Câmpul lui Marte din Roma, locul unde puterea romană s-a antrenat, s-a votat și s-a zidit

La marginea Romei de odinioară, între oraș și Tibru, se întindea o câmpie joasă de aproximativ 2 km². Acolo se adunau bărbații înainte de campaniile militare. Acolo tinerii își exersau tehnicile de luptă, aruncarea suliței și a discului, conducerea carelor. Acolo se țineau adunările poporului și se alegeau magistrații. Câmpul lui Marte nu era un simplu teren liber. Era un spațiu în care Roma se pregătea pentru război, își măsura cetățenii și își punea în mișcare viața politică.

Numele lui spunea deja totul. Campus Martius însemna „Câmpul lui Marte”, iar tradiția romană îl lega de zeul războiului. Potrivit tradiției, Romulus consacrase aici un templu dedicat lui Marte. O altă tradiție spunea că, după înfrângerea și exilul ultimului rege etrusc al Romei, Tarquinius Superbus, câmpia a fost dedicată zeului. În primăvară, bărbații Romei se adunau aici înainte să pornească împotriva triburilor ostile din jurul cetății, iar cetățenii veneau pentru festivaluri religioase importante. Multă vreme, locul a rămas aproape neschimbat. Cu excepția unui mic altar al lui Marte, aproape de centrul câmpiei, nu s-au făcut schimbări vizibile până în secolul al V-lea î.Hr.

În această deschidere simplă stă una dintre marile chei ale istoriei sale. Câmpul lui Marte a început ca margine. Apoi, pas cu pas, a devenit centru.

Între oraș și Tibru

Câmpul lui Marte se afla la nord de Colina Capitolină. Până în epoca imperială, cea mai mare parte a regiunii era în afara pomerium-ului, adică a graniței sacre a orașului. Se întindea puțin peste doi kilometri pe direcția nord-sud, de la Capitoliu spre porta Flaminia, și puțin sub doi kilometri pe lățimea maximă, între Quirinal și râu. Era un teren jos, aflat în Antichitate la 10-15 metri deasupra nivelului mării și la numai 3-8 metri deasupra Tibrului. Tocmai de aceea era expus frecvent inundațiilor.

Această geografie a contat enorm. Câmpul era în afara limitei stricte a orașului, dar lipit de el. Suficient de aproape pentru a servi cetatea, suficient de liber pentru activități care cereau spațiu. În Antichitate, aici se desfășurau exerciții militare și alte activități civice esențiale. Câmpul lui Marte a fost, pentru multă vreme, locul unde Roma își repeta propria ordine.

În 435 î.Hr. a fost amenajată Villa Publica, într-un spațiu pregătit de 300 de metri. Aici cetățenii se adunau o dată la cinci ani pentru a fi numărați la recensământ. Faptul spune mult despre felul în care romanii își foloseau acest teritoriu: nu doar pentru arme și antrenament, ci și pentru organizarea cetății. Câmpul lui Marte era, în același timp, militar și civic.

Vechea lui legătură cu Marte nu se vedea numai în nume. Aici aveau loc și ceremonii religioase. Un exemplu puternic este festivalul din Idele lui octombrie, pe 15, dedicat lui Marte, despre care sursa spune că ar fi început în secolul al VI-lea î.Hr. Ritualurile sale urmăreau să protejeze recolta anului următor și soldații întorși din campanie. Printre etapele festivalului se aflau curse de care și sacrificarea unui cal, urmată de împodobirea capului tăiat cu frunze. Altă sărbătoare, Anna Perenna, era celebrată tot aici, în Idele lui martie, prin ospăț și băutură, iar potrivit istoricului Johannes Lylud, se făceau și sacrificii publice și private pentru a asigura un an sănătos.

Acesta este unul dintre marile adevăruri ale locului: la Roma, politica, războiul și religia nu erau lumi separate. Câmpul lui Marte le ținea împreună.

Din câmp deschis în scenă a Republicii târzii

Schimbarea decisivă a început în ultimele secole ale Republicii. Războaiele punice, din a doua jumătate a secolului al III-lea î.Hr., au mutat expansiunea militară romană dincolo de Peninsula Italică. Adunările sezoniere de trupe de pe câmp s-au redus, dar bogăția adusă la Roma de războaiele externe a crescut. Generalii victorioși, care făcuseră jurăminte către diverși zei, au început să ridice din aceste resurse temple și alte construcții publice. Pe lângă temple și piețe din lemn, au apărut și locuri pentru divertisment, chiar dacă la început erau provizorii.

Din vremea lui Sulla, loturi de teren au fost vândute sau acordate unor romani influenți. Blocuri de locuințe și vile au început să înainteze peste vechiul pământ comun. Spațiul care fusese cândva deschis și aproape gol începea să fie ocupat, parcelat, construit. Câmpul lui Marte devenea o miză urbană și politică.

În 55 î.Hr., Pompei a ridicat primul teatru permanent de piatră din Roma, Teatrul lui Pompei. Nu era o simplă clădire de spectacole. El marca o ruptură cu tradiția greacă: romanii au folosit arcade pentru a sprijini tribunele, în loc să se adapteze reliefului și să construiască la marginea dealurilor. În jurul Câmpului lui Marte apăreau porticuri, arcuri de triumf și monumente publice importante. Republica târzie își expunea aici bogăția, gustul și ambiția.

Dar dintre toate scenele legate de acest loc, una s-a fixat definitiv în memoria istoriei romane. Din complexul ridicat de Pompei făcea parte și un portic. Acolo s-a întrunit Senatul în ziua de 15 martie 44 î.Hr., ziua fatidică a asasinării lui Iulius Caesar. Câmpul lui Marte, născut ca teren al exercițiului militar și al adunărilor cetățenești, ajunsese decorul unuia dintre marile momente de cotitură ale istoriei Romei.

Locul era folosit și pentru adunările electorale. Iulius Caesar a planificat amplasarea aici a Saepta, incintele folosite pentru alegeri, iar ele au fost completate mai târziu de moștenitorul său, Augustus. Câmpul lui Marte nu mai era doar în vecinătatea puterii. Devenise una dintre mașinăriile ei.

Augustus și ordinea scrisă în piatră

În deceniile 30 și 20 î.Hr., Roma a cunoscut o dezvoltare fără precedent a construcțiilor publice, susținute de diferiți oameni de prim rang ai statului roman. În mod obișnuit, asemenea construcții aduceau prestigiu sponsorilor și familiilor lor. Augustus a mers mai departe. Punând accent pe clădirile destinate funcțiilor politice, el a ocupat un loc central în atmosfera politică a Romei.

Pe Câmpul lui Marte, această strategie s-a văzut foarte clar. Saepta Julia, proiectată pentru a gestiona mulțimile la alegeri și pentru a preveni frauda, era una dintre clădirile asociate cu Augustus. Votanții se adunau în spațiul din nordul Saeptei și intrau în structură prin capătul nordic pentru a-și depune voturile. Marcus Vipsanius Agrippa a încheiat clădirea și a dedicat-o în onoarea lui Augustus.

Tot Agrippa a construit și Panteonul, asociat de asemenea cu Augustus. El a încercat să dea clădirii numele lui Augustus, dar i s-a refuzat. Atunci a așezat în pridvor statuile lui Augustus, Iulius Caesar și ale sale, legând pentru totdeauna Panteonul de aceste nume. Astfel, atunci când mulțimile se adunau să asculte discursuri despre evenimente politice importante, o făceau în clădiri dedicate lui Augustus sau strâns asociate cu el. Legătura dintre om, spațiu și putere se producea aproape fără cuvinte.

În epoca lui Augustus, Câmpul lui Marte a fost inclus oficial în oraș. Roma a fost împărțită în 14 regiuni, iar acest teritoriu a fost divizat între VII Via Lata, la est, și IX Circus Flaminius, mai aproape de râu. Marcus Agrippa a transformat terenul mlăștinos într-un bazin și băi, într-un cadru de parcuri și temple. El a construit și Porticus Argonautarum, iar în 19 î.Hr. a finalizat Aqua Virgo pentru a alimenta noile băi și fântâni. Tot în această epocă, Senatul a ridicat Ara Pacis, altarul care marca instaurarea păcii de către Augustus și simboliza încheierea cu succes a eforturilor sale de a stabiliza Imperiul.

Imaginea acestei transformări a fost surprinsă într-un text al lui Strabon, după cum se arată:

In fact, Pompey, the Deified Caesar, Augustus, his sons and friends, and wife and sister, have outdone all others in their zeal for buildings and in the expense incurred. The Campus Martius contains most of these, and thus, in addition to its natural beauty, it has received still further adornment as the result of foresight.

Din această logică făceau parte și alte monumente ridicate aici sau în imediata lui vecinătate: Mausoleul lui Augustus, Teatrul lui Marcellus, apoi, în epoci ulterioare, Templul lui Hadrian și Coloana lui Marcus Aurelius. Câmpul lui Marte a devenit, sub ochii romanilor, un peisaj de putere. Nu printr-o singură clădire, ci printr-o acumulare.

Aceasta era miza lui Augustus după anii de războaie civile, de la Marele Război Civil Roman din 49-45 î.Hr. până la Războiul final al Republicii Romane din 32-30 î.Hr. Roma ieșise din acea epocă într-o stare pe care sursa o numește aproape lipsită de lege, iar Republica nu era pregătită să accepte pur și simplu controlul lui Augustus. El, în schimb, nu putea renunța la autoritate fără riscul altor războaie civile. În aceste condiții, construcțiile de pe Câmpul lui Marte au fost mai mult decât podoabe urbane. Au fost un mod de a restabili stabilitatea și de a lega noile forme ale puterii de vechile practici ale cetății: Senatul, adunările, alegerile.

Monumentele care au schimbat chipul locului

Din Republica târzie și până în timpul Imperiului, Câmpul lui Marte s-a umplut de clădiri care aveau să definească nu doar zona, ci însăși imaginea Romei. Printre ele se numără Teatrul lui Pompei, Panteonul, Mausoleul lui Augustus, Teatrul lui Marcellus, Circul lui Domițian, Templul lui Hadrian și Coloana lui Marcus Aurelius.

Panteonul, construit de Agrippa și refăcut mai târziu de Hadrian, a devenit una dintre cele mai durabile prezențe ale zonei. Circul lui Domițian, ridicat după marele incendiu din 64 d.Hr., a lăsat o urmă care se vede și astăzi în planul orașului: Piazza Navona reproduce conturul stadionului antic al lui Domițian. Este una dintre cele mai frapante suprapuneri dintre Roma antică și cea de azi, un caz în care forma vechiului monument a rămas vie în trama urbană.

În secolul al II-lea d.Hr., peisajul a primit noi semne ale puterii imperiale. Hadrian și apoi Antoninus Pius au adăugat temple legate de cultul imperial, iar mai târziu zona avea să fie marcată și de Templul lui Hadrian. Tot aici se află Coloana lui Marcus Aurelius. Fiecare nouă construcție confirma același lucru: această câmpie de la marginea orașului devenise unul dintre marile sale centre de reprezentare.

Totuși, construcția nu a fost singura poveste. Există și una a fragilității. Terenul jos a făcut ca zona să fie afectată permanent de inundațiile Tibrului. În Antichitate, spațiile joase erau frecvent acoperite de ape. În secolele IV și V, se amintesc chiar două inundații, în 398 și 411 d.Hr. După marile transformări politice și religioase din Imperiu, unele temple păgâne au fost închise, altele au fost demolate, iar altele au primit funcții noi. Panteonul este dat ca exemplu de clădire căreia i s-a dat un rol nou. În 663 d.Hr., țiglele de bronz ale acoperișului său au fost îndepărtate și înlocuite cu plumb.

Mai departe, loviturile s-au adunat. Roma a fost incendiată și jefuită de vizigoți în 410 d.Hr. și de vandali în 455 d.Hr. Trei cutremure au zguduit orașul între 408 și 508 d.Hr. Multe placaje de marmură și coloane au fost aruncate în cuptoare pentru a fi arse și transformate în var. Câmpul lui Marte, cândva imagine a stabilității și a ordinii imperiale, a cunoscut astfel și experiența risipei.

Cartierul care n-a murit

După decăderea Imperiului Roman și depopularea masivă a orașului, Câmpul lui Marte a avut un destin aparte. Spre deosebire de multe alte cartiere, a rămas locuit neîntrerupt până în prezent. În Evul Mediu, a fost chiar cea mai populată zonă a Romei. Cauza era simplă și puternică în același timp: vecinătatea Tibrului și a Vaticanului. Râul oferea apă și sprijinea economia locală, iar fluxul continuu de pelerini aducea bogăție.

Dar râul care hrănea zona o și amenința. În decembrie 791, Tibru a inundat complet Câmpul lui Marte. Cu toate acestea, populația, împuținată după invaziile barbare și după tăierea apeductelor, s-a concentrat tocmai aici, abandonând colinele din jur și bazându-se pe râu pentru apă, deși rămânea expusă revărsărilor sale.

În Evul Mediu, importanța zonei a crescut și prin drumurile care intrau în oraș. Via Cassia, care intra prin Porta del Popolo, în partea de nord a Câmpului lui Marte, a devenit drumul cel mai important, pentru că lega Roma de Viterbo, Siena și Florența. În schimb, Via Aurelia a devenit nesigură, din cauza mlaștinilor nesănătoase și a pericolului atacurilor.

Pe măsură ce zona devenea tot mai importantă, unii papi au încercat să îi îmbunătățească starea. Între 1513 și 1521, papa Leon al X-lea a construit un drum care lega Porta del Popolo de Vatican. Mai întâi s-a numit Via Leonina, iar mai târziu Via di Ripetta, după portul de pe râu. Pentru a îmbunătăți igiena, mai multe apeducte romane antice au fost readuse în funcțiune. În 1555, papa Paul al IV-lea a desemnat o parte a sudului Câmpului lui Marte drept ghetou pentru populația evreiască a orașului.

O privire a unui călător renascentist asupra locului arată că, în 1581, Michel de Montaigne nota că, pe ruinele clădirilor antice, constructorii așezau fără ezitare temeliile caselor noi și că multe dintre vechile străzi se aflau la peste treizeci de picioare sub nivelul celor existente atunci. Observația lui se potrivește cu o realitate vizibilă și astăzi în jurul Panteonului: nivelul solului a crescut sensibil în cursul a două milenii.

De la inundații la orașul de azi

În epoca modernă, situația inundațiilor a fost ameliorată prin îndiguirea malurilor Tibrului. Măsura a făcut zona mai sigură, dar a schimbat și raportul ei cu râul. Aceste diguri înalte au distrus punctul tradițional de îmbarcare numit Ripetta, străduțele înguste care coborau spre apă și clădirile vernaculare de pe mal. Îmbunătățirea tehnică a venit, așadar, cu o pierdere de memorie urbană.

După Renaștere, zona nu s-a schimbat multă vreme foarte mult, iar populația a scăzut. Situația s-a inversat după 1870, când Roma a devenit capitala noului Regat al Italiei. Mai târziu, Câmpul lui Marte a devenit și mai aglomerat. Astăzi, Campo Marzio este una dintre cele 22 de regiuni ale Romei, desemnată administrativ prin codul RIV, iar IV rione poartă același nume, deși acoperă o porțiune mai mică din întinderea inițială.

Ceea ce rămâne remarcabil este continuitatea. În timp ce alte părți ale Romei au cunoscut pustiirea, acest spațiu a rămas viu. Pe lângă vestigiile antice, el ilustrează arhitectonic toate perioadele artistice succesive, cu palate, biserici și piețe. Este, într-un sens foarte precis, o istorie a Romei scrisă în straturi.

Și poate tocmai aici stă adevărata lui importanță. Câmpul lui Marte a fost, pe rând, marginea sacră a cetății, teren de exerciții, loc de vot, scenă a ambițiilor republicane, instrument al politicii lui Augustus, peisaj monumental al Imperiului, cartier medieval dens, spațiu modern modelat de diguri și trafic urban. Puține locuri arată atât de limpede cum crește un oraș peste propriul trecut fără să-l șteargă de tot.

La Roma, multe ruine spun o poveste. Câmpul lui Marte spune mai mult de atât. Spune cum un câmp de la margine a ajuns să poarte, secol după secol, greutatea unei civilizații.