Carnuntum, orașul de la Dunăre unde frontiera romană a devenit putere imperială

În anul 193, într-un punct strategic de pe Dunăre, soldații au făcut un gest care spune aproape totul despre locul numit Carnuntum. L-au proclamat împărat pe Septimius Severus, atunci guvernator al Pannoniei. Nu era un oraș oarecare de margine. Era un loc în care armata, administrația, comerțul și drumul mare al imperiului se întâlneau atât de strâns, încât o decizie luată aici putea schimba soarta Romei.

Carnuntum se află astăzi în Austria, pe drumul principal dintre Viena și Bratislava, în zona „Parcului arheologic Carnuntum”, întins pe teritoriul satelor Petronell-Carnuntum și Bad Deutsch-Altenburg. În Antichitate, a fost mai întâi tabără a armatei romane, apoi sediu legionar, centru al fortificațiilor dunărene, capitală de provincie și oraș mare, cu aproximativ 50.000 de locuitori. Povestea lui este povestea unei frontiere care a fost, în același timp, zid, pod și rampă de lansare pentru ambițiile imperiale.

Numele său apare aproape întotdeauna cu „K” pe monumente și este derivat din „Kar”, „Karn”, adică „piatră”, „piatră de hotar”. E o potrivire izbitoare. Carnuntum a fost, vreme de secole, chiar asta: o piatră de hotar a lumii romane.

De la tabără de campanie la nod al frontierei

Carnuntum intră în istorie în timpul domniei lui Augustus, în 6 d.Hr., când Tiberius și-a făcut aici baza de operațiuni în campaniile împotriva lui Maroboduus, regele marcomanilor. La început a fost, așadar, un loc ales pentru război. Poziția sa pe Dunăre îi dădea valoare militară imediată.

Romanizarea semnificativă a început atunci când a fost ales drept garnizoană a Legiunii a XV-a Apollinaris, înainte de 14 d.Hr. Din acel moment, a încetat să mai fie doar un punct de sprijin provizoriu. A devenit o așezare legată organic de prezența romană, de disciplina legionară și de infrastructura frontierei. Câțiva ani mai târziu, Carnuntum a ajuns centrul fortificațiilor romane de-a lungul Dunării, de la Vindobona, actuala Viena, până la Brigetio, Ó-Szőny.

Sursele mai păstrează un detaliu foarte concret despre acest moment de consolidare. Potrivit lui Tacitus, împăratul Claudius i-a ordonat guvernatorului Pannoniei „să aibă o legiune cu un auxiliar pe malul Dunării”, pentru a-i proteja pe cei învinși într-un conflict între triburi germanice, quazii și marcomanii, și pentru a-i descuraja pe învingători să invadeze Pannonia. Carnuntum nu era doar avanpost de apărare. Era instrument de echilibru politic la frontieră.

În jurul anului 50 d.Hr. aparține acestei etape și castrul auxiliar al unei unități de cavalerie, situat la 1,5 kilometri sud-vest de fortăreața legionară. În 71 d.Hr., după mai multe campanii, Legiunea a XV-a Apollinaris s-a întors la Carnuntum și și-a reconstruit fortăreața. Chiar și atunci când o parte din legiune a luptat în războaiele dacice ale lui Traian, grosul trupei a rămas în Pannonia.

Alte legiuni au trecut, pentru scurt timp, prin acest loc. Legio X Gemina a fost trimisă la Carnuntum pentru câțiva ani, din jurul anului 63 d.Hr., iar în scurta domnie a lui Galba, 68-69, a fost mutată înapoi în Hispania. Legio VII Gemina, întemeiată de Galba în 68 d.Hr., a fost alocată la Carnuntum până în jurul anului 71 d.Hr., după înfrângerea acestuia de către Vespasian.

Momentul decisiv a venit în 117-118 d.Hr. Atunci, sub Traian sau Hadrian, Carnuntum a devenit cartierul permanent al Legiunii a XIV-a Gemina. A rămas acolo trei secole, până la prăbușirea frontierei, în 430. O așezare care primea o legiune pentru câțiva ani putea fi importantă. Una care devenea sediu permanent pentru secole era, deja, un centru de putere.

Orașul de pe drumul chihlimbarului

Dar Carnuntum nu a trăit numai din sabie. A fost și o piață foarte veche pentru chihlimbarul adus din nord și vândut în Italia. Brațul principal al drumului chihlimbarului traversa Dunărea aici. Acest fapt spune enorm despre natura locului. Dunărea despărțea, dar tot ea unea. Iar la Carnuntum, frontiera militară era traversată de unul dintre cele mai prețioase fluxuri comerciale ale vremii.

Din această împletire dintre armată și schimburile comerciale s-a născut orașul. După primul secol, Carnuntum a făcut parte din Pannonia și a devenit capitala provinciei Pannonia Superior. Ca Aelium Carnuntum, a fost făcut municipium de Hadrian. Mai târziu, în epoca severiană, a cunoscut un boom economic, iar canabae, așezările dezvoltate în jurul taberei, au atins dimensiunea lor maximă. Caracalla i-a ridicat statutul la cel de colonie, sub numele Septimia Colonia Aurelia Antoniana.

În punctul său de vârf, Carnuntum a devenit un oraș mare, de aproximativ 50.000 de locuitori. Cifra, singură, nu spune totul, dar ajută la înțelegerea proporțiilor. Vorbim despre un mare centru urban roman la Dunăre, nu despre o simplă garnizoană cu câteva clădiri civile lipite de ziduri.

Importanța sa se vede și în distribuția internă a spațiului. Forumul orașului civil era lângă ruinele palatului, considerate și mari băi publice. În afara orașului se afla un amfiteatru mare, cu loc pentru aproximativ 15.000 de spectatori. O placă inscripționată găsită aici susține că era al patrulea amfiteatru ca mărime din întregul Imperiu Roman. Chiar dacă această afirmație vine printr-o inscripție, ea arată felul în care Carnuntum se prezenta pe sine: ca loc important, mare, demn de a fi comparat cu centrele de prim rang ale lumii romane.

Trei ani cu Marcus Aurelius

Uneori, măsura unui oraș nu stă doar în ziduri sau în numărul locuitorilor, ci în oamenii pe care i-a ținut între zidurile sale în clipe grele. Carnuntum a fost unul dintre aceste locuri. Marcus Aurelius a locuit aici timp de trei ani, între 172 și 175, în timpul războiului împotriva marcomanilor.

Nu e un detaliu secundar. Împăratul nu se afla la Carnuntum ca într-o reședință de agrement, ci într-un loc de comandă, în mijlocul unei confruntări serioase la frontieră. Aici a scris o parte din „Meditațiile” sale. Faptul că o operă asociată atât de puternic cu reflecția interioară a fost scrisă, măcar în parte, într-un oraș de frontieră, sub presiunea războiului, dă o altă lumină locului. Carnuntum nu era doar punct de trecere al armatelor, ci și spațiu în care puterea romană își gândea propriile limite.

În același timp, acest episod arată ceva esențial despre echilibrul Imperiului. Frontiera dunăreană nu era periferie neglijabilă. Era atât de importantă încât împăratul însuși a rămas aici trei ani. Acolo unde se decidea siguranța graniței, se decidea și stabilitatea Romei.

Locul unde soldații au făcut împărați

Dacă prezența lui Marcus Aurelius arată importanța strategică a Carnuntumului, anul 193 arată puterea lui politică. Septimius Severus, pe atunci guvernator al Pannoniei, a fost proclamat împărat la Carnuntum de soldații săi, pentru a-l înlocui pe împăratul Pertinax, care fusese ucis.

Scena nu are nevoie de împodobiri. Ea vorbește singură. În lumea romană, legitimitatea împărătească nu venea doar din Roma, ci și din armată, iar armata de pe Dunăre avea greutate. Carnuntum era un loc unde această greutate putea fi transformată în putere supremă. Dintr-o fortăreață de frontieră, decizia a urcat până în vârful imperiului.

Sub dinastia severiană, între 193 și 235, orașul a cunoscut un avânt economic. Tocmai această prosperitate de după proclamarea lui Severus arată cât de strâns erau legate politica imperială și viața locală. Când centrul puterii trecea pe aici, orașul creștea.

Tot Carnuntum a fost, pentru scurt timp, și loc de atelier monetar roman. În timpul domniei lui Gallienus, pannonii s-au răsculat alegându-l pe uzurpatorul Regalianus, care a înființat un atelier monetar cu monede ce îi reprezentau pe el și pe soția sa, Sulpicia Dryantilla. A fost ucis la scurt timp de propriii soldați, probabil la Carnuntum. Povestea este scurtă și violentă, dar ea arată același lucru: aici, la Dunăre, puterea se putea ridica repede și se putea prăbuși la fel de repede.

În 308, în timpul războaielor civile ale tetrarhiei, împăratul emerit Dioclețian a prezidat la Carnuntum o întâlnire istorică, Conferința de la Carnuntum, împreună cu Maximian și Galerius, pentru a rezolva tensiunile crescânde din interiorul tetrarhiei. Faptul că o asemenea reuniune a avut loc aici spune, încă o dată, cât de central devenise acest oraș de frontieră în mecanismul politic al imperiului.

Cutremurul, invazia și pierderea centrului

Oricât de solid părea, Carnuntum nu a fost ferit de rupturi. În jurul anului 350, a suferit pagube severe în urma unui cutremur. Apoi, între 354 și 361, lângă tabără și oraș a fost ridicat un uriaș monument triumfal. Relatările contemporane sugerează că împăratul Constantius II l-a construit pentru a comemora victoriile sale. Monumentul este cunoscut astăzi sub numele de Heidentor.

În 374, Carnuntum a fost distrus de invadatori germanici, quazii și iazigii. În lucrările de referință românești, formularea este mai largă, vorbind despre „invadatori germanici” în secolul al IV-lea. Istoricii care au studiat această perioadă oferă acest an și aceste nume. Esențial este că orașul a primit o lovitură din care nu și-a mai revenit cu adevărat.

Valentinian I l-a restaurat parțial. Dar restaurarea nu a însemnat renaștere. Carnuntum nu și-a mai recâștigat niciodată importanța de odinioară, iar Vindobona a devenit centrul militar principal. În istoria frontierelor, asemenea schimbări contează enorm. Un oraș nu moare întotdeauna într-o singură zi. Uneori își pierde mai întâi rolul, apoi influența, apoi oamenii.

În timpul invaziilor barbare, Carnuntum a fost în cele din urmă abandonat și folosit ca cimitir și ca sursă de materiale de construcție pentru proiecte ridicate în altă parte. În Evul Mediu, a fost în cele din urmă distrus de maghiari. Treptat, ruinele sale au fost îngropate și uitate.

Heidentor a avut un destin aparte. Când restul Carnuntumului a dispărut după perioada migrațiilor, monumentul a rămas izolat într-un peisaj natural. Oamenii Evului Mediu au ajuns să creadă că era mormântul unui uriaș păgân. De aici și numele său, „Poarta păgână”. Este una dintre acele supraviețuiri care leagă direct Antichitatea de imaginarul medieval: când orașul s-a șters, un singur monument a continuat să spună, deformat, că acolo fusese cândva ceva uriaș.

Ruinele care încă spun povestea

Astăzi, „Parcul arheologic Carnuntum” este împărțit în trei părți: orașul civil, muzeul militar și Muzeul Carnuntinum. Împreună, ele recompun ceea ce a fost cândva unul dintre cele mai importante locuri romane de pe Dunăre.

Rămășițele orașului civil se întind în jurul satului Petronell-Carnuntum. Aici pot fi văzute cartierul orașului roman în muzeul în aer liber, ruinele palatului, amfiteatrul și Heidentor. Cartierul roman expus astăzi era o parte periferică a fostului oraș civil. Una dintre casele vechi, numită „Casa lui Lucius”, a fost reconstruită folosind tehnici tradiționale și a fost deschisă publicului la 1 iunie 2006.

Amfiteatrul orașului civil impresionează și acum prin scară. Putea primi aproximativ 15.000 de spectatori. Din orașul militar, singurul monument rămas este tot un amfiteatru, aflat în afara taberei fortificate. Lângă el, un mic muzeu prezintă istoria gladiatorilor.

În satul Bad Deutsch-Altenburg, aproape de malul Dunării, Muzeul Carnuntinum expune descoperiri arheologice importante din vechiul oraș. Tot cercetările moderne au adus la lumină un alt detaliu remarcabil. În septembrie 2011, fotografiile aeriene și radarul de penetrare a solului au dus la descoperirea contururilor tipice ale unei școli romane de gladiatori, la sud de așezarea romană. Era un ludus care rivaliza cu Ludus Magnus și acoperea o suprafață de aproximativ 3.350 de yarzi pătrați, adică 0,280 hectare. Școala, aflată în afara zidurilor, avea terenuri de antrenament, băi, o sală de adunare, dormitoare pentru gladiatori și o curte cu zonă de exerciții. Era legată de un campus deschis folosit, cel mai probabil, pentru curse de care.

Există și semne ale felului în care Carnuntum continuă să fie prezent în memoria publică. În 2011, în Austria a fost emisă o monedă comemorativă de 20 de euro în amintirea monumentelor romane descoperite aici, lângă Dunăre. Moneda, de argint, cu greutatea de 18 grame, diametrul de 34 mm și tiraj de 50.000 de exemplare, îl înfățișează pe avers, între altele, pe Septimius Severus. Alegerea nu e întâmplătoare. Dintre toate numele legate de Carnuntum, tocmai omul proclamat aici împărat rezumă poate cel mai bine forța locului.

Carnuntum a început ca tabără a armatei romane și a sfârșit ca ruină îngropată. Între aceste două capete s-a desfășurat însă o istorie densă: legiuni mutate și fixate pentru secole, un drum al chihlimbarului care trecea Dunărea, un împărat filosof care a scris aici, un altul ridicat pe scutul soldaților, o conferință imperială, apoi cutremur, invazie și declin. De aceea contează Carnuntum. Fiindcă arată, într-un singur loc, cum funcționa frontiera romană: nu ca margine inertă, ci ca spațiu unde se apăra imperiul, se făcea comerțul, se decidea politica și, uneori, se hotăra chiar cine va purta coroana.