Avea și un important atelier monetar roman. Sursa engleză mai amintește existența la Cizic a unui cult feminin al zeiței Artemis, numit Dolon. Asta sugerează și o viață religioasă proprie, un profil urban care depășea simpla funcție militară sau comercială.

Ruinele pomenite de sursa engleză dau măsura acestui prestigiu. Sunt amintite zidurile datând din secolul al IV-lea, substructurile templului lui Hadrian, ruinele unui apeduct roman și ale unui teatru. Amfiteatrul, tăiat de un pârâu, era unul dintre cele mai mari din lume. Construcția sa a început la mijlocul secolului I și a continuat până la sfârșitul secolului al III-lea. Diametrul era de aproape 500 de picioare, adică 150 de metri. Templul dedicat împăratului Hadrian avea coloane de 21,35 metri înălțime, iar structura este prezentată în sursă drept cel mai mare templu greco-roman construit vreodată. În 1444, treizeci și una dintre imensele coloane încă mai stăteau în picioare.

Aceste detalii nu sunt simple podoabe. Ele arată ce fel de oraș fusese Cizicul în epoca lui de apogeu: o cetate care a putut ridica monumente de scară excepțională și care a lăsat în urmă ruine suficiente pentru a impresiona până târziu.

Războaie, cutremure și retragerea unui oraș

Tot lângă Cizic, în 193, s-a dat prima bătălie de la Cizic, episod al conflictului dintre împăratul roman Septimius Severus și rivalul său, Pescennius Niger. Asta spune că orașul nu ieșise deloc din marile confruntări ale puterii imperiale. Dimpotrivă, locul său continua să atragă armate și decizii de amploare.

Dar loviturile care au schimbat cu adevărat destinul orașului nu au venit numai de la oameni. Sursa română vorbește despre distrugerea parțială a Cizicului de un seism, în 543, după care a urmat un declin și influența sa regională a fost înlocuită de cea a Niceei. Sursa engleză amintește o serie de cutremure începând din 443, ultimul fiind în 1063. O formulare spune aproape totul: orașul pare să fi fost ruinat de această serie de cutremure.

Cu toate acestea, Cizicul nu a dispărut imediat din joc. Prin apropierea sa de Constantinopol, și-a păstrat un rol strategic. În secolul al VII-lea, acest lucru s-a văzut din nou. Sursa română afirmă că în 670 orașul a fost ocupat pentru scurt timp de arabi. Tot ea spune că în 672, în apele din fața orașului, Imperiul Bizantin a obținut o victorie navală asupra arabilor, a doua bătălie de la Cizic. În același registru, sursa română notează și că orașul, ocupat de arabii emirului Pardalas în 668, a servit drept bază navală împotriva capitalei imperiale până în 678. Sursa engleză menționează, la rândul ei, o capturare temporară de către arabi, conduși de Muawiyah I, în 675. Dincolo de aceste variații, imaginea de ansamblu rămâne clară: Cizicul a fost o piesă navală în marea confruntare dintre bizantini și arabi.

Pentru a remedia poate consecințele ocupației, împăratul Iustinian al II-lea a instalat acolo, în 690-681, refugiați ciprioți, potrivit sursei române. Tot sursa română spune că orașul a fost deținut pentru scurtă vreme de uzurpatorul Artabasde, în 743.

Secolele următoare au adus semne de sărăcire și slăbire. Corespondența patriarhului Constantinopolului, Fotie, din 873-875, cu mitropolitul Amphilochio al orașului arată sărăcia bisericii locale, probabil reflectare a unor dificultăți generale. Apoi a venit un nou seism, în 1063, care a provocat pagube importante.

Sursa engleză adaugă încă un indiciu decisiv pentru declinul târziu al așezării. Populația fusese transferată la Artake înainte de secolul al XIII-lea, când peninsula a fost ocupată de cruciați. Cu toate acestea, în 1324, mitropolitul Cizicului era una dintre cele trei sedii din Anatolia care puteau contribui cu un subsidiu anual temporar Patriarhiei Constantinopolului. Așadar, instituția ecleziastică mai supraviețuia și păstra o anumită capacitate, chiar dacă orașul istoric intrase de mult într-o altă etapă.

Un nume care a rămas, un oraș care s-a stins

În 1305, aici s-a dat a treia bătălie de la Cizic, între otomani și mercenari aflați în solda Imperiului Bizantin. Este unul dintre ultimele episoade militare majore menționate de sursa română și spune mult despre noua lume care se forma în jurul vechii cetăți. Cizicul nu mai era centrul prosper de altădată, dar locul continua să fie destul de important încât să dea numele unei bătălii.

După cucerirea de către otomani, sursa engleză spune că orașul a trecut prin vremuri grele. Între 1370 și 1372 și apoi până în 1387, scaunul metropolitan a fost vacant, iar această situație este pusă în legătură cu dificultăți financiare. Mai târziu, în secolul al XIV-lea, mitropolitului de Cizic i-au fost atribuite și alte posesiuni patriarhale din Bitinia și Hellespont, pentru ca mitropolia să poată funcționa.

Ruinele însele au avut o ultimă viață, tăcută și utilitară. Monumentele Cizicului au fost folosite de împăratul bizantin Iustinian drept carieră pentru construirea catedralei sale Sfânta Sofia, iar apoi au fost exploatate și de otomani. Din marele templu al lui Hadrian, ale cărui coloane uriașe încă se vedeau în 1444, elementele au fost luate treptat pentru alte construcții. Este o soartă frecventă în istorie, dar la Cizic capătă o greutate aparte: un oraș care odinioară ridica monumente pentru a-și arăta puterea a ajuns să alimenteze, cu propria piatră, alte centre de putere.

Astăzi, situl Cizicului, aflat pe drumurile Erdek și Bandırma, este protejat de Ministerul Culturii din Turcia și este legat rutier cu orașele Erdek și Panormos. Sursele pomenesc locul ruinelor printre mlaștinile de la Balkiz Serai, cunoscut sub numele de Bal-Kiz, nelocuit, dar cultivat. Ceea ce a rămas poate părea puțin în raport cu gloria de odinioară: ziduri, fundații, ruine de apeduct, teatru, amfiteatru, urmele unui templu uriaș. Dar ele spun încă povestea întreagă.

Cizicul a contat fiindcă a stat într-un punct unde geografia făcea istorie. A crescut când marea i-a adus comerț și putere. A rezistat când imperiile au încercat să-l supună. A înflorit sub Roma până la rangul de mare oraș al lumii antice. Și a căzut încet, lovit de cutremure, schimbări de rute, mutarea centrelor de influență și războaie noi. Istoria lui nu este doar istoria unei cetăți din Misia. Este istoria fragilității tuturor orașelor care par, la un moment dat, de neclintit.