Sursa foto: Adrian Mocanu / Istoria
Rămășițele unei femei care a trăit acum aproximativ 30.000 de ani, găsite în peștera Isturitz din sud-vestul Franței, păstrează dovezi genetice ale legăturilor dintre populațiile estice și vestice ale Europei. Analiza aparține unei echipe internaționale conduse de Universitatea din Viena.
Studiul, publicat în Science Advances, pune împreună date despre genom, adică ansamblul informației genetice, obținute din rămășițe umane rare, rezultate publicate anterior și acid dezoxiribonucleic (ADN) uman recuperat din sedimente de peșteră. Cercetarea urmărește atât schimburile dintre populații îndepărtate, cât și continuitatea lor în sud-vestul Europei.
Femeia de la Isturitz avea ascendență din regiuni îndepărtate
Rămășițele au furnizat cel mai vechi set de date la nivelul întregului genom obținut până acum de la un om modern din sud-vestul Europei. Cea mai mare parte a ascendenței femeii, adică a originii sale genetice, aparținea liniei vest-europene. O altă parte o lega însă de populații din Europa Centrală și de Est.
Prin modelare genetică, cercetătorii au plasat acest schimb de material genetic în urmă cu aproximativ 32.500-31.500 de ani. Un indiciu asemănător fusese identificat și la un individ studiat anterior de la Ormesson, în Franța.
Cultura gravettiană era răspândită în Europa acum aproximativ 34.000-25.000 de ani. Descoperirile arheologice sugerau de mult existența unor contacte extinse, în timp ce cercetările genetice conturau grupuri de ascendență estice și vestice relativ stabile.
„Rezultatele noastre arată că populațiile din estul și vestul Europei nu erau atât de izolate genetic pe cât se presupunea anterior. Fluxul genetic pe distanțe atât de mari adaugă o nouă dimensiune înțelegerii noastre despre legăturile dintre populațiile gravettiene”, explică Pere Gelabert, primul autor al studiului, din Departamentul de Antropologie Evoluționistă al Universității din Viena.
Alături de dovezile arheologice, rezultatele genetice susțin ipoteza că peștera Isturitz ar fi putut servi drept loc de întâlnire pentru grupuri diferite.
Sedimentele din Spania păstrează urme ale continuității populațiilor
La peștera El Mirón din Cantabria, Spania, echipa a recuperat suficient ADN nuclear uman, adică ADN din nucleul celulelor, pentru a determina ascendența oamenilor care l-au lăsat acolo. Acesta provenea dintr-un strat vechi de 22.000 de ani, în care nu existau oase sau dinți umani.
„ADN-ul din sedimente ne permite să recuperăm informații genetice din perioade pentru care lipsesc rămășițele umane. Astfel putem lega straturile arheologice de ascendența genetică a oamenilor care au ocupat un sit”, explică Ron Pinhasi, autorul principal al studiului, din Departamentul de Antropologie Evoluționistă al Universității din Viena.
Datele genomice obținute la peștera Chufín, în nordul Spaniei, indică păstrarea ascendenței vest-europene în regiune timp de mii de ani. ADN-ul de la El Mirón arată că aceasta a persistat și în timpul Ultimului Maxim Glaciar, susținând interpretarea Peninsulei Iberice ca refugiu în Epoca Glaciară.
Ostuni1b oferă indicii despre înrudirea părinților
În sudul Italiei, cercetătorii au analizat Ostuni1b, un făt de sex masculin, cel mai probabil fiul femeii Ostuni1, studiată anterior. Tatăl provenea probabil din aceeași populație genetică, dar cei doi părinți nu erau rude apropiate. Echipa vede aici un indiciu al unor practici de împerechere care limitau consangvinizarea, adică reproducerea între persoane înrudite.
În lucrarea „Early Gravettian genomic data from Western Europe Reveal Population Movements before the LGM”, publicată în 2026 în Science Advances, Pere Gelabert și colaboratorii săi pun alături date genomice noi și publicate anterior și ADN uman din sedimentele peșterilor. Rezultatele indică schimburi genetice între estul și vestul Europei și continuitatea populațiilor din sud-vestul Europei timp de mii de ani. Datele din vestul Europei arată și deplasări ale populațiilor în perioada gravettiană timpurie, înainte de Ultimul Maxim Glaciar. DOI: 10.1126/sciadv.aeh6128.
Echipa lui Gelabert combină acum ADN-ul din sedimente cu analize proteomice avansate, adică analize ale proteinelor. Cercetătorii urmăresc primele extinderi ale oamenilor moderni de-a lungul Europei și interacțiunile lor cu carnivorele, în locuri unde rămășițele organice sunt rare.
